Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Panseuri involuntare XII (Narativ şi laxativ / La ce-şi foloseşte un animal coada? / Muzică populară şi manele)


Sorin Stoica

16.11.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Narativ şi laxativ
Poveştile au farmecul lor
care te înnebuneşte când eşti mic.
Poveştile sunt plăcute
şi când le asculţi,
nu apuci să citeşti jumătate
că şi adormi.
Fără ele, nu am avea imaginaţie.
Pentru că ele povestesc
ceva ce ne face să ne uşurăm.


La ce-şi foloseşte un animal coada?
Coada le ajută pe animale în traiul zilnic.
Ca să ne dăm noi seama
când ne plac şi când nu.
Animalele îşi folosesc coada
pentru a-şi exprima sentimentele.
Alte animale au coada
pentru a nu li se vedea fundul.
Cum să vă spun?
Un animal îşi foloseşte coada ca să nu moară.
Un câine când aleargă, de exemplu,
îşi foloseşte coada pentru curbe.
Şi, ca să nu vă plictisesc:
coada unui animal
îi este indispensabilă acestuia
deoarece îi acoperă anusul.
Coada mai foloseşte şi la păzirea casei.
Dar, evident, de obicei,
un animal îşi foloseşte coada la aspect.


Muzică populară şi manele
Noi suntem români şi trebuie
să apreciem muzica noastră.
Pentru că muzica populară
e cântată de oameni patriotici.
Tinerilor le place manelele
pentru că ele sunt la modă.
Diferenţa e că manelele sunt create
din anul 1998 încoace.
Iar muzica populară e de pe vremea lui Decebal.
Şi Burebista.
Muzica populară e cu "Ţurai",
iar muzica cu manele e cu datul din buric.
În muzica populară
se vorbeşte despre viaţa noastră,
iar în manele se vorbeşte despre cum te distrezi.





Călin Torsan, Cosmin Manolache, Sorin Stoica, Roxana Moroşanu şi Ciprian Voicilă
Cartea cu euri
Editura Curtea Veche, 2005


prefaţă de Aurora Liiceanu



****

Cum s-a ajuns la poeziile astea?


Motto: "Să cretinizăm limbajul"


(Gellu Naum)


Mai întâi mi-a căzut sub ochi un motto de pe Zmeura de câmpie a lui Mircea Nedelciu. "Război înseamnă să mergi la război, să vii de la război şi după aia să visezi război". O fetiţă de 6-7 ani avusese norocul să fie auzită de pictorul Dorel Zaica. Atunci mi-a venit pofta de a-l cunoaşte pe omul ăsta, care încă ştie să se mire şi să caşte gura la chestiile fabuloase pe care le spun copiii.

Apoi a fost o carte: Experimentul Zaica, semnată de Irina Nicolau, Daniela Alexandrescu şi Ciprian Voicilă. După aceea, un interviu al meu cu profesorul Zaica, din care aflam că de vreo 35 de ani face acest experiment de creativitate pe care, apoi, vreun an de zile am încercat să-l preiau şi eu. Şi din răspunsurile culese au ieşit aceste poezii.

Se spune că scrisul e o activitate solitară. Presupune izolare sau chiar o anume deprivare senzorială. În colectiv se fac alte chestii, se sapă şanţuri, se joacă fotbal. Poezia e cu totul altceva. Dacă aşa se spune, nu înseamnă că e şi adevărat.

Poeziile astea au ieşit din punerea în comun a minţilor. O colaborare. Subsemnatul a conceput câteva întrebări, profesorii de la şcolile pe care le-am contactat i-au luat la întrebări pe copii şi aceştia au dat, în unele cazuri, răspunsuri năucitoare. Răspunsuri din care am încercat apoi să creez o limbă comună. A ieşit o poezie deloc puerilă, care conţine chiar un fel de înţelepciune involuntară. Pentru că în majoritatea cazurilor copiii nu îşi dau seama că au har. Habar n-au că lucrurile debitate de ei au valoare. De fapt, nici unul dintre participanţii la experimentul de faţă nu se poate considera autor al acestor versuri.

Dar câţiva dintre copiii care au dat răspunsuri deştepte tot merită numiţi: Andreea Mărgărit (cl. a IV-a, Băneşti), Alexandru Crăciun (cl. a IV-a, Câmpina), Raluca Bălăşescu (cl. a V-a, Câmpina), Andreea Bârlează (cl. a V-a, Măgureni).

(Sorin Stoica)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer