Eu prin ochii cuiva / Dacă aș fi altcineva decât sunt... / Nu credeam că mi-e frică / Spune-mi ce vezi / Vinovăția că nu sunt pe drumul cel bun / Un drum

 
În perioada mai - iunie 2025, s-a desfășurat la București programul educațional Dar eu? - Ateliere de autocunoaștere prin scris, dedicat trupei de teatru de adolescenți Brainstorming.

Trainerii atelierelor, Mihaela Michailov (scriere dramatică), Oana Răsuceanu (creative writing), Ana Agopian (scenaristică) și Mihai Munteniță (actorie), i-au ajutat pe participanți să facă o adevărată călătorie creativă, de la prima idee scrisă pe o hârtie goală până la prezența pe scena unui teatru, într-un spectacol jucat de ei, după propriile texte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Eu sunt Tudor și am 17 ani. Îmi place să cânt și să ascult melodii de la Bruno Mars și să fac sport. Sunt o persoană fericită, care iubește oamenii și relaționează ușor cu ei. Sunt carismatic, amabil, vorbăreț, sensibil, dar și gelos și neastâmpărat.


Tudor... este ciudat. Nu știu cum face, dar mereu după ce are o pauză dintr-un orișicare motiv, revine la antrenamente și mă minunează. Zici că nici nu a fost plecat o zi. Păcat că nu știe ce vrea de la el, dacă să facă sau nu performanță. Dacă ar fi mai serios și s-ar antrena constant, ar fi atât de bun...


... aș fi un om care nu are nicio responsabilitate niciodată și poate să facă ce vrea și când vrea. Sunt foarte gelos pe oamenii care sunt liberi din punctul de vedere al responsabilităților și urăsc să mi se impună să fac o activitate pe care o detest.


... de greșeli. Mi-e foarte frică ca oamenii, nu numai cei necunoscuți, dar și cei cu care mă știu de-o viață, să nu își schimbe părerea despre mine sau să se uite diferit după ce spun sau fac un lucru pe care ei îl consideră greșit și ciudat din partea mea.


Tot ce văd eu este un om care vrea să fie fericit mereu. Din păcate, asta nu se poate. Trebuie să mai fim și triști uneori, nu-i așa?! Tot ce face el are ca scop să îi aducă fericirea. Dacă nu îi aduce acest lucru, nu îl mai face.


Știu, pentru că acum realizez că sunt unde ar trebui să fiu în viață. Nu trebuie să mă mai uit în dreapta și în stânga, la copii și adolescenți care par că o duc mai bine ca mine. Eu sunt, acum și aici, cea mai bună versiune a mea, care se dezvoltă continuu.


Sunt aici. Sunt pe Pământ. Nu știu cine sunt sau de unde vin, dar mă bucur că sunt aici. Râd, plâng, dau din piciorușe și din mânuțe și mai zâmbesc din când în când. Lângă mine sunt mereu niște persoane care par fericite când sunt în preajma lor. Cred că ei sunt familia mea. Îi iubesc și le mulțumesc pentru tot ce m-au învățat și pentru că sunt lângă mine și mă ajută zi de zi. Acum merg la tenis, la cor și la karate. Asta fac când nu merg la grădiniță. Îmi place la grădi. Am prieteni și învăț să colorez și multe alte lucruri. Alexandra de la grădi este prietena mea... sau... soția mea? Încă nu știu sigur. Am avut, în timpul programului de la grădiniță, o "nuntă" în care m-am însurat cu ea, dar după aceea s-a ținut de mână cu Mihăiță, așa că acum nu știu dacă să o mai consider soția mea.

După asta mi-am schimbat grădinița. Nu știu de ce... dar nu prea îmi place aici. Doamnele educatoare îmi spun că părinții nu o să mai vină niciodată după mine și că o să mă lase baltă. Asta mă sperie și mă face să plâng. Măcar la karate și la tenis îmi place. Mamaie și tataie mă duc la antrenamente și peste tot. Tot ei mă duc la cor, stau cu mine și mă învață cântecele de acolo.

Simt nevoia de cineva mai apropiat. Vreau o ființă care să fie mereu lângă mine și cu care să mă joc. Mă rog la Dumnezeu să îmi dea o surioară și... PUF! Mami are burta mare. Încep să îi cânt cântecele pe care le-am învățat la cor și ea se naște. O cheamă Maria Adelina și este surioara mea. Doamne, ce fericit sunt! Cu ea mă joc... și mă și cert.

Acum merg la școală. E o chestie nouă. Am înțeles că "cică" este mai greu decât la grădiniță, dar nu știu... vedem. Doamna învățătoare este foarte drăguță. Ne învață să citim, să scriem, să facem matematică și să învățăm engleză, o limbă al cărei rost nu îl văd și nu înțeleg de ce există, dar asta este. Nu depun foarte mult efort la școală ca să învăț, dar, cu toate astea, iau numai FB. Am luat și câteva calificative de B. Mă enervează asta. După ce termin școala, tataie mă ia și mă duce acasă, unde mă așteaptă și mamaie. Ei îmi pun mâncarea în față și mă pun apoi să îmi fac temele. Fiindcă nu prea mănânc, mamaie îmi mai dă să mănânc cu lingura, iar după aceea îmi fac temele. Nu mai fac karate și nici tenis, dar acum fac înot. O doamnă înaltă, blondă, cu părul scurt și cu ochi căprui m-a învățat să înot rapid, iar acum chiar merg la câteva competiții. Îmi place de dânsa. Câteodată mai merg cu bunicii la țară, unde mă distrez cu Alex, Alică și Cosmin, prietenii mei de acolo. Mergem cu bicicletele și ne jucăm cel mai mult fotbal. Tot cu bunicii merg în Turcia, la un hotel luxos, care are piscină și tobogane interioare, și în Germania, la Manu, verișoara lui tati. Iubesc să mă plimb cu ei. La fel de mult iubesc și când merg în taberele din Predeal și Comorova cu cei de la cor. Mă distrez alături de băieții și fetele de acolo. Chiar într-o tabără am făcut o "nuntă", dar de data asta cu o fată de la cor. Încet, încet, realizez că vreau să devin mare cât mai repede și să nu mă mai joc jocuri din acestea de copii mici. Vreau și visez să ajung adult cât mai repede. Foarte mare prostie din partea mea. Chiar trebuie să apreciez perioada copilăriei cât mai mult și cât mai intens. Nu știu de ce îmi trece așa ceva prin cap. Prin cap mi-a trecut și să mă fac preot. Îmi place să colecționez cruci și cărți cu rugăciuni. Ba chiar i-am cerut lui mamaie să îmi cumpere un costum de preot și vreau să îl port de Halloween.

Am intrat la gimnaziu și viața e puțin diferită acum. Fiecare profesor crede că este buricul pământului și că are cea mai importantă materie, așa că trebuie să învăț destul de mult. Și colegii mi s-au schimbat. Sunt... ok. Cu unii mă înțeleg mai bine, cu alții... nu chiar. Sunt mulți colegi în clasă care, din ce am înțeles eu, au început să bea și să fumeze. Eu nu sunt deloc de acord cu așa ceva. Sunt complet împotriva acestor două lucruri, mai ales la vârsta aceasta. Cor și sport nu mai fac. Un virus și-a făcut apariția și ne-a trimis pe toți acasă pentru o perioadă destul de lungă de timp (2 ani).

Cât timp am stat acasă, tata mi-a cumpărat un calculator și am început să mă joc jocul numit Fortnite. Nu am de ce să mint, m-a cam făcut dependent de el. Foarte rar ies afară în perioada asta, dar și când ies, în curte sau în parc, numai fotbal mă joc. Unul dintre cele mai mari visuri ale mele, acum, este să devin fotbalist, mai exact portar. Tata mi-a năruit acest vis. Mi-a spus că nu sunt făcut pentru sportul ăsta și că îmi interzice să joc. Nici măcar nu a vrut să audă de antrenamente.

Măcar am rămas acum cu iubirea pentru Crăciun. Doamne, iubesc Crăciunul! Iubesc sentimentul acela când suntem toată familia unită, deschidem cadouri și, după aceea, facem o masă mare și mâncăm sarmale și cozonac. Încă un motiv pentru care îmi place Crăciunul este faptul că iubesc să decorez interiorul casei cu panglici, globuri și figurine cu reni și oameni de zăpadă.

Am intrat la liceu. Totul este nou și interesant. Colegii noi îmi plac... cei mai mulți, iar profesorii sunt buni. Nu am intrat la profilul pe care voiam să îl urmez, dar asta este. În clasă mi-am făcut câțiva prieteni mai apropiați, cu care chiar am ieșit prin oraș de câteva ori. Am început să mă schimb. Nu mai sunt Tudor de acum doi ani, cel care stătea la calculator, nu ieșea din casă și nu avea prieteni cu care să țină legătura. Totul s-a schimbat. Mă ajută foarte mult și noul mediu în care am intrat.

Am început să practic triatlonul, un sport în care trebuie să înoți, să mergi cu bicicleta și să alergi bine. Sincer să fiu, este ceva foarte greu, mai ales că trebuie să excelezi la trei discipline, nu doar la una. Dar faptul că antrenorii sunt foarte buni și drăguți, iar copiii cu care îmi petrec timpul în timpul antrenamentelor sunt și ei niște oameni cu care rezonez bine, mă face să continui.

Recent am cunoscut o fată. O fată cum nu am mai întâlnit până acum. Este frumoasă, gingașă, grijulie, amuzantă și îmi place foarte mult să vorbesc cu ea. Este iubita mea. Nu credeam că o să am vreodată o persoană căreia să-i pot spune că este "a mea". Facem foarte multe lucruri împreună: ieșim prin oraș, mâncăm, ne uităm la filme, vorbim non-stop și mergem cu bicicleta.

M-am apucat și de teatru și am revenit la cor. Iubesc să-mi dezvolt partea artistică și creativă în același timp. La teatru facem spectacole, cunosc persoane noi și sunt implicat în activități inedite. Iar la Allegretto cânt de fericire, mai ales că avem o profesoară nouă.

Am început facultatea și pot să zic că este foarte greu. Deși trebuie să mă concentrez ca să învăț și, în sfârșit, să pot să îmi găsesc și eu un loc de muncă... mai mult stau și merg la antrenamente. Nu m-am oprit din a face triatlon. Sportul cred că este pentru mine ca un vis imposibil de atins. Sunt foarte inconstant în privința antrenamentelor și concursurilor, fiindcă răcesc și mă accidentez des, iar asta mă împiedică să îmi ating performanțele maxime. Cu toate astea, încă mă simt bine făcând sport și continui, până când nu o să mă mai simt bine. Ies în oraș cu colegii de la facultate. Există o colegă pe care o mai văd din când în când. E foarte frumoasă și îmi place să vorbesc cu ea. Ieșim prin oraș și, la un moment dat, ajunge să fie iubita mea. Îmi dau seama că, deși am încercat foarte mult să continui relația cu ea, nu eram compatibili. Eu sunt încă prea copil. Trebuie să mă maturizez. Încep și să muncesc și nu este chiar atât de rău cum am crezut. Lucrez la un magazin și pot să spun că îmi place să relaționez cu oamenii. De când am intrat la liceu și până acum, am simțit mereu că fac ceva greșit și că îmi irosesc viața și timpul, dar, în sfârșit, mă simt bine. Mă simt bine cu mine și cu ceea ce fac. Băiatul Doiniței, Petru, crește și eu sunt destul de des lângă el, așa cum a fost și mătușa mea lângă mine când am crescut. S-a făcut deja băiat mare. Începe să învețe la școală. Familia este bine și asta mă bucură.

Am o familie acum. M-am așezat la casa mea și am doi copii. Viața chiar este bună. Muncesc din greu și, sincer, câteodată parcă aș vrea să las totul baltă și să plec departe, unde nimeni nu mă poate găsi. În orice vacanță pe care o am, nu mă pot relaxa, fiindcă trebuie să am grijă de copii. Nu mă înțelegeți greșit, iubesc să am grijă de copiii mei, dar câteodată devine cam greu și obositor. Măcar am timp să fac lucrurile pe care mi le-am propus când eram mic: să mă relaxez și să fac sport. Este minunat cum viața mă poartă prin atâtea momente și clipe diferite, iar toate mă aduc cu un pas mai aproape de soția mea. Îmi petrec timpul cu ea și mă bucur că există. Ea m-a făcut un om mai bun și mai fericit.

De asemenea, copiii sunt la fiecare pas alături de mine și mă împing în fiecare zi să fiu mai bun. Îi învăț exact aceleași lucruri pe care m-au învățat și pe mine părinții: să aibă respect și să se iubească pe sine. Părinții mei nu o duc extraordinar. Sunt la o vârstă înaintată și nu știu cât de mult o să mai fie lângă mine, așa că mă bucur de fiecare moment pe care îl mai am cu ei. Acum, la vârsta asta, îmi dau seama ce înseamnă viața și ce înseamnă să fii cu adevărat om.

M-am pensionat. Am reușit să îmi închei perioada de muncă, iar acum mă pot relaxa și bucura de frumusețile vieții. Păcat că partidele astea, cei care au fost până acum la putere, și-au bătut joc de țara asta, căci dacă nu, lucrurile din țară ar fi fost diferite. Acum nu mai contează. Mă bucur de cei cinci nepoți ai mei, pe care Domnul Dumnezeu ni i-a dăruit, și îi privesc cum cresc. Nu îmi vine să cred cât de repede au crescut și copiii mei. Cred că este un ciclu: și ei se plâng acum de serviciu, așa cum și eu o făceam când eram de vârsta lor. Tot ce îmi mai rămâne de făcut este să plec prin oraș și să mă plimb toată ziua, lucruri pe care deja le-am făcut de atâtea ori. Ah, ce urât e la bătrânețe! Acum am timp și bani, dar nu-mi mai vine deloc să plec nicăieri sau să fac ceva. Ca să-mi mai stârnesc dorința de mișcare, merg cu nepoții prin Spania și prin Italia și mai lucrez prin grădină. Viața mi-a rezervat multe, iar eu am profitat de unele lucruri, dar pe altele le-am ratat complet.