De ale voastre castele / De vos châteaux

Când plouă nu mi-e frică sau frig sub niciun nor
Ba mai și râd când toate îmi par cam prea... de tot
Iar trist n-aș fi nici dacă m-ar năpădi plictisul

Chiar și atunci când n-am drept sprijin decât visul
De apele lui tulburi fiind ca lemnul dus
În timp ce val cu val se-nvolbură prea sus
Iar de lumina stinsă deodată nu mai pot

Chiar când un brânci e ceea ce mi se pare zbor
Și în zadar alerg pe loc în somn atunci când dorm
Râzând când mă deștept ca ultimul netot

Ba nici atunci când totul îmi pare incolor
Iar harta omenirii aduce cu abisul



Quand il pleut je n'ai ni froid ni peur Et de surcroît
Si tout me semble quand-même un petit peu... trop
Je continue Et même lorsqu'il arrive que j'aie

Un rêve fou comme seul et incertain soutien
Et que sur ses eaux troubles je ne sois que du bois flotté
Ou quand soudain la lumière se fait obscurité
Sous un amas de nuages de tempête Ou bien

Même quand parfois je prends le sursaut pour un envol
Ou que je cours sur place en sommeil lorsque je dors
Et que j'en ris tout seul à mon réveil comme un sot

Non ! Même lorsqu'autour de moi tout paraît incolore
Et que l'humanité entière dangereusement gondole