După cincisprezece ani în care nu l-am mai văzut, cu mintea încărcată de amintirile acestui loc nesfârșit, am regăsit același Paris viu, frenetic și anxios, la fel ca prima dată, în 1993 - o doamnă seducătoare care își încântă pretendenții cu aceleași versuri dulci, cântate pe melodii mereu schimbătoare.
Ceea ce iubesc cel mai mult la acest oraș este un gen de intimitate paradoxală și bucuria fără margini pe care am simțit-o rătăcind prin cele mai neașteptate și contradictorii locuri, unde nu trebuia să fac nimic altceva decât să-mi las privirea și gândurile să se hrănească una din alta.
În Paris, ești mereu singur, orice ai face. Orașul îți absoarbe temerile, exaltările și schimbările de dispoziție cu o precizie incredibilă și ți le întoarce în forme diferite, dăruindu-ți o experiență unică de fiecare dată când îl întâlnești.
Parisul este cunoscut pentru arta, istoria și arhitectura sa, dar cea mai mare operă de artă este orașul în sine. Orașul iubirii, orașul luminii, orașul artiștilor, și multe alte clișee... Dar dincolo de ele, ceva rămâne mereu. Puține locuri au fost supuse atâtor clișee și niciunul nu le-a purtat vreodată cu atâta grație. Parisul rămâne Paris și îl vom avea mereu: generos în toate și cu toți.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)


























































