Muzeele vieneze mi-au oferit ocazia de a admira impresionantele colecții dar și de a reflecta asupra modului în care arta ne influențează percepția timpului și spațiului. Sentimentul de apartenență la o mică comunitate de privitori, fiecare absorbit în propria aventură vizuală, m-a făcut să mă întreb cât de mult se schimbă experiența muzeală de la un vizitator la altul.
De câțiva ani sunt atrasă să captez fotografii în muzee astfel că am observat de la an la an dinamica din acest spațiu. Dacă acum 12-14 ani în majoritatea obiectivelor turistice cu greu reușeai să "furi" un cadru, în ultimii ani, muzeele au devenit nu numai spații de contemplație, ci și scene pentru dialog și creație. Astfel, muzeul își depășește rolul tradițional, fiecare vizitator care are un telefon, o cameră foto, sau un caiet de notițe, poate contribui la o poveste colectivă, iar experiența muzeală se transformă într-un proces creativ.
Oamenii percep și interacționează cu arta diferit; prin prezența lor în fața operelor de artă vizitatorii pot fi considerați o parte a experienței artistice. Unii chiar își "creează" prin selfie-uri în fața operelor de artă, o identitate personală sau socială. Astfel spațiul muzeal devine un loc în care fiecare acțiune reprezintă o conexiune trecătoare între viu și imaginar, momentan și etern. Ceea ce mă fascinează și atrage în compunerea cadrelor este conversația aparent invizibilă dintre privitor și opera de artă. Fie că este vorba despre o anumită atitudine, de o potrivire accidentală de culori sau de contrastul dintre imaginea "instantanee" obținută cu telefonul și măreția operei de artă, astfel de momente spontane readuc arta în cotidian și cotidianul în artă. Astfel, muzeul se transformă într-un spațiu de dialog permanent, unde granițele dintre privitori și opere devin permeabile, iar fiecare pas sau gest poate genera o nouă legătură vizuală.
Făcând un pas înapoi putem percepe muzeul ca o operă de artă vie ce invită privitorul să reconsidere atât rolul artei, cât și propria prezență într-un spațiu muzeal.
În acest context, fotografia devine nu doar un mijloc de arhivare, ci și o formă subtilă de interpretare, capabilă să surprindă un moment artistic în gesturi simple și conexiuni neașteptate. Obiectele expuse devin martori ai trecerii noastre și parteneri într-un dialog nevăzut, iar fotografia devine martorul care leagă aceste lumi. Părăsesc de fiecare dată muzeul cu senzația de inversare subtilă a rolurilor, în care obiectele de artă privesc înapoi spre cei care le admiră.
Am redescoperit nu doar arta vieneză, ci și bucuria de a face parte dintr-o comunitate efemeră, într-un spațiu unde arta, pașii și simțurile noastre s-au întâlnit.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
