Şi ca să fii ales trebuie să fii o prelungire a chipurilor sau a gândurilor lor; ei sunt unul în prelungirea celuilalt şi nu primesc oameni în cuib. Decât dacă îi umilesc. Sau dacă-i iubesc.
*
- M-a trimis doctorul. O să vă ajut la curăţenie.- Şi de ce ai sunat aşa de mult?
Mă aşteptasem ca Elisabeth să mă împroaşte cu sarcasmele ei.
- I-am spus că nu vrem ajutor. De ce te-a mai trimis?
Am văzut cum mă măsura de sus până jos, am luat cea mai inocentă mutră posibilă şi mi-am zis că trebuie să rabd, dacă vreau să-mi ating scopul. Dacă vreau să ajung la el. ("E o puştoaică închipuită, dar o să cedeze în cele din urmă")
- Intră. Camera e aia din dreapta. Termini până ne întoarcem, da?
***
Au plecat la cimitir cu doar câţiva însoţitori. Te aşteptai să sufere că acum sunt orfani, dar ei nu păreau să fie conştienţi de asta. Elisabeth îşi supraveghea fratele de la distanţă, închizând un pic ochii ca şi cum privirea i-ar fi fost mai pătrunzătoare dacă ar fi plecat pe o cale mai îngustă. Paul era molâu şi executa mişcările obligatorii, ca şi cum ar fi respectat un ritual numai ca să scape de el şi să se poată întoarce în patul lui, la gândurile lui, la amintirile lui. Se urmau şi urmăreau unul pe celălalt într-un spectacol frumos prin inocenţa lor complice, inocenţă care ascundea multă răutate faţă de cei care erau "afară".- Să nu mişti nimic. Totul trebuie să rămână aşa cum este, da?, îmi aruncase Elisabeth o privire autoritară înainte să iasă, moment în care m-a văzut şi Paul şi s-a uitat straniu la mine.
- Tu?
- Las-o în pace, a trimis-o doctorul, hai să mergem, l-a luat ea de mânecă.
***
Au plecat şi lumea lor a devenit a mea. Am intrat în camera în care dormeau; o aglomerare de paltoane vechi, rochii uzate, pantaloni de şcoală, claie peste grămadă, amestecate cu fulare şi eşarfe, câteva lucruri femeieşti, plus o fructieră, un sfeşnic cu trei ramuri şi doar o lumânare, o stropitoare, o lopată, o mătură, nişte cărţi în germană, altele în franceză. Mi-era frică să le ating pentru că nu vroiam să le schimb locul şi, de fapt, mă interesa doar sertarul.*
Comoara lor. Nu ar lăsa pe nimeni, niciodată, să se uite în el; nu-l deschid cu totul nici chiar atunci când adaugă un nou trofeu, ci îl strecoară prin fanta subţire care se formează când trag uşor de mânere.Când l-am deschis a scârţiit uşor. Înăuntru, o vraişte de nedescris; hârtiuţe, bilete de spectacol rupte, o carte de joc, o bucăţică dintr-un metru de croitorie, mai multe dopuri de plută, câteva fotografii. Pe astea le-am văzut din prima, dar am scos uşor sertarul şi l-am aşezat pe duşumea. Aşa a început excursia mea.
*
Două bigudiuri mari, albastre. Un fir lung şaten închis pe unul, două mai deschise şi mai scurte pe al doilea. ("Şi-au pus amândoi bigudiuri?! Elisabeth s-a jucat cu Paul şi l-a răsfăţat şi pe el cu puţină cochetărie.")O lanternă neagră, cu margini verzi. Are încă eticheta pe spate. ("Au furat-o, sigur. Doar pentru distracţie.")
Un dop de la o sticlă de cognac. ("N-au bani de restaurant, nu au de unde să-şi cumpere alcool. L-or fi găsit pe stradă?")
Un tub de aspirină. ("Prima lui criză depăşită cu bine. Ea l-a îngrijit şi i-a spus apoi: Ţine bărbia dreaptă!")
Două cuie ruginite. ("Dintr-un parc unde se juca cu colegii. Râvnea la atenţia lui D., chiar dacă manifestată într-o formă violentă.")
O pagină ruptă dintr-o carte, Cécile de la folie. Paris: Plon, 1930. ("Nebunia, asta trebuie să-i fi atras.")
O fotografie cu un puşti blond cu chip angelic. ("E trofeul ei? Sau trofeul lui?")
O bucată dintr-o oglindă spartă. ("Se privesc în ea, ca să-l vadă pe celălalt? Va fi nevoie de mai bine de 70 de ani ca să se demonstreze că aşa cum suntem, aşa şi iubim. Şi suntem atraşi sexual de cei care ne seamănă genetic; aceeaşi statură, asemănări la chip etc.")
O mână de fildeş, spartă.
Un cuţit cu plăselele rupte.
O papiotă neagră.
Şi una verde.
Ambalaje de bomboane.
Nasturi mari, negri, ca de palton.
Nasturi mici, albi, de cămaşă.
Bile de sticlă, unele ciobite, altele întregi.
Monede ciudate, ruseşti, nemţeşti.
*
Nu există reguli pentru ca un obiect să poată ajunge aici, dar ştiu amândoi, fără ezitare, care sunt micile comori. Au ritualul lor; unul dintre ei arată obiectul, celălalt se lasă rugat să-l recunoască drept trofeu şi, după ce pare că se face o concesie, e adăugat comorii. Trebuie să fie ceva din lumea la care ei nu pot ajunge: lux, iubire, bucurie, căldură. Habar n-au că astea-s criteriile după care fură sau adună lucruri, dar într-un fel ciudat le simt amândoi la fel.Îmi imaginez că vor trece nişte ani şi vor vrea să deschidă sertarul ăsta, să se uite la comoară, să-şi aducă aminte ce a însemnat pentru ei şi să se emoţioneze. Vor face asta măcar atunci când se vor muta dintr-o casă în alta.
*
Am trişat şi am scris de mână un bilet pe care l-am ascuns în învălmăşeala de acolo."Poezia este o morală. Numesc morală un comportament secret, o disciplină construită şi condusă potrivit aptitudinilor unui om care refuză imperativul categoric. Această morală particulară poate să pară ca fiind însăşi imoralitatea în ochii celor care trăiesc la voia întâmplării, astfel încât minciuna lor le va deveni adevăr, iar adevărul nostru va fi pentru ei minciună."
Când îl vor descoperi se vor încrunta şi se vor uita urât unul la celălalt. Nu vor ştii care a trişat şi-a pus un trofeu acolo, fără să ceară acordul. Dar vor simţi profund fiecare cuvânt din textul ăsta, aşa că-l vor păstra în comoară. E scris de tatăl lor, domnul Cocteau.
*
Am plecat fără să fac curat.****
Am ajuns să citesc Copiii teribili, după ce un prieten mi-a spus autoritar: E esenţial!Teoretic ar fi fost o lectură de maxim o oră, dar după 26 de pagini am închis-o. M-am oprit după descrierea sertarului în care copiii îşi ascundeau comorile. Era atât de multă poezie în descrierea aceea şi atâta intimitate, încât mi-a fost teamă să mă confrunt cu emoţiile lor. Mi-am dat acum întâlnire cu lumea acestor puşti, sperând că voi fi motivată să citesc cele 100 de pagini ale cărţii ca să pot scrie această povestire. Am parcurs 50 şi am abandonat-o. Din nou prea multă poezie care pur şi simplu mi-a încărcat mintea şi sufletul.
Aşa că am pus-o în bibliotecă şi o păstrez pentru bătrâneţe, când voi putea privi de la distanţă şi emoţiile mele şi pe ale altora.
*
Dacă aveţi stomacul tare, citiţi cartea, dar nu vă lăsaţi cuceriţi de "acţiune"; urmăriţi construcţia frazelor care sunt absolut minunate. O poezie. Cum ar spune Cocteau... "morală".În următorul episod:
Prefer să nu...
Jocul acestei rubrici e aşa:
dacă ghiciţi (pînă joi, ora 12.00) cine e personajul episodului viitor, scrieţi numele acestuia şi o întrebare pentru el într-un comentariu (dacă aţi ghicit, nu voi da drumul comentariului decît în momentul postării următorului episod)
cea mai interesantă întrebare va fi inclusă în dialogul cu personajul respectiv
dacă vreţi să continuaţi dialogul cu personajul oricărui episod, comentariile vă stau la dispoziţie.