Anda Pășcuță: Cum se simte să fiți onorată cu Premiul pentru Întreaga Activitate la această ediție de TIFF?
Emilia Dobrin: Sunt foarte bucuroasă și emoționată! E chiar o mare onoare.
A.P.: Ce relație aveți cu TIFF-ul?
E.D.: Este entuziasmant tot ce se petrece la TIFF. Nu cred ca este cineva care să nu aibă o părere bună despre acest festival, mai ales când vezi că se face un lucru frumos cap-coadă, cu dăruire și suflet.
A.P.: Ce v-a convins să faceți parte din distribuția filmului Anul Nou care n-a fost?
E.D.: A fost fără dubiu de la prima întâlnire cu regizorul Bogdan Mureșanu. Îi știam filmul de scurtmetraj Cadoul de Crăciun. Am citit scenariul și urma să avem o întâlnire. A fost miraculos, ne-am înțeles din prima, fără niciun efort. Filmările ce au urmat au fost cu o echipă fabuloasă. A fost un mare noroc și o mare șansă să fac parte din acest film.
A.P.: Filmul s-a bucurat de un mare succes, atât la noi în țară cât și în afară. De ce credeți că încă se fac atâtea filme despre subiectul Revoluției din '89?
E.D.: După părerea mea, nu despre asta este filmul. În final este surprinsă izbucnirea Revoluției, dar înainte de asta este un puzzle extraordinar, al multor familii și oameni care trăiau în acel absurd îngrozitor. Este o poveste despre ființa umană obligată să trăiască la limită.
A.P.: Cum a fost pentru dumneavoastră să fiți actriță de teatru și film în timpul unui regim comunist și cum era percepută această meserie în societatea de atunci?
E.D.: Era o gură de aer, de speranță pentru noi toți. Nu era ușor, erau filme și spectacole cu foarte puține vizionări respectiv reprezentații, unele dintre ele erau interzise. Dar față de restul oamenilor, noi actorii puteam intra la o filmare sau la o repetiție și să ne separăm de realitatea dură de afară pentru câteva ore.
A.P.: Cum se aseamănă experiența dumneavoastră de actriță cu experiența prin care trece personajul interpretat de Nicoleta Hâncu?
E.D.: Am avut și eu o experiență asemănătoare. Am refuzat să recit poezii despre Tovarășu' și au existat anumite repercusiuni.
A.P.: Cum vă raportați la felul în care s-a dezvoltat industria cinematografică de-a lungul carierei dumneavoastră de până acum?
E.D.: Primul meu film l-am făcut prin '67, în primul an de facultate. Îmi amintesc că eram pe platou și erau niște reflectoare uriașe care ardeau. Noi le ziceam "găleți". Mai mult de jumătate de oră nu puteai sta sub ele, te topeai pur și simplu. Pe vremea aia nu era nici priză directă ca să poți înregistra ce spuneai la filmare. Trebuia dublat tot și sincronizat cu imaginea. Era frig peste tot, la cazări, în sălile de spectacol oamenii aplaudau cu mănuși. După '90 s-au schimbat multe lucruri, atât din punct de vedere tehnic cât și mentalitatea.
A.P.: Secvențe, filmul regizorului Alexandru Tatos din '82 în care ați jucat, este unul dintre cele mai relevante filme din istoria cinematografiei românești. Un film riscant atunci din mai multe puncte de vedere, cum a fost receptat la momentul apariției din perspectiva dumneavoastră?
E.D.: A fost primit cu puțină uimire și multe aplauze pentru tot ce aducea nou și important. Chiar și micile noastre momente de improvizație, unde am avut multă libertate, atâta timp cât reușeam să păstrăm starea. A fost un film extraordinar pentru mine. La prima întâlnire cu Bogdan Mureșanu a fost menționat și discutat acest film și am fost plăcut surprinsă de aprecierea pe care o avea față de el.
A.P.: Dacă tot ați menționat momentele de improvizație, ce părere aveți de libertatea pe care acestea o aduc unui actor?
E.D.: Acolo era o anumită construcție și dinamică a întregii echipe, însă în general nu mă simt bine când vine vorba de improvizație în film. Îmi place să lucrez mai migălos, să știu ce am de făcut, iar restul rămâne la decizia regizorului.
A.P.: Ce vă entuziasmează cel mai tare la ceea ce se întâmplă azi în industria de cinema în România?
E.D.: Sunt multe voci noi, neauzite, curajoase. Documentarul mi se pare foarte bun și mi se pare că s-a creat cu adevărat o cultură pentru cinema. Cred că trebuie să existe filme de toate genurile.
A.P.: Ce teme sau genuri credeți că s-ar putea explora mai mult la noi în țară?
E.D.: Avem multe povești și cărți frumoase care s-ar putea adapta. Atâta timp cât natura umană este la miezul filmului, atunci el are importanță. În fiecare dintre noi este și bine și rău, iar când cele două se întâlnesc iese o poveste reușită.