Un inamic al poporului

Notă: textul de față a fost postat în mare parte pe pagina mea de Facebook în data de 4.09.2025. Între timp, am mai adăugat câteva idei care s-au vrut spuse.

De câteva luni trăiesc într-un marasm care pare că nu se mai termină. Situația politică globală ne este cunoscută, situația economică din țară e resimțită, iar polarizarea socială tronează ca o mare împărăteasă romană: divide et impera. Orice spui este privit cu suspiciune. Nu ești de acord cu noi, ești în cealaltă tabără. Ba mai mult, toate relele care se pot întâmpla în România vin pentru că tu ai o altă părere. Deși, în toți acești ani, ai votat ca să te poți exprima liber, fără teama că ai putea deveni un personaj ibsenian, adică un inamic al poporului.

Am votat și eu Nicușor Dan. Nu pentru că mi-ar fi inspirat încredere și în ciuda faptului că segmentul profesional din care fac parte e, prin natura lucrurilor, mai mult de stânga decât de dreapta - cel puțin atâta vreme cât vom mai putea vorbi despre educație oferită de stat (a nu se înțelege că susțin PSD sau alte partide). Sunt angajata statului, lucrez cu copiii statului și am votat cu Nicușor Dan, care susținea în campania electorală educația - să nu uităm îmbrățișările cu foștii profesori, care mai că ne-au smuls o lacrimă -, din două motive: 1) pentru că nu puteam lăsa ca celălalt candidat să ajungă la președinție și 2) pentru că am vrut ca, începând de a doua zi, să pot să îmi apăr drepturile, într-un mod democratic, să mă exprim liber și să militez pentru o idee în care cred.

În ultimele săptămâni, împreună cu un grup de oameni de peste tot din țară, dar și din străinătate, am discutat despre ce am mai putea face pentru educație, dacă se mai pune problema resuscitării educației sau nu, având în vedere măsurile luate. Din nou, aș vrea, sau mai bine zis, mi-ar plăcea, să fiu înțeleasă bine: toți ne așteptam să fie greu. Nu teama de greu mă urmărește, ci faptul că, deși pentru Roșia Montană, Ordonanța 13, Colectiv am fost coagulați în jurul acelorași valori, când vine vorba despre educație, pentru care statul trebuie să fie un garant, ne eschivăm fie sub binecunoscutele lozinci peiorative la adresa profesorilor, fie sub atitudini acuzatoare - și de o parte, și de alta: "Așa vă trebuie! Voi l-ați ales!", sau - iar acestea mi se par și mai triste: "Să nu faceți mai mult rău cu atitudinea voastră." Încrederea într-un prim-ministru mesianic și un ministru al educației care se jertfește pe altarul patriei și nu pleacă atunci când este greu ne-a adus într-un grad de animozitate pe care nu cred că îl vom mai depăși vreodată. "Efectul razelor gamma asupra anemonelor" este doar o piesă de teatru.

Așa cum spuneam, acest grup de oameni, care au ales să lanseze apelul prin care cere guvernului Bolojan să retragă pachetul de măsuri privind educația (edupedu.ro/apel-semnat-de-peste-300-de-profesori-scriitori-regizori-actori-artisti-care-cer-guvernului-bolojan-sa-retraga-pachetul-de-austeritate-impus-scolii-educatia-nu-este-o-povara-bugetara-ci-conditia/), au lăsat la o parte orice apartenență politică. Oameni care, poate altă dată, nu s-ar fi aflat la aceeași masă, din cauza ideologiilor pe care le îmbrățișează, au venit cu analize economice ale efectelor pe care aceste măsuri le vor avea în timp. Mă refer aici și la analiza făcută de Cornel Ban, cu bibliografie, pe baza studiilor economiștilor liberali. (facebook.com). În continuare, citim pe diagonală și orice critică ne poziționează în tabăra adversă. I like criticism, but it must be my way. (Mark Twain)

Expunerea pe care mi-am asumat-o de la prima postare despre abuzul sistemic din educație, în speță TITULARIZAREA, abuz pe care l-am simțit pe propria piele timp de zece ani, a atras după sine mici valuri de sentimente, mai mult sau mai puțin plăcute. Expunerea vine la pachet cu asumarea, așa că nu mă voi plânge. Mi s-a sugerat să văd imaginea de ansamblu a acestei reforme. Zis și făcut. M-am dat doi pași în spate și am văzut decalaje sociale și inegalități educaționale. Ca profesoară în mediul preuniversitar nu urmăresc doar să îi ajut pe elevi să își dezvolte competențele cognitive, sociale, emoționale, lingvistice. Nu transmit doar cunoștințe de specialitate în baza programei școlare. Nu. Ca profesoară mă interesează să văd cum pot transmite valori precum solidaritatea, empatia, echitatea, egalitatea, toleranța. Am spus-o și o repet: o grevă la început de an nu este justificată. Nu avem nicio miză. Grevele se fac în momente cheie și vin ca un fel de exercițiu civic. Normal că mă refer la blocarea bacalaureatului și la grevele de trei luni din Franța. Nu o grevă este soluția acum, ci o solidarizare a întregii societăți civile cu sistemul educațional preuniversitar. Cumva cer și eu același lucru: să vedem imaginea de ansamblu. Să îi vedem și pe copiii din mediul rural și din urbanul mic. Nu, nu îi vedem așa cum ne batem cu pumnul în piept că o facem. Pentru că noi lucrăm la licee de centru. Pentru că noi nu lucrăm cu copii care nu au cu ce să se îmbrace ca să ajungă la școală. Da, și asta este o imagine de ansamblu. Noi nu trebuie să facem naveta între trei sate ca să ne completăm norma. Mi-ar plăcea să vedem cum s-a încălcat legea care prevede comasarea școlilor și care spune că școlile mari asimilează școlile mici. Dau doar două exemple: Școala Gimnazială "Teodor V. Ștefanelli" din Câmpulung Moldovenesc care a fost asimilată de Școala Gimnazială "George Voevidca", prima având un număr mai mare de elevi decât a doua, și Școala Gimnazială Nr. 2 din Vatra Dornei (cu 420 de elevi) care a fost absorbită de Școala Gimnazială Nr. 1 (cu 360 de elevi). Despre numirile de directori în urma acestor comasări ar trebui făcută o altă analiză cu bibliografie.

Ministrul Bolojan în continuare crede că a fi suplinitor înseamnă a fi prost pregătit. (edupedu.ro/ilie-bolojan-premier-mai-multi-titulari-mai-bine-pregatiti-prin-aceste-efecte-vor-fi-la-clasa-in-locul-suplinitorilor-ce-inseamna-de-fapt-statutul-de-suplinitor-in-scoala-roma/). Ca fostă suplinitoare, nu pentru că nu am avut notă de titularizare, m-a întristat viziunea domniei sale, așa cum mă întristează și atitudinea pe care o are față de cultură. Cultura și educația nu sunt mofturi cum poate le cred unii dintre edilii României. Oricât de neoliberală ar fi imaginea celor doi miniștri despre viitor a României - mă ciupesc și tare aș vrea să mă trezesc - se pare că uită un lucru important: educația are nevoie de factorul uman pentru a ajunge la copii. Adică de noi, de profesori. Joni Mitchell ar fi spus-o mai frumos. Eu o parafrazez și zic doar atât: ca să atingem sufletele elevilor, ca să putem dărui, vă reamintim că suntem flesh, and blood, and vision. La fel și ei. Derrida se ține cu mâinile de burtă și râde copios.

Facebook-ul rămâne arena centrală a bătăliilor. Facebook: acest Colosseum al noului om renascentist care se pricepe la toate, din ungherul casei sale, de pe fotoliul comod, în care nu stă să aprofundeze materia, să se pună la punct cu noile metode de predare, să consulte teorii din psihologie. La fel ca în orice meserie, există oameni care își fac, sau măcar încearcă, să își facă treaba bine și oameni cărora nu le pasă. Punct. Pentru că tot ne pricepem atât de bine și la psihologie, mă întreb cam de câte feedbackuri pozitive crede acest nou om renascentist că am avea nevoie ca să depășim oprobriul public la care suntem expuși de ani de zile. Am uitat, nu îi pasă, iar ministrul educației, care este și psiholog, ar putea clarifica cum stă treaba cu echilibrul emoțional și contracararea feedbackului negativ, doar că are altă agendă în momentul de față. Actuala societate are pretenția ca noi, profesorii din preuniversitar, să oferim un spațiu propice învățării, educației în general. În spații subfinanțate să creăm armonie, să satisfacem nevoile emoționale ale elevilor, pe lângă oferirea unui act educațional de calitate care, în urma deciziilor luate de actualul ministru al educației, va deveni cu siguranță o performanță corporatistă. Dar noi suntem într-un continuu apostolat, iar lumea așteaptă să mergem așa la nesfârșit. Facem salturi, aparent banale, giumbușlucuri pentru a menține la suprafață educația din România. Doar noi știm cu ce costuri. Cârpim cum putem un deficit financiar. Dăm statului ceea ce statul nu ne dă de ani de zile. Suntem disprețuiți, toți puși în aceeași oală. Situația clar s-a agravat în timpul pandemiei. Atunci a explodat buboiul. Atunci am putut vedea cam care este gradul de educație al acestei țări. Pentru că uităm să menționăm în postările pe care le facem că educația dezvoltă toleranța la frustrare și încurajează acceptarea alterității. Normalizăm violența verbală, apoi ne mirăm cum numărul cazurilor de bullying crește de la un an la altul. Poate că ar trebui să spunem că și mimetismul contribuie la acest tip de comportament. Copiii vor replica prin comportament ceea ce văd, dar mai ales ceea ce aud în mediul familial. Nu ne mai revenim până ies eu la pensie. Citim doar ce și cum ne convine. Evităm metoda cercetării. Avem teza, dar ne lipsește antiteza. Vrem școală ca afară, dar după regulile noastre. Reiterăm amintirea claselor supraaglomerate. Uităm ce legislație avem în prezent. Rog a fi scuzată impertinența de a sublinia că de legislația în vigoare nici nu ne-am atins încă. Mi-aș dori și eu performanță la nivel preuniversitar, la fel ca actualii miniștri, dar tare mă tem că o legislație care încurajează absenteismul nu ne va ajuta. Cum nu ne vor ajuta nici drepturile elevilor care sunt mult mai multe decât îndatoririle. Oricum, și aceste îndatoriri sunt încălcate. Se poate și așa. Vorba românului.

S-au făcut tăieri, comasări, așa cum ni s-a promis, dar nu s-a atins nimeni de ministere și inspectorate. De unde mă poziționez eu, văd și nu prea echitatea acestor măsuri luate heirupist în sectorul preuniversitar. Mesajul transmis de David Daniel este postat și repostat pe paginile de Facebook ale unora dintre inspectori. (edu.ro/mesaj_ministru_cursuri_an_scolar).

Societatea civilă este într-un război rece. Ne privim de la distanță, ne vânăm și nu ne mai vorbim. Am uitat că am stat la aceeași masă și am împărțit aceeași bucată de pâine. Catedrele încă nu sunt completate peste tot. Unii copii încă nu s-au întors din vacanțe. Nicio școală din Europa nu ar accepta așa ceva. Prevederile legale privind prezența la școală încă din prima zi a anului școlar pot fi găsită pe site-ul oricărui Minister al Educației din Europa. Uităm să vorbim despre cum aceste reglementări ministeriale vor afecta copiii cu deficiențe. Ne ignorăm total colegii care lucrează cu acești copii. Retoric mă întreb de ce nu se vorbește despre ei. Și copiii cu autism sunt ai acestei țări, domnule ministru. Cum gestionăm situațiile în colectivele de elevi deja mărite în care sunt copii cu CES și nu avem profesori de sprijin? Poate că vă este greu să credeți, dar, vă conjur, credeți-ne suntem specializați și supracalificați în domeniul nostru. Cu toate astea, nu putem fi profesioniști chiar pe toate palierele educației. De asta avem nevoie de profesori de sprijin. Dacă e să ne scoatem ochii, domnule ministru, atunci să ne uităm și la calitatea actului educațional din universități. Ne plimbăm de la Ana la Caiafa cu plângeri și nemulțumiri. "Vai, ce elevi vin din mediul preuniversitar!" Ecoul nu întârzie să se audă. "Vai, dar ce studenți vin în practică pedagogică!" Cât despre valul de ură față de profesori, boicot, posibile greve, declanșat pe rețelele de socializare, aș vrea să reamintesc că școala este oglinda societății. Dar, cumva, parcă îmi vine să spun că lucrurile arată mult mai bine în școli, iar gradul de respect este mult mai mare decât ce se întâmplă acum la nivel de societate civilă. Nici nu știu dacă bătrânul Will, în situația de față, ar opta să încheie cu measure for measure sau the winter of our discontent.

Pe final de text, lung cât o zi de post, mi-am dat seama că nu am spus nimic despre personalul auxiliar. Reformele salvatoare au uitat că și îngrijitorii, muncitorii de întreținere, contabilele, secretarele, administratorii contribuie la bunul mers al lucrurilor într-o școală. Și ei sunt colegii noștri. Nu sunt mulți și ne luptăm ca cei mai buni să rămână în școală. Să mai spun că lor nu li se decontează transportul dacă fac naveta, că o îngrijitoare are un salariu minim pe economie și că prețul unui abonament de călătorie va crește de la 153 de lei la aproape 250 de lei? Tot pe final de text, m-aș bucura să nu mai fim băgați în aceeași oală cu magistrații, noi, profesorii din preuniversitar. Aș vrea să le mulțumesc acelora care au crezut în manifestul nostru, s-au expus și și-au asumat poziția vizavi de actualele măsuri luate de ministrul educației, sintagmă nominală pe care oricât m-aș chinui, nu pot să o scriu cu litere mari și, nu în ultimul rând, mi-ar plăcea să înțelegem că: 1) Educația este fundamentul democrației, al dezvoltării economice durabile și al mobilității sociale; 2) Statul trebuie să fie garantul educației; 3) Educația trebuie finanțată conform legii și nevoilor reale ale societății și economiei (statul încă este dator educației și cercetării cu 6%+1%); 4) Educația din România trebuie să fie convergentă cu standardele europene; 5) Statutul profesorului trebuie reconstruit.

Mă înclin.