0
S-o luăm treptat, treaptă cu treaptă: ca pe drum. Scara: ca și cum drumul ar putea să continue ca pe pămînt (Pămînt). Dar părăsind și pentru a părăsi, tocmai, pamîntul/Pămîntul, solul. Pentru a ne lua zborul.
Tocmai, scara = imposibilitatea zborului. Și totuși, salt, gol.
Totul e să ajungem pînă la scară. Să nimerim scara. Să ajungem la prima treaptă măcar, acolo unde începe urcușul, ascensiunea organizată, raționalizată - dar care nu urmează imediat, este drum lung pînă la scară, și trebuie poate chiar să sari, să zbori ca să ajungi la scară, să te agăți de scară, și să începi, eventual, urcușul - sau coborîșul.
Voi bate deci pasul pe loc, treaptă cu treaptă.
După "În fața legii" (în fața "Porții Legii") a lui Kafka, în dreptul scării. Dacă nu chiar, și mai exact, în căutarea scării.
Atacuri, încercări repetate de evadare spre scară. Sau din scară, din scalaritate.
1
Scara are ceva oniric și poate incita la ceva psihotic.
Întrebare (poate doar pentru mine însumi): de ce, cînd ne gîndim la scară, avem în vedere doar urcușul, ascensiunea, suișul, nu și coborîșul, coborîrea, "descensia"? Oare pentru că simțim, ni se pare, ni s-a spus și ni se tot spune că suntem deja jos, căzuți, și că nu avem decît a urca sau a stagna, dar nu la un nivel zero, ci în subsol, beci, pivniță - Cavernă, Peșteră? Sub?
Sub ce? Sub scară. Loc de ascundere (în filmele sau scenele de groază). Sub scară.
Or, ideea invizibilității în legătură cu scara se va dovedi, "tehnic", o sub-supra-temă (sau infra-supra-temă) freatică importantă în istoria construirii scărilor. Sper să ajung pînă la ea. Sau să n-o uit.
În căutarea scării: pe orizontală, dar și pe verticală. Pentru că, cvasi-psihotic, una dintre ideile nebunești (iar scara, vom vedea, e nebunie), una dintre imaginile-senzațiile care mă urmăresc - dar care i-a urmărit pe nu puțini (este vorba, deci, poate, de onirism livresc) - este că, la cel puțin la unul dintre capete, dacă nu la ambele, scara nu se sprijină pe nimic: nici sus, nici jos. Scara plutește, zboară, e în gol, și trebuie să sari sau să zbori ca să ajungi să poți să urci rațional, treptat, organizat și organic, amenințat fiind însă permanent cu căderea, să cazi: adică să recazi în starea căzută "de bază", minus-zero.
Impresia, onirică, de capcană: de a nu avansa, de a te învîrti în cerc.
Nu știu dacă voi nimeri scara, dacă voi ajunge pînă la scară. Știu, deja, că pentru a ajunge pînă la scară și pe scara însăși trebuie să zbori, să sari - pe fond de cădere, de abis.
Nu mai aștept deci, și nu mai sper. Sar, zbor, spun direct.
A zbura în cerc, a înainta doar în cerc (ca proiectilul: balistic): scara însăși, în elice. Scara nu e dreaptă. Nu e drum drept. Scara e cheie barocă. Scara e nebunie.
Principiul scării (de precizat: a scării construite, al visului realizat): elice și cheie a casei (palatului).
Construirea scării presupune multă, desăvîrșită, secretă artă și tehnică, dar scara însăși e tehnică: de zbor, de ascundere, de invizibilizare, de apărare. Chiar urcînd așadar, scara de fapt coboară, e regresivă. Pentru că e onirică și cvasi-psihotică.
Pe scări, în secret, între etaje (etape), simultan (în același timp), fără a fi văzuți și a ne vedea unii pe alții: idealul arhitectonic al scării. Scara presupune tehnică și este tehnică. Război construit. Scara-mască.
S-o luăm treptat, treaptă cu treaptă: ca pe drum. Scara: ca și cum drumul ar putea să continue ca pe pămînt (Pămînt). Dar părăsind și pentru a părăsi, tocmai, pamîntul/Pămîntul, solul. Pentru a ne lua zborul.
Tocmai, scara = imposibilitatea zborului. Și totuși, salt, gol.
Totul e să ajungem pînă la scară. Să nimerim scara. Să ajungem la prima treaptă măcar, acolo unde începe urcușul, ascensiunea organizată, raționalizată - dar care nu urmează imediat, este drum lung pînă la scară, și trebuie poate chiar să sari, să zbori ca să ajungi la scară, să te agăți de scară, și să începi, eventual, urcușul - sau coborîșul.
Voi bate deci pasul pe loc, treaptă cu treaptă.
După "În fața legii" (în fața "Porții Legii") a lui Kafka, în dreptul scării. Dacă nu chiar, și mai exact, în căutarea scării.
Atacuri, încercări repetate de evadare spre scară. Sau din scară, din scalaritate.
1
Scara are ceva oniric și poate incita la ceva psihotic.
Întrebare (poate doar pentru mine însumi): de ce, cînd ne gîndim la scară, avem în vedere doar urcușul, ascensiunea, suișul, nu și coborîșul, coborîrea, "descensia"? Oare pentru că simțim, ni se pare, ni s-a spus și ni se tot spune că suntem deja jos, căzuți, și că nu avem decît a urca sau a stagna, dar nu la un nivel zero, ci în subsol, beci, pivniță - Cavernă, Peșteră? Sub?
Sub ce? Sub scară. Loc de ascundere (în filmele sau scenele de groază). Sub scară.
Or, ideea invizibilității în legătură cu scara se va dovedi, "tehnic", o sub-supra-temă (sau infra-supra-temă) freatică importantă în istoria construirii scărilor. Sper să ajung pînă la ea. Sau să n-o uit.
În căutarea scării: pe orizontală, dar și pe verticală. Pentru că, cvasi-psihotic, una dintre ideile nebunești (iar scara, vom vedea, e nebunie), una dintre imaginile-senzațiile care mă urmăresc - dar care i-a urmărit pe nu puțini (este vorba, deci, poate, de onirism livresc) - este că, la cel puțin la unul dintre capete, dacă nu la ambele, scara nu se sprijină pe nimic: nici sus, nici jos. Scara plutește, zboară, e în gol, și trebuie să sari sau să zbori ca să ajungi să poți să urci rațional, treptat, organizat și organic, amenințat fiind însă permanent cu căderea, să cazi: adică să recazi în starea căzută "de bază", minus-zero.
Impresia, onirică, de capcană: de a nu avansa, de a te învîrti în cerc.
Nu știu dacă voi nimeri scara, dacă voi ajunge pînă la scară. Știu, deja, că pentru a ajunge pînă la scară și pe scara însăși trebuie să zbori, să sari - pe fond de cădere, de abis.
Nu mai aștept deci, și nu mai sper. Sar, zbor, spun direct.
A zbura în cerc, a înainta doar în cerc (ca proiectilul: balistic): scara însăși, în elice. Scara nu e dreaptă. Nu e drum drept. Scara e cheie barocă. Scara e nebunie.
Principiul scării (de precizat: a scării construite, al visului realizat): elice și cheie a casei (palatului).
Construirea scării presupune multă, desăvîrșită, secretă artă și tehnică, dar scara însăși e tehnică: de zbor, de ascundere, de invizibilizare, de apărare. Chiar urcînd așadar, scara de fapt coboară, e regresivă. Pentru că e onirică și cvasi-psihotică.
Pe scări, în secret, între etaje (etape), simultan (în același timp), fără a fi văzuți și a ne vedea unii pe alții: idealul arhitectonic al scării. Scara presupune tehnică și este tehnică. Război construit. Scara-mască.