25.10.2025
Texte rezultate în urma atelierelor de dramaturgie realizate cu tineri din România și emigranți din Germania în cadrul proiectului Migrația - fără bariere[i]. Coordonatori: Claudia Soare, Robert Kocsis, Sabina Lazăr, Robi Urs și Alex Tudor.


GÂNDURI

A: Viața mea este pătrată.
B: Sunt o pasăre exotică.
C: Aveam tot ce-mi trebuie în România.
D: Din 3 zile s-au făcut 30 de ani.
E: M-am întors în România și nu mă mai regăseam.
F: Nu vreau să stau în calea visurilor soțului meu.
G: Am lăsat România în comunism și am găsit-o într-o democrație haos.
H: Vrem implicare pentru comunitatea de români de aici.
I: Nu-mi pare rău că am venit.
J: Nu mă puteam acomoda.
K: Depinzi tot timpul de cineva.
L: Nu poți să comunici.
M: Nu vreau să uite limba română copiii noștri.
N: M-a dat Băsescu afară.
O: Mă simt de parcă am venit la neamuri.
P: Niciun munte nu e prea mare.
Q: Ce fac doi nemți când ajung pe o insulă? Un VEREIN. (o asociație)
R: Simt și acum mirosul de baltă.
S: Plâng și la Florin Salam și la Leonardo DiCaprio.
Ș: Visul meu era să revin.
T: Am făcut totul prin forțe proprii.
Ț: Noi de ce nu suntem mândri ca ei?
U: Am fost forțată să mă mut.
V: Mi-ar plăcea să învățăm reziliența de la nemți.

De-abia plecaseși
(de Tudor Arghezi)
De-abia plecaseși. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Până ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ți-aș fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam și să rămâi.
Ai ascultat de gândul cel dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

SCENĂ MAGAZIN

Român: Hello!
Neamț: Hallo!
Român: Ă, dă și mie o d-asta (îi arată cu degetul)
Neamț: Was?
Român: Ia uite bă, nu înțelege. O d-asta! (îi arată iar cu degetul) This, this.
Neamț: Ich verstehe nicht! (ia ceva de acolo)
Român: Aia, da! Ja!
(Neamțul se duce să o încălzească)
Român: No! No! Nu o încălzi.
(Neamțul nu înțelege - o încălzește)
Român: Nu o încălzi! Nu... bă și i-am spus...

*
Cred că dacă ar trebui să îi explic cuiva cum e în România l-aș chema la un grătar de-al nostru. Un loc în care comunitatea pe care am muncit să o strâng în jurul meu se adună să bea și să se distreze. Ce aș face eu în Germania? Cum aș putea eu să pierd toți acești oameni, toate tradițiile noastre, tot hazul românesc? Să nu îmi văd prietenii cum devin adulți în toată firea, cum se căsătoresc, și fac nunți și botezuri. Să ratez viața tuturor și ei să o rateze pe a mea.

În România am tot ce iubesc, cum pot să abandonez asta pentru niște bani în plus? Îmi iau încă un Ursus, mă duc la boxe și pun o piesă de Fantastik. Mâine ziua vine cu noi probleme, trebuie să continui să îmi caut job. Dar până atunci am o ofertă de refuzat și o manea de ascultat.

Știu că pare că noi ca țară ne-am epuizat toate resursele și că nu mai avem ce exploata. Știu că oriunde am merge ne lovim de corupție și de uși închise. Dar cine o să ne salveze dacă nu noi?

Ai plecat cu gândul că nu ești tu în măsură să faci o schimbare. Dar dacă ne-am uni și am schimba ceva împreună? Dacă fiecare om care a ales să plece va face încercarea de a se întoarce înapoi acasă pentru a-și mai da o șansă?

Proverbul "unde-s mulți puterea crește" nu e doar un clișeu folcloric. Într-adevăr, nu deținem puterea absolută, nu putem doborî sistemul într-un mod miraculos, dar putem prelua inițiativa. Putem pregăti terenul pentru generațiile viitoare.

Văd că acolo te descurci mai bine cu banii. Dar văd și că nu ești fericit. Văd cum ești denigrat pentru naționalitatea ta. Cum te simți ca un străin printre străini. Cum nu te poți bucura de sărbători pentru că cei din jurul tău au alte valori și obiceiuri. Văd cât de singur ești de fapt și cât de tare ți-ai dori ca lucrurile să arate diferit acasă.

Indiferența și ignoranța ne obligă să privim viața numai în probleme. Ne seacă de orice urmă de umanitate. Însă noi deținem controlul asupra perspectivei noastre.

Tu cum alegi să-ți trăiești viața?

*
Dragă jurnalule,

1.825 de zile de când a plecat mama, 43.800 de ore fără îmbrățișările ei, 2.629.440 de minute fără prezența ei... de secunde nu mai zic. Pe scurt, au trecut 5 ani.

Vorbim, aproape în fiecare zi, pe facetime. Azi am sunat-o mai pe seară, când a intrat în tura de noapte. Voiam să mă ajute cu rețeta pentru mâncărica de mazăre. De multe ori gătesc cu ea la distanță. Azi am avut o zi foarte grea la facultate și eram tristă, iar mama a simțit. M-a întrebat de câteva ori, iar eu nu am putut să-i răspund, nu merită să o împovărez cu supărările mele. Nu vreau ca ea să știe ce e în sufletul meu... că simt, de multe ori, că ea s-a dus acolo degeaba, că investește într-un viitor incert și că mai bine mi-aș fi ales alta meserie. Tăiam ceapa și am început să plâng fără oprire. Se uita la mine confuză. Am călit ceapa. M-am așezat și mi-am aprins o țigară. Ea aștepta. Am început să-i spun tot ce mă doare și o vedeam cum se abținea să nu plângă. Mi-a zis că orice ar fi, ea e mândră de mine și că o să mă susțină până la capăt. "viața nu e roz, dar nu e nici gri, este așa cum trebuie să fie."

S-a ars ceapa. Am ajuns să mănânc pâine cu ce am mai găsit prin frigider. Mâine vreau să o sun să facem ciorbă de perișoare.

CEL RĂMAS - CEL PLECAT

Rămas: Ai fost curajoasă să faci pasul ăsta. Dar să știi că, dacă te vei întoarce, nu vei putea să te integrezi înapoi întru totul. Adică, sigur, nimeni nu te va judeca, dar cred că nici tu nu vei fi cea mai în largul tău aici.
Plecat: Am vrut sp fac pasul ăsta ca să îmi dovedesc ceva. Din dorința de cunoaștere. Și voi fi mereu recunoscătoare pentru susținerea celorlalți în pasul făcut de mine. Normal că îmi va fi și îmi este dor de casă.
R: Nu ai cum sa scapi de dorul de casă, este normal, dar și nouă ne e greu... cum ți-a fost și ție... că de-asta ai plecat, nu?
P: Nu știu. Nu e ca și cum o să uit de voi. O să trimit bani acasă dacă e nevoie, sunt la un telefon distanță. Nu suntem străini.
R: Dar o să îți faci o viață nouă. O să te schimbi inevitabil. Și mi-e frică, nu știu de ce, că poate noi nu vom mai fi suficienți pentru tine. Că ne vom agăța de tine ca o lipitoare.
P: Nu o să vă văd niciodată așa. Voi m-ați ajutat să fac pasul ăsta. Vă voi fi recunoscătoare întotdeauna. Chiar dacă nu mă întorc. Rămân mereu cu un picior aici în Germania și cu altul la voi.
R: Poate cândva, ne suni și pe noi pe video, ne prezinți pe acolo cum e. Dacă vrei și când ai timp. Că aici nu cred că se schimbă nimic.
P: Pentru tine poate că nu. Dacă mă întorc, sigur va fi diferit. De asta zic, să mai trimiți și tu o poză din când în când. Cu balconul, cu dormitorul, cu ce vrei tu.

SCENĂ HAI ACASĂ

(un grup de WhatsApp cu numele "Familion", ora României, o persoană online)
(02:44, Missed call from Sara)
(02:44, Missed call from Sara)
(02:45, Missed call from Sara)
Sara (02:45): ALOOOOOO
Mama (02:46): Măi Sara! Tu nu ai somn???
Sara (02:46): Hai lasă-mă că la tine e dimineață.
Mama (02:47): Tu nu ești normală la cap măi fată!
Mama (02:47): Nu ai facultate mâine?
Mama (02:47): La voi e aproape ora 3!!!
Sara (02:48): Aoleu femei da scrie tot mesajul deodată...
(Emoji cu ochii dați peste cap)
(02:48, Missed call from Sara)
Mama (02:48): Sara ești culmea!
Tata (02:48): Ce ai pățit? Nu pari în regulă.
Sara (02:48): Hai bravo ești perspicace
Tata (02:52): Sara, tu ești în club?
Mama (02:52): SARA!!!!
Mama (02:52): E MARȚI!!!
Mama (02:52): MI-AI SPUS CĂ MARȚI E CEA MAI GREA ZI DIN ORAR!!!!
Mama (02:52): ACASĂ!!!
Mama (02:52): ACUM!!!!!!!!!!!
(patru emoji-uri cu roșii nervoase)
Tata (02:52): Are și ea dreptate...
Mama (02:53): Mulțumesc!
Tata (02:53): Nu tu. Ea. Nu mai scrie mesajele așa. E foarte iritant.
Mama (02:53): Măi Liviu da tu de partea cui ești???
Mama (02:53): Și tu de ce nu dormi?
Mama (02:53): Și la tine e trecut de 12!
Tata (02:54): Overtime, acum am ieșit din tură.
Mama (02:54): Mda bine
Mama (02:54): Ce să zic
Sara (02:54): OoooO cel mai harnic ești tata/
Tata (02:55): Sara, de ce ne-ai sunat?
Sara (02:55): Pentru că
(GIF cu o inimă cu sclipici)
Sara (02:55): Stai nu
Sara (02:55): (Mesaj vocal):
DAIUHDIQWWKJEFAAAAAA PAULA SAFAJDBKASNDNASD MARȘ MĂ
ASJDBAKSJDBNQDMMDDND DUM DUM DUM DUM DUM DUM AFARĂ DUM DUM DUM DUM
AM ZIS CĂ MĂ DUC AFARĂ BĂ!
Tata (02:55): Sara, nu se înțelege nimic. E prea multă gălăgie.
Mama (02:56): AM AUZIT CUMVA CEVA LEGAT DE DROGURI????
Mama (02:56): SĂ NU TE PRIND CU AȘA CEVA!!!
Mama (02:56): CĂ NU ȘTIU CE-ȚI FAC!!!
Tata (02:57): Simona, ești incredibilă! Crezi că te suna ca să îți spună că se droghează? E clar că s-a întâmplat ceva.
Mama (02:57): S-a întâmplat că mă supără.
Mama (02:57): ASTA S-A ÎNTÂMPLAT!!!
(GIF cu un urs polar care dă din cap dezaprobator)
Sara (02:59): (Mesaj vocal): (Se aude muzică de club, se trântește o ușă, muzica se aude înfundat) Așa, acum am apucat să ies. DA MĂ SUNT ÎN CLUB! Am ieșit cu fetele că a scăpat Diana de taxă pe semestrul 2 că s-a retras unul de la buget. Cică îi era dor de familie și s-a întors înapoi la el la Oradea sau nu mai știu unde dracu. Și că vai vezi Doamne că e prea grea medicina că el nu face față. Îți dai seama a făcut și el un semestru și gata s-a tras pe cur. Mă rog, și îmi zicea mie Paula că ea nu ar putea să facă așa ceva că ar turba ai ei dacă ar afla că vrea înapoi în Galați. Ei și i-am spus că eu nici nu aș putea să mă duc înapoi pentru că unu la mână, nu vreau să mă mut din Dristor înapoi în Titan și doi la mână... nici nu aș avea la cine. Adică nu ar fi nimeni acolo. În fine și mă tot întreba de voi. "Păi și ei rezistă așa, unul în Florida și altul în Dortmund?", "Păi nu se mai întorc?", "Și nu vrei și tu să te duci la unul din ei?". Îmi făcea capu calendar și eu în loc să mă simt bine am început să mă gândesc la voi. În fine și m-am îmbătat, m-a luat un ratat de la ASE la dans, după pe Paula, după voia să mă ia iar pe mine și mi-a cerut o țigară și i-am zis că îi dau numa dacă mă lasă în pace. După ce a plecat prostea ăsta am început să râd cu fetele și mă gândeam cui să îi mai spun și m-am gândit la voi. Mi s-a făcut dor de voi și am zis să vă sun că poate răspundeți. Da văd că n-am cu cine... Hai acasă, vă rog. Mă simt așa tristă uneori că ajung să vorbesc singură prin casă. Am ajuns până în punctul în care mă mustru singură când ajung târziu acasă ca să îmi amintesc de tine mama. Și dacă nu ajung undeva la timp mă gândesc la ce mi-ai spune tu tata: "Până ai ajuns tu deja au plecat restul!" și mă apucă râsul. Mă uit la poze cu voi și îmi vine să le rup și să vă trimit bucățile cu voi prin poștă ca să fie la fel de separate și ele. Sunteți plecați de atâta vreme pentru binele familiei ăsteia cică dar ce sens are dacă familia asta acum trăiește pe 3 fusuri orare diferite? Nici nu putem să spunem că mâncăm aceeași masă în același timp. Veniți de 2 ori pe an înapoi împreună și nu faceți nimic o săptămână întreagă că sunteți prea obosiți. Ce viață e asta? Ce relație puteți voi să aveți când dormiți în același pat 2 săptămâni pe an? O fi proasta de Paula din Galați da să mor dacă nu m-aș muta acolo dacă aș ști că o să vă întoarceți. M-aș duce dracului să locuiesc într-o chilie dacă asta ar însemna să știu că sunteți iar unul lângă altul. În fine, nu mă băgați în seama. Mergeți la muncă sau mergeți acasă că nici nu mai știu care intră și care iese din tură. Hai că mă cheamă fetele, pa. Sara left the chat

SCENĂ LA MULȚI ANI

(Marius, 37 de ani, plecat în Germania de 6 ani)
(Data: 14 aprilie 2025)
(Marius, printr-un mesaj vocal)
Hei puiule, te pupă tata tare. La mulți ani Dăviduțul meu! Ești băiat mare acum! Să ai 8 ani chiar e ceva. Înseamnă că ești mai forțos ca la 7. Vreau să știi ca tati te iubește mai mult decât orice pe lumea asta, chiar dacă nu e acolo acum ca să îți arate. Da îți promit că mă întorc cât de curând posibil! Și când mă întorc o să mergem să îți iei Batman-ul ăla de care îmi spuneai. Apoi o să mergem să o vezi pe bunica că și ei îi e dor de tine și acum are și pui de rață. Da da de ăia de îi fugărești prin curte! Mi-a spus mami că deja citești mai bine decât tot restul clasei! Eu i-am spus că nu mă miră, eu știam de multă vreme că ești deștept, că na, ai cu cine să semeni. Uite de asta ți-am luat deja două cărți cu povești cu dragoni să mi le citești când mă întorc. Ah! Mi-am amintit. Am găsit și bomboanele alea acre cu zmeură de le-ai văzut tu pe net. Erau mai scumpe decât mi-ai spus da nu contează asta, orice pentru băiatul meu! Da... să știi că e frumos tare la 8 ani! Mi-a spus mami că te-ai speriat într-o zi că un băiat mai mare a lovit un alt băiat mai mic pe stradă. I-ai spus lui mami că tu nu vrei să faci așa și că nu vrei să crești că numa băieții mari fac așa. Da, ai dreptate, băieții mari mai fac așa uneori, dar tu nu trebuie să faci așa. Ție să nu îți fie frică că o să crești și o să ajungi un om rău, tu ești un copil foarte bun. Știu asta pentru că de când te-ai născut nu e zi în care să nu mă gândesc la tine și la ce copil frumos și minunat ești și la cât de norocoși suntem eu și mami că te avem și că te putem vedea cum crești. Ei bine eu nu mă gândesc așa la oameni răi, deci nu ești unul. Și mai vreau să îți spun că îmi pare rău că nu sunt acolo lângă tine să te ajut când ai nevoie sau să te ascult când ai ceva pe suflet. Fiecare zi în care nu sunt lângă tine mai adaugă un kilometru la distanța asta atât de mare. Dar am să mă întorc, îți promit. Aș face toată distanța asta și pe jos doar ca să știu că ești fericit. Ai spus că îți e dor de tata. Și lui îi e dor de tine. Nu mai e mult și o să îmi citești cărțile astea. Acum mă întorc la muncă dragule. Să te bucuri de ziua asta cu prietenii tăi, bine? Și să ai grijă de mami, te rog, că și ea merită. La anul o să îți pun eu lumânările în tort. Te pup și te iubesc.

POEM

nu mai cobor pe strada Mihai Bravu după apus.
mirosul de pâine caldă de la brutăria din colț m-ar doborî.
acolo am învățat ce înseamnă dorul
când te uitai pe fereastră și eu plecam
cu gluga trasă
și cu inima mototolită în buzunarul de la hanorac.

am lăsat cheia sub ghiveciul cu mușcată,
știind că n-o să mai am curaj să o folosesc.
în bucătărie, cana mea cu chipul ciobit
stă încă, probabil, lângă aragaz,
cu urme de cafea uscată:
semn că unele lucruri nu se spală, doar se uită.

nu știu dacă mai miroase a mâncare duminica,
dacă mai pui radio-ul pe frecvența aia veche,
dacă mai aprinzi lumânarea din colțul icoanei.
mi-e frică să știu.
pentru că fiecare gest al tău e o dovadă că lumea merge mai departe,
iar eu am rămas revocată între plecare și vină.

mi-am amintit zilele în care râdeam în curte,
când udam cu furtunul trandafirii și îți stropeam rochia,
și tu îmi spuneai că viața e simplă,
că trebuie doar să rămân.
dar n-am putut.
am început să mă sting printre pereții casei,
să mă pierd printre fotografii,
să devin o umbră care cerșea aer.

așa că am plecat.

nu pentru că nu v-am iubit,
mă arde gândul ăsta și azi:
v-am iubit greșit,
prea mult, prea tăcut, prea târziu.

dar am plecat într-o noapte de ianuarie,
frigul mirosea a motorină și a făgăduială ieftină.
mi-am spus că o să mă întorc când o să fiu alta,
dar n-am mai găsit drumul, nici măcar în mine.
mă plimb prin orașe cu nume ciudat
"Haidelberg, Stuttgart, Leipzig";
mănânc din pahare de plastic,
scriu mesaje pe șervețele și le arunc înainte să le citesc.

voi ați rămas acolo
și poate încă mai păstrați fotografia aia de la mare,
unde zâmbesc strâmb, cu sarea pe buze și vântul în păr.
nu rupeți fotografia. lăsați-o să se îngălbenească.
așa o să știți că timpul a trecut, dar n-a câștigat.

am plecat, da.
ura nu mă reprezintă,
ci teama.
mă temeam să nu devin o tăcere între voi,
una din acelea care se așază între respirații
și nu mai pleacă niciodată.

dacă mă visați, nu mă chemați înapoi.
lăsați-mă acolo, între numele necunoscute,
unde învăț, în sfârșit,
să nu mai doresc întoarceri.

dacă mai treci astăzi pe strada Mihai Bravu
și vezi o femeie sprijinită de gardul vechi,
cu ochii pierduți în asfalt
nu te opri.
nu sunt eu.
e doar ceea ce a mai rămas din mine.

SUPEREROI ÎN ACȚIUNE!

definiția dexului online: persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă.

Întrebați-vă! Întrebați-vă: de ce? De ce nu seamănă cu alți eroi cunoscuți? Ei n-au mantii strălucitoare. Ei își cumpără haine doar în zi de sărbătoare. Nu zboară și n-o să zboare - dar merg pe jos până li se crapă tălpile din durere de picioare. Nu salvează orașe, ci copii. Ai lor. Îi vedeți? Nu. N-au fani. N-au benzi desenate. Dar eu îi știu. Eu sunt copilul lor. Și sunt foarte mândru de asta.

Mama mea n-a fugit din satul în care-i spunea: Te-ai născut din flori, fetițo! Unde îi tac-tu?, fiindcă n-a știut să viseze până la capăt. Și-a îngropat tocurile, fardurile și corpul în fundația propriei case. Trag, trag, trag, fac totul pentru copiii mei! Tata... tata a fost Superman în salopetă.

A învățat limbi din mers, a făcut naveta 40 de km până la serviciu cu bicicleta în fiecare zi, a mâncat din farfuria prietenilor ce l-au trădat, a ridicat o casă cu cinci pereți, i-a căzut părul, a început să facă riduri, dar nu s-a lăsat. S-a întors din Italia și repară 6 zile pe săptămână mașini.

Superputerea lor? Să-și facă copiii fericiți deși, din când în când, se gândesc cât de nefericiți sunt.

Monotonie, traiul de la o lună la alta, facturi, rate, copii plecați la facultate, casă semi-goală, vecini care țipă, vacanțe în imaginație.

De unde e bine să vii și încotro e bine să te îndrepți? Unde e mai puțină nefericire? Sunt întrebările pe care și le adresează zilnic.

Eu sunt pe picior de plecare mai mereu. Câteodată, casa mea îmi e atât de puțin acasă. Întoarcerile sunt, poate, la fel de greu de dus ca plecările. O mișcare continuă mă face mai prezent în viața mea. O fi migrația răspunsul meu la întrebarea: Oare vreau să aparțin vreunui loc până nu mă găsesc pe mine?

Dar nu despre mine e vorba, ci despre Super Eroii mei și tăi și ai tăi și ai tăi, cei pe care nu-i aplaudă nimeni niciodată. N-au nici măcar o statuie, deși merită. În schimb, au facturi neplătite, 2 copii plecați în Germania și o soră care abia așteaptă să-i mai vadă pe toți adunați la masă.

MONOLOG AM PLECAT DE DOR

Stau uneori și mă întreb: Ce caut eu aici? Am avut noi o mare cântăreață, Maria Tănase, care cânta "Lung îi drumul Gorjului, da-i mai lung al dorului". Eh, și eu tot așa, lung îi drumul până-n Germania, dar mai lung dorul de casă, dorul de mamă, dorul de tată, de cățelul de la poartă și cel mai important, de draga mea nepoată. Și pentru c-am inima mare, eu mai am înc-o urare. Pentru al meu nepoțel, de la al meu băiețel, ne sună din când în când să vedem ce-a mai făcut și cât de mare a crescut. Dar da, să nu uităm de unde am plecat. Eu am venit în Germania de dorul nepoatei care a plecat prima împreună cu mama ei. Și înainte să vin aici, stăteam și vorbeam la telefon și câte 9 ore când ai ei erau plecați la muncă. Și ca să nu se simtă fata singură, ne sunam și stăteam așa la telefon, până când n-am mai putut. Am plecat după ea. Am luat-o și pe bunica ei și ne-am dus și noi în Germania la fată. Am stat puțin, 3 zile. Că noi prima oară am ajuns în perioada pandemiei și tot auzeam că se dau amenzi că nu știu ce, așa ziceau ăștia în presă și ne-am speriat. Am zis hai înapoi până nu trebuie să ne vindem casa ca să plătim amenda. Și așa ne-am întors înapoi în România. Am rezistat o săptămână și iar am plecat în Germania. Nu mai suportam. Ne era prea dor de ea. Că noi am crescut-o de mică și nu puteam să stăm fără ea. Am sunat la ei și le-am spus: Venim! Și ne-am întors în Germania și aici am rămas. Suntem de 4 ani aici. Pentru ea. Ea e sufletul nostru. Și pentru că ea își dorește să rămână aici, atunci rămânem și noi cu ea. Ne-am dus, am căutat de muncă... norocul e că aici, dacă ești apt de muncă îți găsești repede ceva de lucru. Da mi-a fost greu. Mi-e și acum. În România ești mai liber. Așa simt. Aici am carnețel. Ce trebuie, ce nu trebuie să fac. Păi prima dată când am fost la doctor, m-a dat afară. Că nu știam limba. Și na, cum să te ajute dacă tu nu știi să-i spui ce ai... Și la început mi-a fost greu că mă întrebau "De câți ani ești aici?" că eu înțelegeam și le ziceam de 3, 4 ani. Aoleu! Când auzeau de cât timp și că nu știi să vorbești... gata, îți întorceau spatele. Și atunci am înțeles. M-am pus și am făcut cursuri de limba germană și am învățat. Și am observat că dacă ești prezent de mai multe ori și încep să te cunoască că om, să vadă cum ești, te acceptă. Dacă te văd că încerci să comunici cu ei, te acceptă. Dar e greu, că tot nu ești de-al lor. Bun, ai învățat să ceri o pâine, e bine, dar nu mai poți să faci o glumă. Devii un robot care scoate propoziții mecanic. Și e greu. Ce mă ține pe mine aproape de România e că din când în când mai ascult la muncă sau acasă radio europa fm. Îmi pun căștile și când aud vocea aia de la radio mă simt ca acasă. Și așa, de multe ori trece ziua fără să-mi dau seama că sunt plecat.

MONOLOG PILE

Eu am vrut să plec din România. Pentru că atunci când am terminat eu școala, undeva prin '94, era faimoasa frază "Dacă nu ai pile, nu ajungi nicăieri". Mă urmărește și acum. Gândiți-vă! Ești trimis la școală, te duci, înveți, dai bacul, intri la o facultate, gândindu-te că sigur ajungi ceva pentru că ai bifat toate căsuțele pe care statul, familia și societatea ți le impun. Și când în sfârșit vrei să te angajezi și tu undeva trebuie să plătești un bilet de intrare de 15.000 de euro. Sigur, fiecare meserie cu prețul ei, la mine așa a fost. Și dai, că așa e românul. Dai cât e nevoie ca să aibă mama, tata, fata, băiatul, nepotul, fratele, bunica, nora loc de muncă asigurat. Da' de ce aș da? Ce afacere e asta? Dau 15.000 de euro ca să iau 3.000 de lei? Pentru nemții din sală, 3.000 de lei înseamnă 600 de euro. Din nou, am făcut o facultate! Mie nu-mi pare rău că am plecat. Greu mi-a fost și-n România, greu e și-n Germania. De ce? Pentru că am ales să muncesc. Eu toată viața mea n-am vrut să ajung la pile. Sub nicio formă nu le accept și nu le vreau. Nu mi-am dorit asta pentru mine și nici pentru copiii mei nu-mi doresc. Așa că am plecat. Insomma. A, da. Am fost și prin Italia. Acuma, dacă se întâmplă să mai zic ceva în italiană, că na, așa m-am obișnuit, să mă scuzați. Spun asta pentru că mi s-a mai spus de-a lungul timpului "Pentru limba română apăsați tasta 1." Insomma. În fine. Eu recomand și le-am spus și copiilor mei și recomand la oricine, la orice persoană care-și pune întrebări, care se întreabă ce să fac, ce aș vrea să fac - Să se întrebe prima oară: Pot? Nu pot? Vreau? Îmi place? Aș vrea? Și când ajungi la aș vrea de mai multe ori... atunci chiar vrei! Și așa am învățat și germană. Că mi-e scârbă mie când fac tot felul de greșeli gramaticale. Și uite așa m-am înscris la cursuri de limba germană și am învățat. Că oi rămâne aici toată viața, că nu... nu știu și nu contează. Eu am să fac tot posibilul să-mi merit locul, fie că e serviciu, fie că e o societate.

SCENĂ MAGAZIN

Român: Hallo!
Neamț: Hallo!
Român: Ich hatte gern ein Sandwich mit Hahnchen, bitte.
Neam: Joa! Naturlich! Wolten sie das mit Kase oder mit Salate?
Român: Eine mit Hahnchen und Kase bitte.
Neamț: Okay dann Kommt etwas anderes da mit oder war das alles?
Român: Ne danke das war alles.
Neamț: Okay dann wunsche ich Ihnen une schonen tag noch!
Român: Danke schon, Ihnen auch!

MONOLOG DURERE FĂRĂ SENS

Nu-mi pare rău că am plecat din România. Majoritatea oamenilor pleacă ca să le asigure copiilor un trai mai bun. Vin pentru 3 luni și ajung să stea 20 de ani. Copiii îi judecă. Străinii îi judecă. Noi ne judecăm. Pașii sunt diferiți la toți. Unii țopăie. Alții joacă brașoveanca: Doi pași înainte și doi pași înapoi. Alții sunt trași. Mai sunt și ăia care fug. Dar toți, absolut toți vin cu un scop. Un scop care după părerea lor nu poate fi îndeplinit în România. E lașitate? E curaj? E inconștiență? Sunt toate la un loc? Nu știu. Dar e o nevoie. Problema cu nevoia asta e că își pierde sensul pe parcurs. Și dacă viața ta ajunge să nu mai aibă sens, înseamnă că ai uitat gândul cu care ai pornit când ai decis să faci pasul ăsta. Eu am plecat din dragoste și am rămas pentru copilul meu. Și mie mi-a fost greu. Îmi e greu uneori. Dar imediat mă îndrept când sensul se trezește și e fericit. Contează foarte mult pe cine ai lângă tine. Înțeleg, pentru părinții care pleacă și își lasă copiii acasă poate e mai greu. Nu poate, sigur. Nu e vinovat copilul, dar nici voi nu sunteți. La început e ușor. Vorbiți des și ți-e foarte clar de ce ai plecat. Așa că rămâi și muncești. Dar anii trec și vorbiți din ce în ce mai puțin. Și mai monosilabic. Și telefoanele se transformă în mesaje. Și mesajele în "Nu pot să vorbesc acum, te sun eu mai târziu". Și atunci începi să uiți de ce ești aici. Și iar e greu. Și te învinovățești și nu înțelegi cum bunăvoința cu care ai plecat se transformă în nepăsare. Hai să nu uităm că din iubire am plecat toți. Chiar dacă iubirea a luat alte forme. Și vă rog și pe cei de acasă, din România, să ne ascultați. Nu să ne iertați, nu să ne înțelegeți, pentru că poți să înțelegi numai dacă ești aici. Dar să ne ascultați. Și așa poate poate veți simți că și pe noi ne doare. Lăsați-ne pe noi să ne doară și pentru voi.

SCENĂ LA MASĂ

Pornește o melodie românească, ei încep să pregătească masa cu tacâmuri, aduc mâncare, băutură. Fiecare aduce câte ceva și se pun la masă ca o mare familie. După ce se așază continuă să citească textul.
Adrian (își freacă mâinile): Ce avem de mâncare?
Bianca: Pui cu gorgonzola.
Ștefania: Vreau și eu un pahar de suc.
Cine e lângă Ștefania îi dă un pahar de suc.
Sebastian: Știți ce am făcut aseară?
Florentina: Ce?
Claudia: Aoleo ce i-am bătut pe ăștia la cărți aseară.
Florentina: Păi ce, fată, ai fost și tu?
Bianca: Claudia, câți au fost aseară?
Claudia: Vreo 22. Ia, care-mi dați și mie o țigară?
Cătălina: Alo, vezi că nu se fumează aici.
Adrian: Îți dau eu.
Cătălina: Eu vorbesc la pereți?
Milica: Gata, gata. Suntem la masă.
Sebastian: Nea Fane nu vine?
Aurel: S-a întâlnit pe drum cu doi care aveau nevoie de ajutor și mai întârzie.
Milica: Atunci să-i păstrăm și lui. Ia, dă și tu farfuria aia.
Claudia: Hai dă țigara aia încoa.
Cătălina: N-auziți domne că nu se fumează aici?
Claudia: I-uite-o p-asta, zici că-i camera de luat vederi.
Adrian: Nea Ștefane, ziceți, ce vă dau?
Ștefan: Dă-i lu asta mică. Zi, bunicu, ce vrei?
Daria: Îmi iau eu.
Florentina: Nicoleto, tu nu mănânci? Că ești piele și os.
Nicoleta: Păi nu vreau să mă îngraș.
Milia: Așa-s fetele astea azi.
Claudia: Ce zodie ești tu?
Nicoleta: Fecioară.
Oftează toți.
Nicoleta: Da' ce aveți, domne?
Florentina: Încăpățânată.
Nicoleta: Da tu ce zodie ești?
Claudia și Florentina în același timp: Eu?
Nicoleta: Amândouă.
Florentina: Gemeni. Ca Bobonete. Eu's fană Bobonete. Mor de dragul lui. Pff, i-aș face toată ziua să mănânce.
Claudia: M-a înnebunit asta cu Bobonete al ei.
Sebastian: Bă, care mi-ați furat bricheta?
Bianca: Auzi, fată, da' de ce nu-l chemi pe Bobonete aici?
Milica: Să-l sune careva pe Fane, că se răcește mâncarea.
Adrian: Hai că-l sun eu.
Teo: Vreau și eu să zic ceva.
(aici dacă se poate o șușoteală, toată lumea să vorbească între ei)
Teo: Vreau și eu să zic ceva.
(Șușoteală)
Cătălina: Aloo! Liniște toată lumea că vrea și soțul meu să spună ceva.
Claudia: Vai, ne scuzați. Haideți, dragă, să facem liniște.
Teo: Vreau să vă mulțumesc tuturor. Că m-ați primit pe mine și pe soția mea în familia voastră. De fiecare dată când ne strângem la masă nu spun nimic pentru că îmi place să vă ascult. Și văd cum oameni din diferite orașe din România, Călărași, Balș, Câmpina, Galați, Piatra Neamț, Botoșani, București, chiar și din Republica Moldova, care în mod normal n-ar avea nicio treabă unul cu altul s-au întâlnit aici. În Germania. Și îmi faceți viața mai ușoară. Vă mulțumesc și vă iubesc.

Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii, prin programul ACCES - fără bariere.


[i] Migrația - fără bariere: Un proiect de teatru care aduce împreună vocile tinerilor din România cu ale celor din diaspora.

Într-o perioadă în care migrația modelează destine și schimbă comunități, Asociația Platforma Culturală LOUD a lansat proiectul Migrația - fără bariere, o inițiativă culturală co-finanțată de Ministerul Culturii prin Programul ACCES - fără bariere. Proiectul a propus o experiență teatrală unică, desfășurată în două etape: online, pentru tinerii din România, și fizic, la Bremerhaven (Germania), pentru românii din diaspora. Întrebările care ghidează acest proiect sunt universale și dureroase: Ce te ține legat de (a)casă și ce te împinge să pleci? Cum e să îți proiectezi viitorul, dar să nu știi pe ce hartă să îl așezi?

Proiectul a început pe 1 octombrie 2025, odată cu lansarea apelului național adresat tinerilor între 16 și 29 de ani. Cei interesați s-au înscris, apoi au fost anunțați participanții selectați. Atelierele online de dramaturgie, desfășurate între 6-10 octombrie, în intervalul 18:00-20:00, coordonate de Claudia Andreea Soare (dramaturgă și actriță) și Robert Kocsis (regizor de teatru și film), au stat la baza unui spectacol-lectură despre migrație și identitate, susținut în Bremerhaven (Germania) de români stabiliți peste hotare. Au fost puse față în față poveștile tinerilor din România cu ale celor din diaspora, ambele perspective fiind împletite într-un proiect în care participanții devin co-autorii unui spectacol pe o temă cu o însemnătate aparte: Migrația.

Din România spre Germania: un drum al poveștilor

Tinerii din România au participat la ateliere online de dramaturgie, unde au scris texte inspirate din propriile trăiri și experiențe legate de migrație. Ulterior, echipa artistică a ajuns în Germania pentru a lucra cu o numeroasă comunitate de români, completând materialul dramaturgic în cadrul atelierelor din Bremerhaven (11-17 octombrie 2025) cu noi povești și perspective. Rezultatul este o piesă de teatru născută din întâlnirea celor două lumi - România și diaspora - chiar piesa pe care o veți citi mai jos. În paralel, Sabina Lazăr și Alexandru Tudor - actori și traineri cu experiență - au coordonat ateliere de dezvoltare personală, prin care i-au sprijinit pe participanți să se conecteze prin exerciții actoricești și să se pregătească pentru emoția de a urca pentru prima oară pe scenă.

Întregul proces a culminat pe 18 octombrie 2025 cu spectacolul-lectură coordonat de Robi Urs, actor de film și trainer cu experiență în producția de spectacole cu amatori, urmat de o sesiune Q&A, eveniment care a reunit pe aceeași scenă vocile a două lumi: tinerii care își caută viitorul și diaspora care trăiește cu dorul de acasă.

Ulterior, proiectul va fi diseminat online până pe 26 octombrie 2025, prin intermediul partenerilor și al canalelor media LOUD, astfel încât experiența să poată fi accesată de un public cât mai numeros. Întregul proces va fi documentat de echipă, iar concluziile vor fi sintetizate în articole de cercetare dedicate fenomenului migrației și rolului teatrului ca mijloc de expresie și spațiu de dialog. Acestea vor fi publicate și distribuite prin intermediul partenerilor Radio România Cultural, ISCOADA și Mezomorf.ro, precum și sub forma unor articole de specialitate și bune practici realizate în parteneriat cu LiterNet.ro. Astfel, Migrația - fără bariere depășește sfera artistică și aduce în atenția publicului teme sociale urgente - de la identitate și apartenență, până la dor, plecare și nevoia de coeziune.

"Trăim vremuri în care tensiunile politice cresc, conflictele se înmulțesc, iar oamenii par să se îndepărteze tot mai mult unii de ceilalți. Migrația este una dintre temele care zdruncină profund societatea noastră: îi marchează pe cei rămași acasă, îi frământă pe cei plecați și deschide întrebări dureroase despre identitate, apartenență și viitor.

Prin Migrația - fără bariere vrem să aducem această realitate în atenția publică și să creăm un spațiu în care vocile tuturor să fie auzite și înțelese. Inovația proiectului este că scena nu mai aparține doar artiștilor, ci se deschide și participanților. Ei nu mai sunt spectatori pasivi, ci își aduc propriile experiențe, propriile cuvinte, și devin parte din procesul artistic. În felul acesta, proiectul arată că teatrul poate fi un loc de întâlnire între profesioniști și comunitate, unde fiecare contribuție are o valoare aparte.

Asociația LOUD și-a propus încă de la început să construiască proiecte culturale cu impact social și politic, care să atingă teme ancorate vremurilor pe care le trăim. Cred cu tărie că teatrul documentar este una dintre cele mai puternice forme prin care putem să ne aducem împreună: ne arată că fiecare poveste contează și că puse laolaltă, vocile noastre pot crea un dialog autentic.

Pentru noi, aceasta este esența noilor forme de participare culturală: să nu rămâi doar spectator, ci să îți spui povestea, să contribui, să devii parte dintr-un întreg. Și cred că, dacă reușim să facem asta, vom ajunge nu doar în teatre sau în săli, ci mai ales în inimile oamenilor care au nevoie să știe că nu sunt singuri." (Alexandru Tudor, actor, coordonator al proiectului și președintele asociației Platforma Culturală Loud).

Parteneriate care fac diferența
Migrația - fără bariere
prinde viață datorită unei rețele de sprijin cultural și instituțional. Mulțumim Societății Române de Radiodifuziune, Asociația LiterNet, Asociația ISCOADA, Mezomorf.ro și Asociația Ferentari.
Le suntem recunoscători partenerilor noștri din Bremerhaven, Elena-Bianca Manole-Nedelcu și Hușanu Fănel, pentru sprijinul oferit și pentru munca lor constantă în slujba comunității de români. Prin activitatea lor, facilitează integrarea, oferă sprijin concret și creează evenimente care îi reconectează pe românii din diaspora cu cultura și cu țara de origine.

De ce acum?
România rămâne una dintre țările cu cele mai ridicate rate de emigrație din Uniunea Europeană. Tinerii își pun întrebări despre viitor, în timp ce diaspora trăiește între dorul de acasă și nevoia de integrare. Migrația - fără bariere oferă un spațiu artistic în care aceste experiențe sunt ascultate, împărtășite și transformate în creație colectivă.

Despre Asociația Platforma Culturală LOUD
Asociația Platforma Culturală LOUD este o organizație non-profit care are ca miză principală dezvoltarea unor proiecte culturale cu relevanță socială, politică și educațională. Scopul său este de a facilita accesul la cultură și expresie artistică pentru tineri și comunități aflate adesea la marginea vieții culturale, oferindu-le spații de dialog și participare activă. LOUD urmărește să aducă în atenția publică teme esențiale pentru societatea contemporană - precum migrația, identitatea, apartenența sau coeziunea comunitară - și să arate că arta poate funcționa ca un catalizator pentru înțelegere și solidaritate. Prin spectacole de teatru documentar și performativ, ateliere educaționale, producții cinematografice și colaborări internaționale, asociația explorează noi forme de participare culturală și promovează arta ca instrument de reflecție critică, incluziune și schimb social.

Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii, prin programul ACCES - fără bariere.

0 comentarii

Publicitate

Sus