Până acum: Am supraviețuit călătoriei turbo alături de Sorin și am fost asaltat de un festin culinar demn de o nuntă. Deși abia mă mai țineam pe picioare și imploram un somn de 15 ore, familia m-a forțat să rezist, Sorin taxându-mă imediat pentru un nevinovat "actually". Acum, cu stomacul la limită și creierul sub anestezie, ne pregătim să plecăm spre temutele "tiribombe".
Îmi era atât de somn că am intrat pe pilotul automat. Nu mai aveam forța să reacționez. Ne-am ridicat să mergem la tiribombe. Exaaact ce-mi doream, actually...
Pe drum, Sorin, probabil un pic frustrat de starea mea somnolentă și de faptul că nu a putut bea nimic, s-a întrecut pe sine. Era în continuă întrecere cu celelalte mașini, înjura zemos pe toată lumea din trafic, avea dialoguri cu sine și smucea biata mașină care parcă pârâia la fiecare manevră. Eram cu cele două fete în spate, Irinuca mea și Andreea, și nu am avut curaj să stau în dreapta lui, dar tot mi se părea scandaloasă maniera lui de a șofa. Așa că pe scaunul de lângă el a fost pusă Lady, malteza familiei, mică și rea, care lătra pe toată lumea, în solidar cu Sorin. Și biata de ea, amețită de frânele și curbele de raliu ale "tăticului" ei, cădea de pe scaun sau ateriza în brațele lui, sau dădea cu capul de portieră. Ea părea obișnuită și împăcată cu situația, eu însă nu puteam să înțeleg asemenea agresivitate.
- Sorinele, dacă ai fi avut o mașină de poliție în urma ta, probabil că ți-ar fi luat carnetul de 14 ori până acum, cred că realizezi asta..., am îndrăznit eu a-i spune.
- Atât le trebuie, să mă oprească vreunul. Atunci ai să vezi cum iau foc. Încă nu s-a născut polițaiul ăla să mă facă pe mine de carnet! Crede-mă, oricare dintre ei, ar mânca jar! Eu cred că nu mă cunoști...!
Am ajuns la parcul Izvor, după ce Sorin ne-a aruncat dintr-o parte în alta a mașinii și după ce ne-a dat de câteva ori cu capul de scaunele din față în urma unor frâne severe. Aproape că îmi dispăruse somnul. Toată mâncarea îndesată în stomac voia să iasă.
A parcat obraznic, undeva pe un trotuar, obturându-l total.
- Hai, la tiribombe cu voi! a ordonat el cu glas de cintezoi ofensat.
Parcul Izvor devenise un soi de bâlci. Oameni de tot soiul se înghesuiau să se dea în tot felul de mașinării periculoase, menite să îți umfle adrenalina. Pe alei, zeci de tarabe ademeneau cu un fum gros și grețos, simțurile înfometaților. O gălăgie veselă domnea peste imensul parc. Fetele erau încântate. Imediat s-au pus la coadă pentru bilete la un soi de caracatiță ciudată, care avea atașată de tentacule, niște scaune. Caracatița se rotea și își lăsa din când în când brațele în jos, învârtind scaunele alea ca pe un girofar. Și ca haosul să fie complet, o muzică cumplită răgea din niște difuzoare uzate, mari cât Ceahlăul. Pe tabla colorată vesel, sute de beculețe îți necăjeau ochii.
- Gata, toată lumea se dă în caracatiță, a decretat Sorin.
Am stat la o coadă de vreo 20 de minute, eu reușind miracolul să moțăi în picioare, în ciuda gălăgiei și a miștoului fratelui mai mare și mai odihnit.
- Ia uite, nene, cum i se-nmoaie ăstuia chicioarele! Băăă, scoală c-avem treabă aici! Ce dracu' ești așa moale? Așa ești și când faci amor?
Aveam și eu multe replici ascuțite să-i dau, dar pur și simplu nu puteam emite sunete. Mă oboseau.
Când, în fine, am ajuns să ne suim în tiribombă, Sorin și-a dat seama că nu are cu cine să o lase pe Lady, așa că a luat-o și pe ea în brațe.
- Sorine, am zis eu cu un efort suprem, tu ești nebun, nu? Cum să iei o cățelușă în drăcovenia asta? Dac-o scapi? Dacă i se face rău?
- N-ai treabă! O să-i placă, ai să vezi.
Fetele noastre s-au urcat entuziaste în scaunele rotative, departe de noi. Sorin și cu mine, unul lângă celălalt. Când băiatul care controlează biletele ne-a văzut, a înlemnit.
- Nu aveți voie cu câinele! Și nu cred că e bine să stați pe același scaun! Sunteți prea grei!
Mda, la un calcul aproximativ, ne-a dat vreo 250 de kilograme, cel puțin. Plus vreo 3 de la Lady. Dar o sonerie ne-a scurtat cearta cu tipul și mașinăria a început să se învârte disperată.