Ce s-a întâmplat până acum: Sub dictatura lui Sorin, care a șofat ca un pilot de raliu pe drumul spre Parcul Izvor, eu (încă luptându-mă cu somnul și cu sarmalele) am fost forțat să mă urc în temuta "caracatiță" a bâlciului, alături de Lady, malteza familiei. Operatorul atracției a rămas mut la vederea celor 250 de kilograme de adrenalină și inconștiență, dar caruselul a pornit. Ce se întâmplă când un stomac plin și o minte obosită întâlnesc forțele centrifuge?
Tentacula pe care stăteam noi a început mișcări de rotație, de sus-jos, de înclinare și tot așa. Toate gusturile îngurgitate la masă se amestecau în gură. Sorin avea ochii măriți de spaimă iar Lady, draga de ea, se băga sub cămașa lui Sorin, scoțând niște plânsete necunoscute. Era infern. Era automutilare. Apoi scaunul nostru a început să scoată niște sunete sinistre și un fel de fum pe la pistoanele hidraulice de sub noi. Ne era rău, dar eram în panică. Băiatul cu biletele se uita și el foarte îngrijorat la noi. Mie chiar mi s-a părut că-și face cruci. Sorin urla:
- Băăă, de ce scârțâieeeee?!?!? Opriiiiți, stooop!!!
Cine să-l audă? În difuzoare, date la nivelul maxim, cânta ceva vesel formația ABBA. Eu aveam ochii holbați de frică și, cu o mână, încercam s-o liniștesc pe Lady, care tremura și făcea ca trenul. M-am uitat și la fete. Erau vesele și savurau momentul. Sorin continua recitalul:
- Băăăăă, moooooor!!! Să oprească drăciaaaa asta imediaaaat!!!
Eh, ne-a amestecat așa vreo trei minute, lungi cât trei săptămâni. Rar mi-a fost atât de frică. Rar l-am văzut pe Sorin atât de disperat. Am coborât morți. Eram morți, efectiv.
Lady a fost pusă jos, dar nu putea să se miște. Se așezase pe o parte, cu ochii măriți, cu limba scoasă complet, respirând adânc și foarte rapid. Era clar că nu mai avea mult. Fetele se uitau la noi și nu înțelegeau de ce nu suntem veseli. Sorin mi-a zis scurt:
- Ține-o un pic pe Lady!
Am luat-o în brațe și încercam să o calmez cu cuvinte dulci și mângâieri. Dar brusc, a dat în niște spasme și a început să-mi vomite pe cămașă. Am pus-o repede pe jos, unde și-a continuat treaba. M-am uitat după Sorin. L-am văzut luând un coș de gunoi în brațe. Voma cumva în sus, cu boltă, își răstea la coș tot conținutul stomacului, cu niște sunete de măgar răgușit. Era infern. Fetele plângeau, neînțelegând nimic.
Am luat-o pe Lady din nou în brațe, după ce și-a mai revenit. L-am cules de la coș și pe Sorin, ne-am dus sub un copac unde era mai izolat. Ne-am așezat pe iarbă, încercând să ne venim în fire. Sorin încă suferea. Lady tremura. Eu încercam să nu vomit. Irina punea întrebări la care nu aveam forță să răspundem. Andreea plângea speriată.
A mai trecut un sfert de oră. Pe mine mă luase din nou somnul cel mai greu. Sorin era absolut sleit de puteri. Cu o uriașă voință, am ajuns la mașina parcată obraznic.
- Eu nu pot să conduc, a zis Sorin printre buze, cu o față amărâtă rău.
- Păi nici eu, i-am zis. Am să adorm.
Până la urmă, m-au convins. Irina a stat în spatele meu și la fiecare 10 secunde, mă scutura de umeri și îmi vorbea tare la ureche. Nu știu cum, dar am ajuns acasă. Sorin a coborât din mașină cu un genunchi pus pe bordură. Ne-am dat amândoi tricourile jos încă din curte. Eu dormeam mergând, Sorin la fel. Nu am mai auzit întrebările celor de acasă. M-am dus în patul meu și, așa cum eram, m-am lichefiat acolo pentru 15 ore. Îmi amintesc doar că, în timp ce adormeam, i-am șoptit lui Sorin, cu un ultim și suprem efort, în diminuendo:
- Șoricule, fi-ți-ar tiribomba a dracu'...