Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Unii îi zic evoluție, alții involuție. Unii spun «Așa a vrut Dumnezeu», alții spun «Uite așa se duce dracului țărișoara asta!». Dar noi toți, fără deosebire, suntem de acord că un singur lucru e absolut sigur: schimbarea. Mai lentă sau mai rapidă, mai bine sau mai prost primită - ea vine. La următoarea temă aș vrea să scrieți despre asta, și scriu și eu cu voi. Libertate totală în privința abordării, stilului și lungimii textului. Vă rog doar să vă semnați, fiecare să-și semneze documentul propriu, ca să nu mă încurc! Că nici eu nu mai sunt tânăr - iată o bună pildă de schimbare prost primită!"
Poluare fonică
Gabriela Marinescu
Gabriela Marinescu
- Îi fut în gură de corporatiști nenorociți. Îmi dau demisia, urlă bărbatul dând cu pumnul în masă.
Paharul cu apă se lovi de ceașca de cafea. Atunci observă femeia că nu o spălase odată cu celelalte vase. Se mai întâmpla să uite de ea. Noroc că nu-l deranja gulerul maroniu format din spuma întărită pe partea interioară.
- Îmi bag pula în gâtul lor de handicapați siniștri!
De mai mult de o lună în fiecare seară după ce mâncau, după câteva schimburi banale de cuvinte, bărbatul izbucnea.
- Auzi, Mircea, eu înțeleg că ești nervos, am trecut și eu prin starea asta, dar dacă-mi poluezi mie urechile, ce rezolvi? Du-te-n pana mea și urlă la ei. Ce rezolvi dacă mârâi ca potaia la gard? Știi ceva, eu m-am săturat, bine îți dai demisia, și?
- Cum și? Ce întrebare-i asta, Iuliano?
- Și din ce trăim? Din salariul meu cu minim pe economie? Abia de m-am mai dezlipit de când am serviciul ăsta. Tu crezi că mie îmi este ușor. Tac dracu și înghit când le aud pe alea cum își bârfesc toate cunoștințele că nu mai știu care le sunt prietene și care nu. Noroc că face imprimanta cu ace zgomot, că altfel aș lua-o razna. Mă rog să vină băieții ăia mai des de pe teren să le scot facturi.
Iuliana se ridică de la masă, puse farfuriile murdare una peste alta.
- Le murdărești pe cur! zise bărbatul arătând spre firicelul de sos ce-și făcea loc spre tăblia mesei atras de forța gravitațională.
- Ți-am mai zis, atotștiutorule, că farfuriile și toate vasele de altfel se spală pe toate părțile. Numai tu le linciurești pe unde dai cu lingura. Dacă s-ar spăla și necazurile la fel de ușor!
Iuliana luă maldărul de farfurii, le așeză în chiuvetă. Puse mâna pe burețelul de vase, îl strânse între degetele ridate, și-l aruncă imediat la coșul de gunoi.
Simți întrebarea mută a bărbatului și-i răspunse fără să mai aștepte vorbele.
- E împuțit. Iau altul, am mai cumpărat un set.
Deschise ușa dulăpiorului de deasupra chiuvetei. Câteva cutii goale se împrăștiară pe jos. Le urmări cu privirea, dar le lăsă în același loc în care își terminară zborul.
Mircea se aplecă peste masă să le vadă bine.
- Nu le iei? întrebă el arătând cu degetul ca un copil mic care nu ajunge la raftul cu jucării în magazin.
Iuliana îi ignoră întrebarea, deschise robinetul, își plimbă degetele sub jetul de apă încă rece.
Nu puseseră centrală de bloc ca majoritatea, nu aveau bani să investească într-o prostie spusese Mircea. Până să vină apa caldă pe conductă, Iuliana spăla cu rece. Când avea oale cu resturi uscate și întărite, le umplea cu apă și le punea la fiert. Uneori arunca și furculițele la clocotit. Să se curețe bine între dinți, zicea ea când obosea să-i dea explicații soțului.
Acum se aplecă pe chiuvetă, apăsă pompița detergentului, puse cât un bob de mazăre, umezi cu apă și abia puse mâna pe prima farfurie când auzi vocea ca un tunet a lui Mircea.
- Uite, ca să înțelegi cât sunt de cretini. Azi am primit două mailuri. Amândouă de la HR. Unul cică ne învață cum să optimizăm costurile cu oamenii din echipă, și celălalt cum se calculează bonusurile când au oamenii zile libere. Dar știi care-i partea mișto? Cretinii, că nu pot să le zic altfel, suprapuseră zoom-urile.
- Adică cum, nu înțeleg! Iuliana opri apa rece, întoarse capul și-l privi peste umăr.
- Adică unul începe la ora 11 și se termină la ora 12.30, celălalt începe la ora 11,30. Cică să le confirmăm participarea. Și eu le confirmai pe amândouă.
- Ei, mai greșesc oamenii, nu le scrisăși să le zici de eroare?
- Dă-i dracu să se descurce. Eu intru la primul, și când se apropie ora ies și intru la al doilea. Eu trebuie să bifez prezența. Oricum îi doare în cur de ce le spunem noi. Tot ce știu fac. Abia aștept să-mi scriu demisia.
- Mă, tu ești cu capul? Cum ne descurcăm cu toate cheltuielile? întrebă ea cercetând cu atenție o cratiță mică. Teflonul părea că se zgâriase și încercă să-și dea seama dacă dungile erau resturi alimentare.
- Lasă că ai banii de la mă-ta. Mă ții și tu așa cum te-am ținut și eu, zâmbi el malițios.
Iuliana trânti cratița în chiuvetă. Zgomotul celor două metale în contact îl făcu pe Mircea să sară de pe scaun.
Iuliana își mușcă buzele, inspiră adânc umflându-și pieptul mai mult decât generos. Sunetul ieși mai mult șuierat crescând în intensitate, cu fiecare cuvânt rostit.
- Da' ce mă numai tu ai muncit? Gătit, spălat, futut când ai vrut tu, asta n-a fost muncă? S-o crezi tu. Când o fi să fie, din banii ăia renovez căcatul ăsta de apartament pe care l-am lăsat în delăsare!
- Bine, nevastă, cum zici tu dar eu îți spun că în ritmul ăsta o să vin acasă de la muncă cu picioarele înainte. Asta vrei?
- Bă, eu vreau să trăiești nu să mori, dar hai s-o gândim logic!
- Păi eu am gândit-o. Îmi dau demisia!
Ieși din bucătărie, trântind ușa după el. Un sunet sec își împrăștie ecoul în bucătăria mică. Silueta unui pom fără frunze ornă geamul din partea superioară a ușii.
"Altă cheltuială", își spuse Iuliana.