Ziua 1.
Email. Facebook. Insta. Messenger. Spotify. Whatsapp. Emag. Camera. Notes. Inshot. Calendar. Uber. 6 ore. Wow... 6 ore. Jumătate din această zi am stat pe telefon. Mi se alterează percepția timpului când fac asta. Jumătate din zi am fost ruptă de realitate, conectată la... altă realitate. Se simțea destul de real ce făceam pe net.
Ziua 2.
Insta, Facebook, cameră, Whatsapp, search-uri pe Google. 5 rețete cu dovlecei. Maps. Cu ce ajung pe Aviator Popișteanu nr.3? Am fost de zeci de ori acolo și de fiecare dată tot fac o căutare înainte, just to be sure. Docs. Pinterest. Search "portrait inspo" și idei de afiș. Calendar. Calendar. Calendar. Îmi verific și modific programul de multe ori pe zi. Alarmă, să nu uit ceva. În creierul meu nu mai exista spațiu de stocare. Telefonul meu conține memoria mea externă. O extensie a creierului meu. Sunt un cyborg. Vorbit la telefon. Ce old school. 3h52. Senzația mea este că nu am pierdut timp azi pe telefon. Mindless scrolling la minim, deci distracție sau distragere la minim. Am folosit telefonul cu utilitate.
Ziua 3.
Ieri am făcut citit greșit, am folosit telefonul, de fapt, 5h14... azi 4h11. Pe Instagram am stat 2 ore și... apoi Whatsapp, Messenger și alte aplicații. Da, văd că stau mult pe Insta, dau scroll aiurea, dar mă ocup și de ceva util sau așa mi se pare. Îmi fac promovare le evenimente, fac research, caut call-uri, inspirație, salvez idei, idei, idei, idei în foldere precis organizate, că atunci când rămân fără idei, idei, idei să apelez la folderele mele prețioase cu idei. Sunt un horder de idei. E și multă informație utilă pe social media, dar să știi unde să o cauți. Zeci de exabyți de informație. Poate mai mult. FYI, 1 exabyte=1 mil terabyți.
Ziua 4.
5 h de stat pe telefon. Iarăși Insta, Facebook, Whatsapp, Spotify, jurnal, Notes, calendar, email, metronom. Tic. Tic. Tic. Toc. Tic. Tic. Tic. Toc. Petrec mult timp pe Instagram pentru că, pe lângă postări, care durează să fie compuse, editate etc...
fac
mult
doom scrolling.
Azi am avut nevoie de asta. Am vrut să fug de gândurile mele. Am vrut să nu mai gândesc, să îmi ocup creierul cu ceva ce se digeră ușor, trece prin sinapse într-un flow continuu și nu lasă
nici
o
urmă,
în afară de regretul că iar am pierdut timpul când puteam să fac ceva mai util, mai smart, mai bun. Și regretul ăsta tot cu scroll-ing se ameliorează. Scroll-ing pe scroll-ing se scoate. Haha. Și mai fac ceva. Intru des după ce postez în căutarea de validare. Număr like-urile. Caut confirmarea unei reușite. Postare → Validare. Check. Check. Check. Check. CONFIRMARE CĂ CONTEZ PENTRU CINEVA, CĂ SUNT RELEVANTĂ. POATE E DIN CAUZA SINGURĂTĂȚII ACUTE PE CARE O RESIMT lately.
Ziua 5.
3h55, jumătate din care iar am stat pe Instagram. Sunt unul dintre cei 500 de milioane de utilizatori activi zilnic, conectați și deconectați în același timp. Paradox. Pe rețele sunt mai aproape de oamenii mei. Prieteni. Familie. Distanța dintre noi este scurtată de wzp, FB, Insta. Mama e doar la un video call distanță. Să verific dacă am primit vreun reel cu conținut încurajator de la Ci, care își face griji de starea mea emoțională. C mi-a trimis niște ugly selfies și eu ei. Așa luptăm noi cu așteptările exagerate cu care se confruntă femeile și cu obiectificarea. Nu le postam. Sunt prea intime. B îmi trimite un mini podcast cu ce a visat și ultima bârfă. Nu mă mai simt singură.
Ziua 6.
5h9, din nou Instagram... vreo 2 ore. Altă zi în care
am
stat
mult
să
dau
scroll.
Îmi iau un fel de "pauze" în timpul unor activități în care simt nevoia să îmi dau shut down la creier și atunci scrollez. Citesc despre pedepse și recompense. Mă auto recompensez cu scroll. Să nu scrollez îmi cam dă FOMO, că poate ratez o oportunitate.
Ziua 7.
5h28. Insta. Mess. Whatsapp. Facebook. Uber. Google. Notes. Alarmă. Să nu uit ceva. De mâine o să folosesc telefonul mai puțin. Au urmat 2 săptămâni în care a trebuit să încerc să scad timpul de folosire a telefonului cu 30%, apoi cu 70%. Eșec.
Nu
mă
pot
lipsi
de telefon. Este absolut ineficient. Fără telefon nu mă pot trezi la ora potrivită. Fără telefon nu știu ce temperatură va fi afară. Fără telefon nu știu ce și la ce oră am ceva de făcut azi. Fără telefon nu știu cât de repede vine sau ce autobuz să iau. Fără telefon nu pot asculta muzică pe drum. Fără telefon nu mai stochez amintiri. Fără telefon nu pot face toată munca de organizare necesară activității mele. Fără telefon mă plictisesc. Fără telefon, unde mai fug de gândurile mele? Fără telefon. Fără telefon? Am doar de pierdut, este ABSOLUT INEFICIENT. Fără telefon, eu devin ineficientă... Cred că așa vorbește și un dependent despre substanța lui.
E un luxury trap.
Conceptul de "luxury trap" (capcana luxului) apare în cartea Sapiens: Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari, publicată în 2011. Nu am citit-o. Am văzut un reel pe Insta care făcea referire la asta - situația în care un obiect, complet neesențial, considerat lux inițial, devine accesibil și aduce atâta confort, încât devine esențial, ca mai apoi să creeze dependență.
Mă așteptam că după aceste 7 zile să descopăr o nevoie de distanțare de acest obiect, o nevoie de a-mi îndrepta atenția către altceva, de a mă reconecta la ceva pierdut demult, o "gură de aer curat", niște sens, poate niște poezie. Exagerez, dar totuși nu e nimic romantic și eliberator în absența telefonului. Cel puțin pentru mine. Realitatea mea nu mai funcționează fără Google Calendar. Sunt un cyborg, un horder de idei într-un luxury trap.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului diss://connected inițiat și organizat de Asociația Frilensăr.ro și co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național - AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.