Întoarcere în exil (de Crăciun)

Acesta mi-e sentimentul, n-am ce să fac.

Cu toţii ne plîngem amarnic de excludere. Dar dacă, de fapt, aceasta nu este decît o reminiscenţă, un atavism istoric (dobîndit), un automatism comod, economic? Dacă, de fapt, suferim, actual, de prea multă includere?

Şi dacă, de fapt, situaţia obiectivă, imperceptibilă, ne-tematizabilă, de forţă în care ne aflăm e şantajul, şantajul cu propria viaţă, cu diminuarea şi de-fericirea propriei vieţi, cu împuţinarea propriei finitudini?

Şi dacă aerul, aici (acolo), este de fapt deformat de miraje acumulate (care fac, deja, atmosfera, straturi-straturi), şi tocmai de aceea nu mai putem ţinti drept, pentru că vedem strîmb, aiurea, oricum pe alături?

Să ne citim cu bine şi cu plăcere şi, dacă e să ne vedem, să ne vedem neapărat nemediat (dar nu imediat)!

Crăciun fericit (măcar) (deocamdată)!

Să (învăţăm să) avem timp: asta ne învaţă, de fapt, Sărbătorile (dar noi uităm ca să putem tînji după ele şi, în rest, să ne trădăm "cu conştiinţa împăcată. Furată).