Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână


Carmen Muşat-Coman

31.12.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Un lucru ţin să lămuresc de la bun început, căci nu vreau ca vreo persoană, implicată mai mult sau mai puţin în viaţa-mi, să creadă că-i fac aici vreun proces de conştiinţă. Departe de mine gândul să învinovăţesc pe cineva pentru starea mea civilă. Faptul că am ajuns la 25 de ani şi sunt fată bătrână nu cade în responsabilitatea nimănui, doar a mea. Numai şi numai din vina mea mă sucesc noaptea în pat pe toate părţile, cu perna în braţe - nu, nu vă grăbiţi să daţi verdicte freudiene, aşa dorm de când aveam doi ani, lăsaţi-mi puţină inocenţă - în loc să-mi dorm somnul liniştită, tot cu perna în braţe, dar lângă bărbatul ales pentru o viaţă. Şi dacă e problema mea atunci, veţi spune, ce ne interesează pe noi? Păi, eu sunt o fiinţă altruistă şi vreau să împărtăşesc experienţa mea ca să fie altora învăţătură de minte. Asta e, îmi pun viaţa în palmele voastre ca să nu mai păţească şi altcineva ce-am păţit eu, să ia aminte şi să nu repete greşelile mele. Ăsta e singurul scop al mărturisirii mele prezente.

Voi începe să vă povestesc cum s-a făcut de am rămas fată bătrână prin a confirma un proverb, pe pielea mea şi reţineţi-l. Asta e, e adevărată vorba "Alegi, alegi până culegi". Numai că na, eu nu mai am nici de unde culege. Bună filosofie de viaţă mai avea Ionela, colega mea de cameră din cămin, care s-a măritat în anul doi:
- Fată, să ştii că asta e cea mai faină perioadă din viaţa noastră. Uită-te şi tu în jur câţi tipi sunt pe metru pătrat! Păi aşa recoltă de hăndrălăi n-o să mai vedem, după repartiţie, nici dacă-i adunăm pe toţi cei întâlniţi într-un cincinal. Acu e acu! Ascultă la mine! Dacă nu ne mărităm în facultate să ştii că rămânem fete bătrâne!

Ochii îi străluceau de poftă, poftă de bărbaţi, de viaţă.
- Ei, nu! ziceam eu cu ironie şi întorceam pagina cursului de filozofie marxistă.
- Râzi, tu, râzi, dar o să ajungi la vorba mea, zicea Ionela făcându-şi conturul ochilor cu dermatograf.

Nu se supăra pe mine, Ionela. Fată bună. Doar că se machia foarte mult sau corect zis, nu se demachia, aşa că, deşi nu văzusem niciodată cum arată faţa cuiva cu machiaj tatuat, cum auzisem noi că ar fi prin America, machiaj care cică dura vreo doi ani, apoi ne puteam uita la Ionela ca să ne formăm o idee.

Zic că n-am ascultat-o pe Ionela în privinţa măritişului, deşi ocazii am avut. Trebuie să recunosc că nu sunt urâtă, aşa cum probabil vă imaginaţi, dar am limba ascuţită şi sunt pretenţioasă. Mai întâi, că nu mi-a plăcut nici un coleg de-al prietenului Ionelei, student la Academia Militară. Prea păreau toţi dornici de parvenire şi nici nu aveau maniere. Or fi avut ei salariu bun şi or fi tocat hainele statului, deci făceau economie, dar eu am auzit că de la o vârstă se umplu de ticuri de la atâta disciplină, şi nu voiam nicicum să-l văd pe al meu bărbat, pe la vreo 45 de ani, aşezând cozile cănilor prin bucătărie, că m-aş fi îmbolnăvit de nervi, eu fiind mai boemă de fel, adică niciodată nu-mi fac ordine în dulap, pe principiul că oricum se face dezordine.

N-aş vrea acum să vă plictisesc cu jurnalul meu de studentă, cum am tăiat eu de pe listă toţi pretendenţii, de la Academia Militară sau de la Politehnică, până am ajuns în ziua repartiţiei, am trecut şi de asta şi m-am pomenit într-un tren personal care mă ducea într-o comună din Argeş - de, note mari, repartiţie aproape de Bucureşti! - tot fără verighetă pe deget.

Şi când să-mi trag sufletul şi să mă gândesc la lucruri practice - cum şi unde mă spăl la iarnă, când apa din găleata de afară va fi îngheţat, cum depănuşez porumbul fără să-mi zgârii mâinile etc. - iată că vine peste mine întrebarea gazdei, o femeie brunetă, cu nas ascuţit, barmaniţă, împreună cu bărbată-său, la mat, de aia se şi face că stau în gazdă la cei mai bogaţi oameni din sat.
- Auziţi, domnişoară, şi de ce nu v-aţi măritat?

Ar trebui să mă enervez dar, una: că nu-mi zice "tovarăşă", ceea ce mai atenuează din indiscreţia întrebării, şi, doi, că e femeie simplă, de la ţară, şi n-a făcut psihologie, deşi, ţărăneşte vorbind acum, ar trebui să ştie că nu-i bine să vorbeşti de funie în casa spânzuratului.
- Nu a venit săptămâna oarbă, ştiţi cum e! am dat-o eu pe glumă căci de, nu mă pot certa cu gazda-mi din cauza unui astfel de motiv pueril, adică lipsit de importanţă. Mă pot supăra pe ea că intră în cameră fără să bată la uşă, că dimineaţa la 5 vorbeşte tare lângă geam, dar nici măcar atunci nu-i pot face cunoscută nemulţumirea mea fiindcă sunt la mâna ei, oarecum.

Una peste alta, îmi place aici, la cei mai bogaţi oameni din sat care, în cinstea mea, l-au invitat pe tovarăşul primar la masă, să vadă ce profesoară frumoasă şi deşteaptă a venit tocmai de la Bucureşti. A, să nu o bănuiţi pe doamna Lavinia, gazda mea, de vreun gând codoş, primarul e însurat şi fiu-său are 10 ani, şi nici măcar nu e la şcoală în sat, ca să zici că ar vrea să-i pună o pilă la profesoara de engleză, l-a dat la Piteşti, la soră-sa, că acolo se face carte, nu ca aici.
- Ca aici unde, tovarăşul primar? îl întreb eu maliţioasă şi-l privesc în ochi.

Aşa fac eu, privesc oamenii în ochi. Nu toţi îmi rezistă, mai precis nici unul, mama zice că nu e bine să-i privesc aşa direct, că-i sperii şi o iau la sănătoasa.
- Adicătelea cum să-i privesc, mai într-o parte? Aşa e bine? i-am răspuns eu şi m-am uitat cruciş, de mama s-a lăsat păgubaşă.

Tovarăşul primar s-a bâlbâit un pic dar a scos-o la capăt cu demnitate, a îngăimat ceva şi de o boală care ar trebui supravegheată mai bine la oraş şi când să-l felicit în gând pentru diplomaţie, iată că dă şi el cu bâta-n baltă:
- Auziţi? (clar, ăştia de aici au impresia că străinii de sat nu aud bine!) îşi drese el glasul şi luă o gură de ţuică, să-şi facă un pic de curaj. Acu' mă iertaţi că vă întreb, că nu e treaba mea. Dar de ce nu v-aţi măritat? Că să ştiţi că pe aici nu prea mai e nimeni de însurat, s-au grăbit toţi...
- Da, da, s-au grăbit ca fetele mari la măritat, râse şi barmanul şef.

De unul singur, la început, apoi împreună cu primarul. Bună glumă, da.
- Lăsaţi-o în pace pe domnişoara, nu vedeţi că a roşit! i-a dojenit tovarăşa Lavinia. Mai bine hai să mai serviţi ceva!

Să nu credeţi că sunt o pudică, nu, Doamne fereşte! şi că orice aluzie, mai directă ori nu la fecioria mea mă face să mă îmbujorez precum domniţele din vremea medievală. Dacă aşa credeţi înseamnă că v-am făcut o impresie greşită. Nu sunt o mironosiţă, doar că, Doamne ce mă mai pişcau, pe sub blugi, puricii luaţi din clasă. Mă foisem eu cât mă foisem, dar la un moment dat a trebuit să mai şi stau nemişcată, să nu creadă mesenii că am mâncărici în fund. Cred însă că acela care a folosit expresia asta figurată pentru prima oară s-a inspirat dintr-un exemplu cât de poate de concret. Şi mai ştiţi ce cred? Şi puteţi să mă contraziceţi cât vreţi, eu nu am argumente căci sunt filolog şi nu biolog, ca să demonstrez ce spun, dar cred cu tărie că puricii au, în ciuda staturii lor umile şi insignifiante, un puternic simţ al apartenenţei la un loc anume, căci altfel cum să-mi explic că în fiecare sâmbătă, la urcarea în trenul care mă duce la Bucureşti, mă părăsesc pentru a mă întâmpina luni dimineaţa, în clasă? Orice veţi spune, eu vă garantez că e adevărat şi cel ce va vrea să facă vreun studiu asupra acestor insecte, pulex irritans, e bine venit aici în locul ăsta unde nu vreau, nici cât un purice, să fac mulţi purici.

Ca să revin însă asupra subiectului, se pare că s-a mai găsit un holtei pe aici prin sat, pripăşit odată cu mine, tot cu repartiţie guvernamentală, la început de toamnă: şeful de post.
- Ce faci? mă ia el "la pertú" de îndată ce mă zăreşte şi ţineţi cont că e prima oară când ne întâlnim.

Mă uit în spate - nimeni. Nu că aş fi avut vreme să mă dezobişnuiesc de familiaritatea studenţească (sunt aici de câteva zile, doar), însă un tupeu de neam prost răzbate prin ton, asezonat cu o privire obraznică care mă scanează de sus până jos. Mi-e antipatic din prima.
- Am auzit că eşti nemăritată, rânji el fasolea la mine. Hă, hă, şi eu.
- Şi tu ce? Şi tu eşti nemăritată? îl şficui eu cu vorba.
- Hă, hă, dar ştii că eşti haioasă? Când vii la sediu, că trebuie să-ţi schimbi buletinul... Poate îţi schimbi şi numele de familie, hă, hă. Ca să nu-ţi faci buletin de două ori. Mă cheamă Tudorache, hă, hă.
- Hă, hă, îl îngân eu şi el îmi dezveleşte, prietenos, o pereche de gingii roşii. Tu aşteaptă-mă, că vin eu!

Nu mă aşteaptă. Vine în fiecare zi pe câmp şi se aşază lângă mine, pe o ladă, şi vorbeşte, vorbeşte... Despre taică-său care e ambasador, despre călătoriile la Paris, despre cai verzi pe pereţi. Suntem toţi, profesori şi elevi, în jurul unei grămezi mari cu porumb pe care trebuie să-l depănuşăm. Practică agricolă, două săptămâni. În facultate n-am avut parte de porumb, ci de struguri şi ceapă. Oricum, mai bine decât la cules porumb, mă resemnez eu. Suntem, deci, toţi aşezaţi în jurul grămezii şi n-am cum să-l reped pe plutonierul ăsta mitoman şi mitocan. Mă ridic însă destul de des ca să mai ajut câte-un elev.
- Ştiţi, tovarăşa Dumitrescu este foarte supărată pe dumneavoastră, îmi şopteşte la ureche directorul şcolii, un Moromete cu facultate.

Mă mir. De ce?
- Păi e foarte supărată pe dumneavoastră, continuă el, fiindcă de când aţi venit nu se mai dezlipeşte de dumneavoastră miliţianul ăsta şi ea nu mai poate să fure nici un ştiulete...

Nici o şansă în cele două săptămâni de practică. Miliţianul, miliţian: răbdător, tare ca piatra şi căpos ca un măgar. Când l-am îmbrâncit de-a căzut în şanţ, şi-a dat seama că nu glumesc şi de atunci nici nu m-a mai salutat, de fapt, pardon că n-am pierdut nimic, căci nici înainte nu mă saluta.

Ar mai fi fost medicul din satul vecin, şi el navetist săptămânal spre Bucureşti, care-mi făcea ceva curte pe coridorul îngust al vagonului, numai că exact după ce-mi dăduse întâlnire la cofetăria Turn, a doua zi, duminică, la 7, şi eu acceptasem, şi-a scos cu atâta emoţie batista din buzunar că verigheta era cât pe ce să se piardă printre picioarele călătorilor.

Vedeţi? Asta păţesc dacă n-am urmat sfatul colegei mele, Ionela. Fată înţeleaptă, a băgat la cap ce au păţit altele, aşa că poate învăţaţi şi voi ceva din păţania mea. Intraţi în rândul lumii cât mai puteţi, că pe urmă oferta e limitată, e ca la piaţă, te duci târziu, legumele sunt veştejite, te duci devreme, iei floare tânără şi proaspătă.

Desigur că nu trebuie să ignor şi campania dusă de armata mamei - mătuşi, vecine, prietene, cunoştinţe, duşmance, ce mai, tot ce are două picioare şi fustă şi care, cu o îndărătnicie demnă de lăudat dacă scopul ar fi altul decât măritarea mea, scormone prin toate ungherele unde ar mai putea fi un picior de bărbat neînsurat.
- Ştiu eu un băiat bun, frumos, e înalt, aşa, mai înalt ca tine, ca bradul, e deştept tare, are facultate, casă, maşină...

Aşa au sunat primele descrieri ale pretendenţilor. Mai direct, mai voalat, după pricepere, mi-i prezentau şi mai direct eu îi refuzam. C-apoi nu am ajuns la 35 de ani, să mă mărite babele! Dar ca tot ce e perisabil - şi bărbaţii sunt, nu-i aşa? - s-a ajuns şi la capătul sacului.
- Ştie sora asistentei un băiat bun, are casă, maşină... E adevărat că are şi un băiat din prima căsătorie, dar e mare...

Aşa sună acum ultimele descrieri ale pretendenţilor şi, repet, din toată povestea, eu admir perseverenţa acestor femei, în ciuda insucceselor clar dovedite. Dintre toate, bineînţeles că cea mai motivată de a merge înainte e mama. A epuizat toate epitetele, toate tertipurile de a-mi aduce în preajmă un bărbat, cică fără ca eu să mă prind că e un aranjament.
- De-ai intra şi tu odată în rândul lumii, mă căinează ea în fiecare luni dimineaţă, când, la 4 şi jumătate, îşi ia rămas bun de la fiica sa cea fără de noroc în dragoste. Să ştii că am fost şi la babe, am dat şi acatiste...
- Mai dă, mamă, mai dă, îi zic eu sarcastic şi o sărut repede pe obraji. Sărut mâna.

E bine. Până la tren, o jumătate de oră, nu mă mai întâlnesc cu nimeni care să mă întrebe de ce nu m-am măritat. Am impresia că mormăie ceva conductorul, în tren, dar nu sunt sigură, un individ de vreo 40 de ani, chel şi cu ochi pofticioşi şi libidinoşi, vrea să se mute lângă mine, în compartiment, dar i-o retez scurt:
- Aici stă bărbatul meu!
- Care bărbat? se miră el pe drept, dar eu mi-am şi întors inelul invers pe deget şi am aşezat pe scaun Scânteia, sunt pregătită, nu e prima oară când asta mă salvează, căci cine a văzut femeie citind Scânteia, iar bărbaţii fug ca dracul de tămâie când văd ziarul pe scaun, ai zice că-i urmăreşte ceva şi, chiar, că veni vorba, oare ce-i urmăreşte?

Dar apoi schimb iar trenul, personalul mă aşteaptă pe linia ultimă din Roşiorii de Vede, e acolo, nici vorbă să lipsească, urcăm în el toţi cei cinci navetişti - eu, doctorul care mă salută scurt şi ruşinat, miliţianul care nu mă salută şi două femei care par a fi activiste de partid, probabil se duc pe teren.

Trenul pleacă, puturos, eu oftez deja după viitorul pe care îl voi pierde săptămâna asta, o ţigancă se căţără sprinten pe scările vagonului, apoi o a doua şi iată-le, în splendoarea lor, în compartimentul gol din vagonul la fel de gol.
- Hai săru' mâna, mânca-ţi-aş! Putem să ne aşezăm şi noi acilişea, lângă matale? zice hârâind cea mai în vârstă.

Până să răspund, îşi trânteşte paporniţa pe scaunul din faţă şi se instalează lângă mine. O duhoare de tutun ieftin mă pocneşte-n faţă, printre dinţii lipsă ai ţigăncii mai în vârstă, care-mi cere o ţigară.
- Îmi pare rău, nu fumez, zic eu pe cel mai prietenos ton de care sunt în stare la ora asta, căci nu vreau scandal.
- Ei, las că n-are nimica, am eu ţigară, zice ea împăciuitor, şi din buzunarul vestei înflorate precum fusta creaţă scoate un pachet mototolit de Carpaţi. Dar de ce nu fumezi, nu te lasă al tău? Sau te pomeneşti că nu eşti măritată? Haoleu! mă căinează ea între două fumuri, fată aşa frumoasă şi fără bărbat? Păi e păcat de Dumnezeu... Dar ce-ai? Ţi-o fi făcut cineva farmece, ascultă la mine acilişa, asta e, vreuna ţi-a făcut farmece. Ţi-a descântat cineva de farmece, frumoaso? Hai să-ţi descânte baba şi-ai să vezi cum se rupe farmecele, se duce de la tine şi-ţi găseşti bărbat...

Zicând astea, se bagă în sufletul meu, şi singurul dinte din partea dreaptă, sus, îmi trimite-n ochi toată strălucirea lui de aur.
- Nu cred eu în astea, zic şi caut salvarea pe geamul compartimentului, dar nici picior de controlor, şi-apoi nici nu cred că le-ar da afară de aici, cu bilet ori fără. Singura soluţie e să ies eu şi să rămână ele, dar ce motiv să invoc ca să nu simtă că am plecat din cauza lor şi să se supere şi asta n-ar fi nimic, dar să-mi tragă şi vreo două scatoalce pentru discriminare şi să-mi mai ia şi geanta şi rucsacul? Nici un motiv, n-am ce să invoc, aşa că-mi scot cartea şi mă prefac că citesc, căci în realitate sunt atentă la mişcările lor.

Bătrâna - să aibă vreo 60 de ani sau 80, şanţuri îi sunt săpate pe faţă, cine să-i ştie vârsta - scoate o bucată pătrată de pânză roşie, o scutură bine şi, punându-şi-o pe palma deschisă, îmi zice, netulburată:
- Hai, pune aici o sută de lei, o să-ţi descânt eu şi o să-ţi găseşti bărbat.

Râie, nu alta, e ţiganca asta.
- Dar nu vreau să-mi descânţi, devin eu mai categorică.
- E, nu vrei! Ba vrei. Hai, frumoaso, o sută de lei te face pe matale? În asta stă fericirea matale şi nu vrei să dai o sută de lei?

Mă dojeneşte şi acum intervine şi ţiganca cea tânără.
- Păi, da! N-o ştii, dar ea e mama Silfida, e cea mai tare vrăjitoare din partea asta a locului, se vede că nu eşti de aici, că altfel ai fi cunoscut-o.... Ea a descântat la mulţi, boieri, nu aşa ca matale... Cu matale îşi face safteaua, că nu se încurcă ea cu o sută de lei. Hai, bre, pune o sută de lei!

Amândouă s-au apropiat aşa de tare de mine că am impresia că-mi şi văd chipul în irisul celei bătrâne care-mi bagă cârpa sub nas.
- Hai, o să vezi că se duce farmecele...

Cred totuşi că ceva putere are bătrâna, de hipnotizare. Fără să mai gândesc, ca hipnotizată aşadar, însă cu siguranţă şi cu ceva speranţă - dacă e adevărat, dacă există farmece, dacă am cununiile legate? dacă mama avea dreptate să se ducă pe la babe? ce am de pierdut, o sută de lei? ce am de câştigat? fericirea... - scot din portofel singura sută de lei pe care o am şi o pun pe cârpa întinsă.
- Brava, aşa.... zice bătrâna salivând şi, cu gesturi lente, strânge colţurile cârpei asupra banilor. O leagă apoi cu o sfoară pe care o scoate din traistă, sfoară de sac şi, scuturând-o bine, trecând-o dintr-o mână în alta de parcă ar fi fript-o, începu o incantaţie din care nu înţelegeam nimic. Ce să înţeleg? De parcă asistasem eu la alt descântec în afara celui de deochi pe care mi-l zicea mamaia, când aveam vreo opt ani şi când, ţinându-mi de toartă un ibric în faţă, în care turnase cositor topit şi apoi apă, ca să se întărească, îmi zicea: "Fugi, deochi, de deochi...".

Ţiganca n-avea ibric, dar avea tehnici mai avansate decât mamaia, originea îi conferea acest drept al cunoaşterii.
- Hai pune şi inelul aici, ca să ţină descântecul mai bine, mă îndemnă cea tânără.

Cealaltă însă, bolborosind în continuare, făcu semn că nu e nevoie, adică vorbele ei sunt destul de puternice, nu-i trebuie metal galben ca să le întărească. Mâinile i se mişcau repede, repede, cârpa roşie se agita şi ea, sub forţa cuvintelor şi, după o vreme, ţiganca deschise ochii şi zise:
- Aşa! E gata, din partea mea. Să ştii că ai avut cununiile legate, cineva te urăşte de moarte, vreo rivală, dar acuma s-a terminat cu puterea ei, te-am dezlegat. A fost greu, tare greu că erau legate de mult şi le-a legat cineva cu magie neagră. Ce mai trebuie matale să faci, şi neapărat, că altminteri nu se împlineşte, e să iei cârpa asta şi o ţii colea, în sân - şi făcu gestul de a-mi băga şomoiogul în bluză dar m-am tras la timp - până diseară la 6. Diseară, la 6 fix, te duci la veceu şi te p... pe banii ăştia legaţi în cârpă. Nu te costă nimic, am făcut-o aşa, că mi-ai părut fată de treabă şi mi-ar fi părut rău să nu te ajut.

Îmi îndesă în mână cârpa roşie, moment în care tânăra îi zise, speriată aproape:
- Fa, dar nu trebuia, fa, să coborâm acilişa? Fir-ai a dracului cu descântecul tău, că treceam de gară....

Îşi înşfăcară paporniţele de pe scaun şi, fără să-mi mai adreseze vreo privire sau vreo vorbă, o zbughiră din compartiment. După buşiturile auzite, mi-am imaginat că paporniţele aterizaseră înaintea lor pe peron. Bine că nu mi-au furat geanta, am gândit eu imediat. Da, recunosc cu ruşine, m-am gândit că e o diversiune, ca să-mi distragă atenţia şi să-mi ia geanta. Dar nu, geanta e la locul ei, rucsacul, la fel, cârpa roşie e în mâna dreaptă...
- Bună ziua. Biletul la control..., cere, pe ton imperios, conductorul.

E furios şi transpirat. O avea vreo boală, săracul, de transpiră aşa mult, dar ăsta nu-i motiv să fie aşa arţăgos... El îşi scoate chipiul şi, cu batista pe care o are în mână, începe să-şi şteargă broboanele de pe frunte.
- Ale dracului ţigănci, că nu le-am văzut până când au coborât... Dracu' le ia dacă le mai prind în tren, că umblă cu păcăleala, cu descântece, păcălesc femeile că le dezleagă farmecele şi le iau banii, le dau în loc o cârpă roşie... Îi palmează ale dracu' uite aşa, te fac în faţă. Îşi mai şi bat joc de femei, auzi, că să facă pipi pe cârpă, cine e aşa prost încât să creadă şi să facă aşa ceva? Cred că nu le-a mers cu dumneavoastră, că vă văd domnişoară cu carte, de la oraş...

Dau din cap, palidă, că nu, nici vorbă, în timp ce, discret, ascund cârpa roşie sub şezut.

Acum cred că aţi înţeles, una, de ce am rămas fată bătrână, a doua, de ce nu învinovăţesc pe nimeni pentru starea mea civilă şi a treia, cât de important e să ai pe cineva onest care să-ţi împărtăşească experienţa lui.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Nu m-am gândit niciodată
    eugenia e [membru], 21.02.2008, 15:36

    Proză scurtă bine scrisă cu final neaşteptat deşi anunţat! Nu m-am gândit niciodată până acum că multe s-au schimbat în jurul nostru: la 25 de ani o femeie nu mai este considerată
    "fată batrână" ci o tânără în plină ascensiune, au pierit repartiţiile de la facultate ca şi practica agricolă, miliţienii au devenit poliţişti şi nu te mai pot agresa cu schimbarea adresei din buletin etc şi că doar ţiganii au rămas aceiaşi, sfidând timpul şi spaţiul înconjurător, trăind parcă într-o altă dimensiune cu alte legi şi alte arhetipuri. Impletirea aceasta de concret cu fantastic mi-a plăcut foarte mult în proza cu pricina.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Merită să aspiri la gloria literară?, Giacomo Leopardi, traducere de Adriana Cârcu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Despre Frică şi cântece de adormit, Vlad Bălan (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro păcat că bicicletele nu au număr, Andrada Ionescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cordonul zombilical, Călin-Andrei Mihăilescu (4.8/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gustul ploii, Argentina Firuță (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer