În înserarea negurie, întinse cărțile pe masa de pluș și dădu a-și ghici sieși. Jurase că n-o s-o mai facă niciodată, dar ispita care răzbătea din însingurarea ultimei luni de toamnă era prea mare. Trecuseră niște ani de cînd aceleași cărți, într-o joacă nevinovată, îi anunțaseră plecarea. Nu-l iertase niciodată, cum nu iertase Tarotul. Cu degete tremurînde, întoarse prima carte. Eremitul. Era sătulă de introspecție. A doua carte. Îndrăgostiții. Obrajii prinseră a-i arde. Cineva bătea-n poartă.
Sonia Ungureanu
Pășea cu băgare de seamă pe potecă să nu strivească cu preferatele ei botine albastre ultimii greieri, amorțiți și muți. Chihlimbar de frunze moarte îi luneca prin gânduri și frigul îi picura în suflet amintiri cu ceai și-mbrățișări strânse. Îl căută pe Dumnezeu în soarele cu dinți să-i mulțumească pentru visele din zori și pentru această dimineață cu miros de stejar și amar. Dumnezeu îi zâmbi discret cu pâlpâiri de raze și-i îndreptă cu degete de adiere două șuvițe neastâmpărate. Iubea și el botinele albastre.
Georgiana Gabriela Fodor
Este cea mai tristă și cea mai întunecată. Ceață lăptoasă și brumă gravidă. Ceapa însămânțată pentru primăvară. Soția care planifică o sarcină imposibilă. Tatăl octogenar în pragul războiului cu ceilalți prin pierderea lucidității. Mi-am cumpărat Satantango și m-am scufundat în noroiul existenței până în gât. Am simțit că renasc, am început să văd firele de iarbă crescând peste zăpezile infinite din vis, am simțit un dor de drumuri și căutări de sens, de plecări dincolo de viață și banalități. Am plecat.
