Sile se întinse și ieși în cerdac. Ce dimineață frumoasă de toamnă, cu ce să înceapă? Culesese strugurii, în beci damigenele pufăiau ca locomotivele, atrăgând mii de musculițe bețive. Mai încolo, pe dealul ars de soare, în plantația de cactuși, colcăiau gândacii de cârmâz, tocmai buni de opărit. În vale, pe coastă, o tuse seacă îi dădu de știre că vecinul Fănel începuse să taie trestia de zahăr. Vere, dă-o-ncolo de muncă, hai la un păhărel, că am primit niște plumbrendi din Anchorage. Rachiu de prune, bă, nu-i rom.
Răzvan Dițescu
Așezarea era încremenită sub greutatea norilor, iar ulițele, pline de noroi, chemau sătenii spre case mai devreme decât de obicei. Dintr-o curte, un câine lătra ca și cum simțea că ceva-i pe sfârșite. Țărani cu cojoace peste umeri vorbeau la drum despre iarna ce se apropia. Bătrânul dascăl ieși pe prispă și privi îndelung câmpul gol. I se păru că vede-n el întreaga sa viață. Nici bucuria, nici tristețea nu mai aveau chip, fiindcă tot ce-i viu se stinge, iar înțelepciunea vine numai după ce nu mai ai la ce o folosi.
Andreea Marza
I-a spus să își ia lucrurile până la sfârșitul lui noiembrie. El a stat ore în șir, holbându-se la ușa neagră, înfruntându-și frica. Și-a înfipt unghiile în carne pentru curaj. Rana sângera. Dor. Durere. Rușine. Dorința de a rămâne și, totodată, de a nu mai intra niciodată acolo. Ploaia îi spăla fața. Și păcatele. Frigul îi intră până în oase. Ca iubirea. Dincolo de ușă era ea. Apăsă soneria. Apăru un chip străin. Vă așteptăm. Cutiile stau de ceva timp aici și îmi ocupă mult loc. Observă mirarea lui. Ana s-a mutat.
