Ana Maria Vaida
în prima zi e vreme de plajă. Dora e leoarcă după ce a suit dealul cu câte un ghiveci de crizanteme pe fiecare braț. Trântește paltonul de lână pe marmura gri. Nu bagă de seamă poezia frunzelor ruginii pe care le curăță cu o creangă găsită în apropiere. Asta îi lipsea, să care și mătura cu ea. Cireșul sălbatic în loc să țină umbră și-a scuturat fructele tocmai pe mormântul lui Nelu. Aprinde candela. Crizantemele galbene grase le așază pe mormântul din dreapta sub numele ei scris întreg cu anul nașterii și o linie.
Ioan Serediuc
Pe 30 noiembrie, ultimele frunze cădeau pe aleile din parc. Lorena s-a așezat pe o bancă, sorbind ceai dintr-un termos mic. Radu a apărut cu un șal moale de cașmir pe care i l-a înfășurat în jurul umerilor, timid. Au pășit pe alei, atingând ramurile goale și povestind fără grabă. Când vântul rece a trecut printre ei, Radu i-a luat mâna, iar Lorena a simțit că toamna nu se sfârșește, ci se mută în inimă. Și-au promis să revină acolo mereu, chiar și când ninsorile vor acoperi banca aceea dragă.
Gheorghiță Mircea
Soare obosit înroșea amurgul. Pe bancă, ea, 30, pudel în brațe, cealaltă 60, vizon, ochelari aur. Doi tineri trec, el braț pe umerii ei, ea îmbujorată, mâna în buzunarul din spate al blugilor lui. În trei ani le trece, zice tânăra, atât ține, știu eu. Dar Țuțulică mă iubește necondiționat. Și își pupă pudelul pe bot. Mda, aprobă zâmbind vârstnica și plecă. Acasă îmbracă costumul de latex negru și luă cravașa. În pat, cu lesa la gât, alt Țuțulică în slip și curele de piele, latră fericit oferindu-i un fund înroșit.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2025, grupul are 14.200 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
