Fie soare, fie vânt, pălăria maronie stătea cocoțată în vârful siluetei lui. Chiar și când era ger, rămânea neclintită pe capul lui, parcă lipită cu superglue. Când dormea, se muta de pe cap pe burtă și dansa într-un tango lent cu respirația lui. Poate era doar o extensie a memoriei. Sau, poate, ca un magician, strângea în ea bucăți imense de viață, clipe, oameni. M-am întrebat mereu ce avea atât de special acea pălărie. Acum, secretul l-a luat cu el sub țărână. Oare la Porțile Raiului trebuie să îți scoți pălăria?
Gladiola Chete
Vreau doar să dansez goală în ploaie, pe malul oceanului în Bali, lângă patul alb cu baldachin în care dorm sub vântul cald, după ce am fost iubită cu forță și pasiune. Vreau să alerg călare pe un cal negru peste lanuri de maci, fără scop și destinație. Vreau să dau comenzi ferme regelui și să îmbrățișez copacii în floare. Vreau ca tot ce ating să se transforme în iubire și vreau să pun atâta iubire în cuvintele așternute, ca ochiul care citește să plângă de fericire și inima care le simte să nu le mai uite. Atât.
Tibor Szente
Le-am avut cu mine mereu, la fiecare pas, fără să mă gândesc vreodată cât de mult contează sau cu ce mă ajută. Le-am descoperit pe rând esența, scopul, le-am luat ca atare la început pentru ca apoi să încep să le studiez pe fiecare în parte, să le amestec, să le suprapun, să le inventez noi dar eterne în existența lor. Cel mai surprinzător e că se schimbă mereu, de la un răsărit la celălalt, după cum își lasă soarele amprenta pe ele. Iubesc lumina, iar atunci când se stinge păstrez Culorile în vise.
