S-a dus vestea în tot satu despre cutia cu marafeți a lui Pupăză. De la nevastă-sa s-a dus buhul, deși el spusese marafeturi, nu marafeți. Și da, o apăra cu strășnicie. Tot de la ea a venit și divorțul când a văzut că nu poate să scoată nimic din cutie. Și copiii tot d-aia s-au depărtat, de la marafeți, că n-a vrut s-o deschidă nici pentru ei. Abia când a murit au dat năvală toți. Era dosită după sobă, iar în ea erau doar câteva poze tare de demult cu o femeie tânără, o șuviță de păr și un inel.
Ana-Maria Butuza
Nu am dinți de la șaisprezece ani; să fi fost boală ori altceva, nu știu, îmi zice bunicul știrb, frecându-și proteza cu sare. Da' mi s-or întărit gingiile, așa am mâncat până pe la treizeci, când un doctor neamț mi-a făcut proteza asta, bună și trainică. Să tot fie patruzeci de atunci; ziua-n gură, noaptea-n pahar. Și mă mai ține măcar douăzeci. Apoi, ți-o las moștenire, măi Tibi, haha ha, că-i numa un pic îngălbenită. Lasă, bunicule, păstreaz-o, îi zic cu stomacul întors pe dos, că doar nu te-or îngropa știrb.
Răzvan Drăgoi
Am etichete lipite pe mine și nu ies din casă fără ele. Sunt bipolar. Am ADHD. Sunt așa. Și pe dincolo. Sunt exact cum credeți voi și total opusul. Sunt habar n-am cum și știu exact cum. Zici că-s Dumnezeu, indiferent ce crezi despre mine, așa e. Inclusiv dacă tu ești convins că eu nu exist. Cumva, sunt dovada clară că tu ai dreptate, ceilalți nu pricep nimic. Sunt ca mânuța de like pe Facebook. Sunt, a priori, de acord cu tine. Dar am un defect. Sunt doar o oglindă. Și nu mă plac prea mulți.
