Bă. Cum să zic. Bărbatul scoase o poză murdară din buzunar. Bă, e a mea. Începu să plângă și aruncă un pupat zgomotos în aer. Bă, nevastă-mea. Ce femeie. Ceru o țuică și își făcu cruce. Mai scoase o poză și o arătă colegilor de la masă. Soacră-mea. Și asta e a mea. S-a mutat la noi. Pupă iar aerul, cu ochii în lacrimi. Mai ceru o țuică. Bă e ale mele. Amândouă nu are alt scop în viață decât să mă toace la creier. Le am la mine tot timpu'. Și sticla de vodcă. Doar beat le pot suporta pe amândouă.
Vero Anttheia Teodoru
Bilete, scrisori, fotografii, viniluri, cărți, într-un cuvânt amintiri. Ce am fi fără ele? Nimic. Într-un jurnal vechi, capsat de pagina îngălbenită un bilet pe care scrie așa: Teatrul Dramatic Maria Filotti Brăila, Rândul 9, Locul 4, 3 XII, ora 17. Ieri am fost la spectacolul trupei Vouă, un spectacol excelent. Nu-mi pare rău de cei douăzeci și cinci de lei, a meritat din plin. Data filei: 4 XII 1988. Mulțumesc, mamă, pentru că n-am simțit acut sărăcia comunismului. Numai tu știi cum ai făcut vraja asta.
Titela Durnea
De mică-i mai retrasă Măriuca noastră. Da de-o dărabă de vreme, de când Irina și Miuța n-o mai vor prin preajmă, și-a făcut prieteni noi, cică de nădejde. Așa zice ea. Șede nopțile-n tindă și povestește cu luna și cu stelele. Mai dă fuga la castanul din fundu' ogrăzii și-l strânge-n brațe. Mâțu-i chel deja de cât îl scarmănă și-l drăgostește. Dară io tare mă tem că-i tulbure la minte, domnu' doctor. Ce ne-om face cu ea? Nu-ți mai fă griji, Anico. Fata-i bine. Zi un bogdaproste că nu s-a lepădat de iubire și suflet.
