Fractura - 2025

2025 e anul în care am stat cu mine însămi la povești. Am pierdut numărul nopților, amintindu‑mi copilăria și adolescența. Am analizat, până la epuizare, tiparele mele de comportament, încercând să răspund la veșnica întrebare "Dar de ce?". M‑am războit tacit cu propria persoană, iar unii mă întrebau cum e un divorț, ca și cum ar exista o rețetă general valabilă. Eu știu ce vor ei să afle: dacă emoțiile îi vor distruge complet sau elibera total. Tot ce îmi mai amintesc, după mai bine de un deceniu, și le spun, e că vor urca într‑un carusel emoțional: furie, regret și dorință sfâșietoare de a face cale întoarsă pe un drum deja surpat. Le mai spun și că, la nivel psihologic, divorțul echivalează cu dispariția, prin moarte, a unei rude apropiate, doar că, în realitate, e mai rău, deoarece persoana dispărută e încă prezentă, însă nu pentru tine. Este o experiență care trebuie trăită ca să înțelegi.

Le predicam arogant, în timp ce viața m‑a scufundat și mai adânc de atât în emoție.
Mi-a făcut cunoștință cu ceea ce avea să devină călăul și salvatorul meu, într‑un trup cu spirit tulburător de profund și cald. Îl știam, parcă, din alte vremuri. L‑aș fi cuprins în brațe pe vecie. L‑aș fi salvat zilnic. Am trăit luni feroce, de dragoste și ură, tandrețe și durere. Nu ne mai vorbeam, dar sufletele se simțeau. Nu ne puteam ține departe, dar nici să fim împreună. Îl voiam, îl lăsam. Mă voia, îi era frică și pleca. Se întorcea, nu‑l primeam. Îl chemam, îmi răspundea. M‑a aruncat într‑o fugă disperată de mine însămi, fără să găsesc un loc în care să‑mi fie bine. A venit, în cele din urmă, și ruptura finală și, odată cu ea, viața a început să‑și piardă sensul, în fiecare zi. Frica lui de vulnerabilitate era și a mea. Teama lui de abandon, identică cu a mea. Dorința lui de a vrea tot și, totuși, nu, îmi era arhicunoscută. Am înțeles că acest chin nu poate fi oprit decât dacă deschid cutia trecutului. Când conștientizezi că te sfârșești, împotriva propriei voințe, o faci.

Am aflat că pot spune "nu", fără regrete; că singura mea apărare sunt tot eu; că nicăieri nu e mai bine decât "acasă"; că pot trăi emoții intense, fără să mă mai pierd pe mine însămi; că pot iubi blând, tandru, jucăuș, copilăros, profund, fără a mă sacrifica și că nu e nevoie și nici obligatoriu să împărtășesc altcuiva o astfel de dragoste, din disperarea de a nu fi singură. Pentru a te elibera complet, este obligatorie distrugerea totală.


Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)