Pe scurt, multe poze, puține fotografii. Și nu pentru că aș fi cârcotaș, ci pentru că multe nu mi-au ieșit așa cum le-am văzut. Piatra întunecată din mâini, ochiul, pur și simplu nepriceperea sau toate la un loc abia dacă au prins ceva pe aproape. Dacă m-au mișcat, da, dar doar pe moment. Acum le-aș face altfel, mai... sau mai... Însă, mâine sigur le voi face pe cele mai bune.
Suflet bun
Pe drumul spre Tulcea, cum mergi dinspre Constanța la un moment dat dai peste o răscruce. La dreapta, e spre patria peștelui, Jurilovca. La stânga, înainte de a ajunge spre Ciucurova treci prin două sate lipovenești, Slava ambele, unul Rusă, altul Cercheză. Aici, mai fusesem cândva cu niște ateliere educative, pe vremea când erau și copii mai mulți. Acum, abia dacă din două sate strângi un fel de Ceata lui Pițigoi, cam 30. E o realitate. Sate întinse, puține gospodării vii. Bun, unii dintre puști și-au mai amintit de mine, dar aici am descoperit o poveste care m-a impresionat.
Cu ceva timp în urmă, se auzea în fiecare dimineață lângă școală un urlet prelung, a jale. O zi, două până la urmă câțiva țânci și-au făcut curaj și au căutat să vadă care-i treaba. Așa l-au găsit la o casă uitat în laț pe cuțu din fotografie. Casa părăsită, câinele rămas în lanț, însetat, înfometat și, deși nu "aveau voie", l-au eliberat. De atunci, în fiecare dimineață toți din școală îi aduc ceva de mâncare. Că de luat acasă, mai greu, la cât de mare e.
Doi, la o altă școală rurală, unde duc mereu cărți, o fetiță dintr-a doua căuta Poeziile lui Eminescu. În învălmășeala creată habar n-aveam pe unde putea fi acel volum. Totuși, ne-am apucat să căutăm cu speranța că dacă nu e, atunci îl luăm de la cine l-a găsit sau i-l aduc data viitoare. În fine, după îndelungi și apăsătoare clipe pentru amândoi, am avut noroc și l-am găsit. Eh, dacă era cineva pe fază putea să imortalizeze cum arată fericirea unui copil. Cu o carte Eminescu.
Trei, în vitrina unui anticar am zărit cu coada ochiului un afiș din vremuri apuse. "Decât" cu telefonul nu am putut face o imagine mai bună, că era și înrămat!
Trecem prea grăbiți pe lângă lucrurile aparent neimportante când ar trebui să ne bucurăm în primul rând de lucrurile simple. Un răsărit, zborul unei păsări, priveliștea unui val uriaș. Mulțumesc!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)