Bă, te-ai însurat cu una, Rodica, și-am rămas singur. Și vă merge bine bă, și aveți doi copii, îngerași, și tu mă ocolești. Că te manipulează și tu habar n-ai, tontule. Doar taci. Băi nimicule, îți zic când te prind singur, din liceu suntem nedespărțiți. Astfel se jelește Țuțu, tosănind lacrimile, închipuite, cu pumnii. Urât vis, se cutremură Nicu privindu-și milos prietenul. Uită-l. Ia de aici o sută și mai adu o sticlă. Și-l consolează: nu s-a născut proasta care să se mărite cu noi și să ne despartă.
Răzvan Dițescu
Pietricica am primit-o de la o bătrână, în deșert. E inima ta, n-o pierde, a spus. Am zâmbit neîncrezător, dar am păstrat-o. Și ea m-a purtat pe drumuri pe care nu le-aș fi găsit de unul singur. Când am vrut să plec din oraș, am simțit-o arzându-mi palmă și am rămas lângă părinți. Când am vrut să mă căsătoresc, s-a răcit. N-am ascultat-o și totul s-a sfârșit. Am ținut-o în buzunar până în ziua în care s-a topit între degete și a devenit lumină. Atunci am aflat că n-a fost niciodată piatră, ci sufletul meu răbdător.
Ana Ludușan
Bruma de octombrie îi scârțâie sub picioarele goale. Pășește mai departe. Se ghemuiește, suflă peste degetele înghețate, se ridică, răsuflarea i se vălurește într-un norișor, apoi dispare. Merge mai departe. Mai are o mie de pași până la școală. Degetele de la picioare îi ard, straița plină de cărți e din ce în ce mai grea, frigul s-a lipit de șira spinării ca o lipitoare. A ajuns. Inima îi bate cu putere, deschide ușa, colegii izbucnesc într-un hohot de râs. Vino, învățătoarea o ia de mână, o așază în prima bancă.
