Auzi glasurile ca în vis. Ciuli urechile. Nu era niciun vis, de undeva se auzeau gemete. Privi împrejur. Nimeni. Apoi zări puțul. De acolo veneau sunetele. Aduse scara cea lungă și coborî. Un copil și un bătrân încercând să sprijine timpul ce se prăbușea peste ei. Pe copil îl cunoștea. Îl văzuse în poze, pe film. Pe bătrân niciodată, deși trăsăturile îi erau familiare. Știa că nu-l poate salva decât pe unul din ei. Îl săltă pe umeri pe bătrân și-l aduse la suprafață. Timpul se prăbuși înapoia-i.
Ana Ludușan
S-au sfădit la cuțite. Casa s-a rupt în două. De o parte soacra, cu fiu-su, de alta, nora cu socrul, mut de felul lui. Bărbatu-su zice: Ne mutăm. Unde, îl întreabă nevasta. Oriunde. La jumătatea vieții? Dă ochii peste cap. Vrednică Marița face planuri, găsește bani, pământ, arhitect, ridică o căsuță la țară. Bărbatul nefericit: că îl apasă tavanul, că tanda, că manda. Marița aleargă, aleargă. Își rupe genunchiul, șoldul și coloana. Socrii n-au lăsat-o la greu, au vândut casa și s-au mutat la ei. Să-i aibă de grijă.
Ana-Maria Butuza
Judecând după longevitatea neamurilor mele, am depășit jumătatea de drum. Unii spun că am dat în mintea copiilor cam devreme, însă eu știu că am păstrat mereu ceva din inocența lor și am îmbătrânit cu suflet de copil, cu nervii unui adult și răbdarea unui guru. Singurul inconvenient e că am început să uit, mai ales ce nu-mi place, ceea ce, sincer, e un avantaj. Ce spuneam? Ah, nici nu mai contează. Dar dacă mă întrebați pe mine, adevărata jumătate a vieții o atingi când recâștigi seriozitatea jucăușă a celor mici.
