Am intrat din greșeală într-o bibliotecă ascunsă într-o curte veche. Cărțile de pe rafturi n-aveau titluri, ci doar numele autorului: numele meu. Am deschis un volum și am găsit un drum pe care mi-l dorisem, dar nu și urmasem. Am deschis altul. Era jurnalul unei decizii pe care o abandonasem. Bibliotecara mi-a spus: Poți lua cu tine o singură carte. Dar când o alegi, celelalte se închid pentru totdeauna. N-am ales niciuna. Dacă o făceam, deveneam personajul principal al unei povești deja scrise. Am ales libertatea.
Siranuș Hakobian
Aveam suflet de țăran, am știut-o mereu, deși m-am născut și am crescut în oraș. Sufletul de țăran, ca o promisiune a zilei de mâine, mă ținea pe linia de plutire. Îmi promiteam o viață idilică într-o curte mare în care să grădinăresc. Apoi a venit ceasul să-mi exersez visul: iată-mă cu glia sub tălpi și cu sapa în mână. A fost greu, m-au durut palmele și m-a ars soarele. Sufletul de țăran s-a risipit și în locul lui a rămas un gol pe care nu știam cu ce să-l umplu. Și așa, la jumătatea vieții, am început să scriu.
Nicolae Popescu
Mă, Vero, vine ziua ta, o dată faci, cât faci? 51? Auliu, când trecură? Meriți și tu să facem un chef să duduie blocul. Îi chemăm pă toți: pă mă-ta, care zice mereu că meritai p-altu' mai bun. Pă frate-tu, care a vrut să ne tragă-n piept cu moștenirea de la mătușă-ta. Pă vecinu' Panfil care ți-e ca un ce ți-e, pe Gilda, nevastă-sa, care mi-e ca o ce mi-e. Vera se uită ponciș la Pricop: îmi faci tu hatârul ăsta? Da, mă, Vero, facem masă mare, mă, și eu ies în oraș cu băieții, că n-oi vrea să ne păruim acilea?
