Și totuși.
În căutarea perfecțiunii...
La Paris, fie că vorbim despre Filarmonie, despre Opera Comică, despre Teatrul Champs-Élysées, despre Casa Radio, despre Bastille sau Garnier, spectacolele de operă, cele de balet sau concertele simfonice ating aproape întotdeauna niveluri remarcabile, chiar și în momentele lor mai puțin inspirate. Aici, în Orașul Luminilor, mai mult decât în orice alt colț al lumii, viața culturală este atât de bogată și de intensă, încât excelența este omniprezentă, o consecință aproape firească a unui mediu creativ și (ultra)concurențial, în care mai toate sensibilitățile artistice sunt reprezentate.
Acesta este motivul pentru care pasionații de muzică clasică frecventează sălile de spectacol pariziene mai ales în căutarea unei emoții pure, unui moment unic, unei clipe suspendate, unei interpretări memorabile, unei prestații atinse de grație... pe scurt, în căutarea acelei perfecțiuni care uneori justifică toate așteptările.
Însă în acest an, spre deosebire de precedentele, am experimentat această stare numai o singură dată, pe 2 mai 2025, în sala Bastille a Operei din Paris, grație monumentalei soprane lituaniene Asmik Grigorian într-un Triptic puccinian de antologie, în care toate celelalte elemente - artiști, orchestră, decoruri, regie - au atins de asemenea un nivel excepțional.
Într-o cronică intitulată Trei sunt, una sunt, aflat încă sub impresia puternică a reprezentației, scriam următoarele: «Spectacolul de ieri a fost unul cu totul special, marcat de prezența inconfundabilă a sopranei lituaniene Asmik Grigorian, care a luminat seara cu linia sa vocală sensibilă și fermecătoare. (De acum înainte, poate ar trebui să vorbim de cântec... Grigorian, cine știe?) Într-un veritabil tur de forță liric, artista a interpretat cu grație și profunzime rolurile Lauretta (Gianni Schicchi), Giorgetta (Mantaua) și, mai ales, Suor Angelica (Sora Angelica) - un adevărat hat-trick aplaudat în picioare de sală întreagă, o reacție extrem de rară la Paris, și cu atât mai mult la Opera Bastille. [...] Am regăsit în această producție toate elementele caracteristice ale creațiilor lui Christof Loy: decoruri în nuanțe pastel, lumini de o eleganță aparte, o regie atentă la detalii și costume sobre, dar sofisticate. Loy reușește ceea ce părea un lucru imposibil - să fie un regizor german care evită capcanele Regietheater-ului, oferind un spectacol coerent, fidel libretului, fără artificii inutile. Și chiar dacă nu toate alegerile lui au fost perfecte - personal, aș fi preferat ca seara să se încheie cu Gianni Schicchi în loc de Sora Angelica, deși... asta ar fi însemnat să o priveze pe excepționala Asmik Grigorian de un standing ovation mai mult decât meritat - germanul a contribuit decisiv la succesul unui spectacol antologic transcendat de muzica lui Puccini în interpretarea magistrală a Orchestrei Operei din Paris sub bagheta precisă și inspirată a italianului Carlo Rizzi. De altfel, închei prin a spune că rar mi-a fost dat să asist la o simbioză atât de perfectă între instrumentiști și cântăreți. Atât de rar, încât mă întreb deja dacă nu ar trebui să revăd acest spectacol, pentru că cine știe când va mai fi programat următorul Triptic la Paris?»
...am trăit mai multe seri magice...
Ca să fiu sincer, au mai fost vreo trei-patru seri în care nu am fost deloc departe de sublim.
În martie, soprana Anna Netrebko m-a impresionat din nou, pentru a nu știu câta oară, pe scena Teatrului Champs-Élysées. Dar, de această dată, era vorba despre un recital, iar în acest format parcă e mai ușor să strălucești, mai ales când ești o cântăreață de un asemenea calibru.
În aprilie, tenorul francez Benjamin Bernheim a fost pur și simplu copleșitor în Werther. Aproape prea strălucitor aș îndrăzni să spun, mai ales prin contrast cu restul distribuției, care a părut astfel ușor dezechilibrată.
În august, la București, în imensa Sală a Palatului - odinioară sanctuar al regimului comunist - am avut privilegiul să asist la concertul de deschidere al Festivalului internațional "George Enescu", 2025, la care am participat astfel pentru prima dată. A fost o seară frumoasă, deosebită chiar. Dar totuși... Cum să te lași purtat de muzică într-o sală cu o acustică dezamăgitoare, acolo unde mii de aparatcici continuă și astăzi să își aclame mediocrii lor lideri de partid din când în când?
În octombrie, legendarul Daniel Barenboim mi-a făcut cadou cea mai frumoasă Simfonie a VII-a de Beethoven pe care am ascultat-o vreodată. Numai că Pastoralei i-au lipsit parcă un pic de culoare, de poezie și de veselie, în special în primele două părți.
... care au culminat cu următorul palmares
Înainte de a vă invita să descoperiți palmaresul celor 37 de spectacole la care am asistat în ultimele douăsprezece luni, cum sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, închei prin a vă ura un Crăciun fericit și un An Nou plin de fericire, armonie și prosperitate.
CEL MAI BUN SPECTACOL DE OPERĂ: Il Trittico (Puccini), Opera din Paris (OP), Bastille, 02/05/2025.
CEA MAI BUNĂ REGIE: André Engel în Vulpița cea șireată (Janáček), Opera din Paris (OP), Bastille, 28/01/2025.
CEA MAI BUNĂ SOPRANĂ: Asmik Grigorian (Lauretta / Giorgetta / Suor Angelica) în Il Trittico (Puccini), Opera din Paris (OP), Bastille, 02/05/2025.
CEA MAI BUNĂ MEZZO-SOPRANĂ: Judith Kutasi (Amneris) în Aida (Verdi), Opera din Paris (OP), Bastille, 04/11/2025.
CEL MAI BUN TENOR: Benjamin Bernheim în Werther (Massenet), Teatrul Champs-Elysées (TCE), 03/04/2025.
CEL MAI BUN BARITON: Jérôme Boutillier (Mefisto) în Faust (Gounod), Opera Comică (OC), Sala Favart, 21/06/2025.
CEL MAI BUN BAS: Roberto Tagliavini (Sir Giorgio) în Puritanii (Bellini), Opera din Paris (OP), Bastille, 06/02/2025.
CEL MAI BUN CONCERT SIMFONIC: Simfoniile a VI-a și a VII-a de Beethoven, Orchestre de Paris / Daniel Barenboim, Sala mare Pierre Boulez, Filarmonia din Paris (PP), 16/10/2025.
CEA MAI BUNĂ ORCHESTRĂ ȘI CEL MAI BUN DIRIJOR: Münchner Philharmoniker / Lahav Shani, Teatrul Champs-Elysées (TCE), 16/09/2025.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)