"Ce e viața? Ce e iubirea? Ce e Dumnezeu?" - cu ani ce trec, răspunsurile diferă, câteodată ai senzația (din cauza euforiei sau a deznădejdii) că ai și ceva răspunsuri creionate la nerăspunsul veșnic.
Dacă le-am trata ecumenic, probabil unul dintre răspunsuri ar fi - "o taină", valabil la fiecare întrebare în parte, deși, prin simpla definiție a tainei se presupune că răspunsul este necunoscut. Probabil, chiar tratarea creștină în sine ar fi o variantă, celelalte sunt prea mundane, prea de perspectivă, prea de conjunctură.
Coborând în perspectivă personală, luate pe rând - "ce e viața?" - primul răspuns ar fi "așteptare". O așteptare profesională ani la rând, o așteptare personală la fel de mulți. În meseria aleasă, aștepți niște inspirație, apoi aștepți să se întâmple ceva cu ea, apoi aștepți un concurs, apoi aștepți rezultatele concursului, apoi aștepți finanțarea, apoi aștepți unda verde, apoi aștepți să filmezi, apoi aștepți să se termine cu bine, apoi să montezi, apoi să remontezi, apoi să faci sunetul, apoi să mixezi, apoi să colorizezi și apoi să se întâmple ceva cu el. Apoi să-l lansezi în cinematografe, apoi să apară pe platforme, apoi să ai premiera la televiziuni. Apoi să o iei de la capăt. Și ăsta e un proces de ani de zile, în care anxietatea, depresia, neîncrederea, deznădejdea, obsesia, extazul, descoperirea, revelația, întâmplarea, fricile, oboseala, dorința de renunțare, fuga, toate se amestecă în suflet, rezultând într-un final pe care fiecare are dreptul să îl interpreteze cum vrea, să dea cu el de pereți, să-l jignească sau să-l ridice-n slăvi. La început te simți ca un părinte care stă în picioare la ședință și ascultă despre cum și ce a mai făcut copilul lui, cât de așa și pe dincolo e - la primul copil e dur la ședințe, după aia, după ce trece timpul și ajungi la al treilea sau al patrulea, nu prea te mai interesează ce spun alții, fiecare cu treaba lui, să spună ce vor - vorba lui Pirandello "treaba noastră e să facem piesa asta".
Tot din perspectivă, în același timp se derulează și viața de zi cu zi, cu oamenii din jur - cei apropiați, amici sau prieteni. Și aștepți să primești sau să ți se permită să oferi. Deși aici se contrazice unul din principiile celei de-a doua întrebări (în care se spune că a iubi înseamnă să dai fără să aștepți nimic în schimb), îți dai seama că ești om, că nu ești încă la nivelul de pustnic sau călugăr și că dorințele tale umane te acaparează. Și cele de soare și cele de plajă și cele de film și cele de lectură și cele de masă sau de înghețată - o să mă refer mai mult la gătit, pentru a nu isca altfel de gânduri - și cele de restaurant sau de terasă cu scaune cu perne, cele de drum întins în soarele Dobrogei și picancă de știucă. Și vezi și acolo cum navighezi prin (vorba lui Săucan) meandre. Probabil și acolo e o fugă câteodată, una de căutare sau de regăsire de sine, o singularitate prin fuziune sau o spargere prin fisiune, cauți să vezi dacă stoicismul pe care credeai că îl ai mai tresare, vezi dacă te uiți după soare sau te ascunzi în bezna lunii.
La cea de-a treia întrebare - "ce e Dumnezeu?", tot din perspectivă, aici mi se pare mai simplu - e singura scăpare, singura chestie de care te agăți când ești la prăbușire, singura ușă spre care privești când nu-ți rămâne decât speranța, când știi că totul depinde de voia Lui.
Revenind la "taine", în continuare cred că exact așa e - cele trei întrebări sunt o taină, pe care o vezi în culori diferite în etape diferite, pe care o simți descifrabilă în anumite momente sau impenetrabilă în altele. O imensă taină care te ține fără răspuns, care îți oferă stele în unele momente sau ace de iad în altele.
Dar, după părerea mea, e imposibil fără cele trei. Și ar fi și păcat să găsim răspunsuri de-adevărat.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)