Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Există un efect pervers al creşterii apetenţei pentru evenimente


Veronica D. Niculescu, un interviu cu Cristian Radu

04.01.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Veronica D. Niculescu: Programul Sibiu 2007 a fost apreciat ca un succes atît de oficialii europeni, cît şi de localnici, aşa cum o arată acum sondajele de opinie. Care a fost atuul Sibiului?
Cristian Radu (coordonator general al programului Sibiu CCE 2007): Atuul Sibiului a fost, paradoxal, legat de trecutul său. Acum, să nu fiu greşit înţeles, nu e vorba de trecut în sensul de istoria sa. Ci de faptul că acest program nu a început, cărămizile nu s-au aşezat în 2007. Foarte multă lume face această confuzie, că acest program a picat din cer, că istoria Sibiului a început în 2007 şi se întreabă dacă mai există Sibiu după 2007. Este o foarte mare eroare! Pregătirea, în ghilimele, pentru acest program, a început de foarte mult timp, iar atuul principal al Sibiului a fost tocmai capacitatea sa de a produce atît strategii de dezvoltare urbană, cît şi evenimente culturale credibile. Credibile în ochii Europei, în măsura în care acest lucru contează - şi a contat foarte mult în acordarea titlului - şi în ochii cetăţenilor. Deci capacitatea sa de a se autoregenera. Au fost şi alte atuuri, în mod esenţial legate de oraş în sine. Este un loc multicultural, în ciuda multor aprecieri, cum că ar exista o superioritate sau inferioritate a unei culturi asupra alteia. Este o Europă în miniatură, din foarte multe puncte de vedere. Istoria Sibiului este o istorie a migraţiei, la fel ca şi a Europei, Sibiul este un loc al convieţuirii. Un alt atu este patrimoniul arhitectural de excepţie şi, nu în ultimul rînd, capacitatea conducătorilor actuali de a înţelege ceea ce numesc englezii prin the momentum.

V.D.N.: Dacă aţi lua-o de la capăt, ce aţi schimba?
C.R.: Aparent, simplă întrebare, foarte complicată în realitate. Pentru că programul Sibiu 2007, pe lîngă partea sa pur culturală, a fost un act de balansare. Partea sa esenţială a fost echilibrul. Şi anume a balansa un set de dileme. Un set de chestiuni care în alt context nu s-ar fi putut balansa. În afară de această chestiune a fost şi, probabil, unul dintre cele mai interesante exerciţii de guvernare din istoria modernă a României. A fost vorba de a pune în balans autoritatea publică naţională, cu propriile sale reglementări, care sînt, aşa cum ştie toată lumea, absolut limitante pentru operatorii culturali, de a pune în balanţă acest tip de guvernare cu guvernarea locală şi cu finanţări private, de la sponsori... Iată o primă chestiune de echilibrare. Revenind la dileme, cîteva exemple: mobilizarea resurselor către clădiri de prestigiu sau către finanţare de evenimente? Către artist sau către proiecte? Şi aşa mai departe. Sînt dileme sociale, culturale, de management al proiectului. Este foarte dificil de spus în momentul acesta că nu aş mai face un anumit lucru. De exemplu, că nu aş mai lucra cu Ministerul Culturii. Ar fi o mare eroare. Chiar dacă în sine lucrul a fost foarte dificil, noi spunem că această cooperare, nu foarte lină pe parcursul anului, a decurs foarte bine pînă la urmă. Am reuşit să învăţăm unii de la alţii care sînt limitele în acest moment şi ce anume ar trebui schimbat.

V.D.N.: Revenind la ce am schimba?
C.R.: Aş fi pornit mult mai devreme, în mod cert, pregătirea. Şi probabil că aş fi făcut campania de comunicare altfel. În sensul apropierii mai puternice de promovarea evenimentelor. Promovarea evenimentelor de sine stătătoare sau a sezoanelor. Campania, după cum ştiţi, a fost licitată de Ministerul Culturii şi a trebuit să răspundă la două deziderate majore: promovarea programului în sine, ca imagine, ca brand, şi imaginea României în lume. Aspectele legate de program au fost gestionate de Sibiu, local, în baza unei strategii nu neapărat diferite, dar de multe ori lăsînd aparenţe de paralelitate cu campania mainstream. Şi lucrul acesta l-aş fi făcut cu totul altfel. Apoi, aş fi organizat oarecum diferit nu neapărat selecţia, cît call for project, adică aş fi stabilit foarte limpede din start care sînt aşteptările, cerinţele. S-a creat, oricum exista, o nebulozitate a operatorilor culturali, că ar fi un fel de "Cîntarea României". Noi oricum avem această tară... S-a pornit cu această mentalitate, cu acest heirupism, că absolut toată lumea trebuie să fie, că este o jignire pentru un proiect dacă nu corespundea calitativ, ori managerial... Un alt tip de abordare, al explicitării programului înainte, probabil că este un alt lucru pe care l-aş fi abordat cu totul altfel.

V.D.N.: Peste 80% dintre sibieni declară, conform sondajelor, că şi-ar mai dori în Sibiu un program ca în 2007. Ce semnifică un astfel de răspuns?
C.R.: Există două efecte pe care Sibiu 2007 le-a produs la nivel local. În ceea ce priveşte publicul, în primul rînd. Eu sînt sigur că, să nu spunem gusturile, dar apetenţa pentru evenimente a crescut. Ăsta poate părea un lucru foarte bun. Există şi un efect pervers al acestui trend. Şi anume că, din păcate, gradul de participare la evenimentele pur culturale a fost foarte mic. Un lucru care nu s-a spus. Nu este un lucru anormal! Să nu fim greşit înţeleşi. Nu este anormal să vină 50.000 de oameni la un concert rock, iar la expoziţia Vasarely, de exemplu, sau alte evenimente din domeniul artelor vizuale să fie mult mai puţini. E normal. Dar a existat un moment în care s-a apăsat foarte tare pedala unei culturi de divertisment. Lucru care se întîmplă şi la închidere.

(Interviu preluat din Suplimentul de cultură, decembrie 2007)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer