Aveam cinci ani și era revelionul dintre '72 și '73. Ai mei plecaseră la prieteni, undeva pe strada Stoica Ludescu. Eu am insistat să rămân acasă, cu Sorin, care organiza primul său revelion ca gazdă. Ai mei au fost de acord, Sorin nu prea, dar nu era el mare luptător de felul lui, așa că a acceptat.
Și au început pregătirile. Băieții din gașcă s-au pus pe creație. Au făcut rost de un casetofon (închiriat, cred) și au imprimat un fel de Oră veselă: fiecare își scrisese glumele și le înregistrase cu intonația adecvată. Chiar și pe mine m-au pus să caut ceva isteț. Îmi amintesc și ce-am găsit: "Cizma-i cizmă, chiar dacă are lustru."
Cred că o auzisem în altă parte, de fapt. E prea deșteaptă.
După vreo săptămână de eforturi creative, a rezultat o casetă întreagă de prostioare: glumițe cu circuit închis, autoironii și complimente groase pentru fetele invitate, care urmau să fie surprinse, amuzate și, într-un final, cucerite de băieții-artiști. Și așa a fost. Ba chiar foarte tare.
Imediat ce s-au strâns, probabil ca să se fixeze o ambianță avantajoasă, au pus caseta. Casetofonul trona în mijlocul mesei. Cei 12-14 invitați ascultau amuzați mica producție, iar la final au fost aplauze, urale, săruturi. Ambianța s-a format, cuplurile s-au definit: Cristi-Elena, Marius-Zefiraș, Sorin-Adriana, Leo-Nuți și alții, pe care nu-i mai știu. Totul mergea de minune.
Totul, cu excepția unui mic detaliu. Eu.
Eu nu eram din planul lor. Îi încurcam teribil. În plus, energia mea veselă și gălăgioasă le cam strica atmosfera unde voiau ei să ajungă. Le-o făcea țăndări, ce să mai...
Așa că băieții s-au dus la bucătărie, au făcut un comitet ad-hoc de criză și au venit triumfători cu un plan perfect.
- Băi, fraților, peste două ore e Anul Nou și noi nu bem nimic? Ia uite ce-am adus noi aici! Vișinată! Hai să bem, toți să bem! Piki, tu ești bărbat sau cârlig de rufe? Vrei și tu să bei ca noi sau ți-aducem un Pepsi?
- Vreau, vreau! Sunt bărbat, uraaa!
Și am primit un păhărel. Pentru prima oară în viața mea. Apoi și pe-al doilea. Nu cred că mi-a plăcut prea tare, dar eram bărbat, nu? Nu aveam de gând să mă fac de râs.
Curând după cel de-al doilea am cedat. Mi-era somn, amețisem grav. Tot ce-mi doream era să mă culc, să dorm. Începusem să vorbesc aiurea:
"mă mor, de ce? au, chrr, ptruț, hrr..."
Cristi, Leo și Sorin m-au dus frumușel în dormitor și m-au pus în pătuțul de bebe care încă era acolo (le trebuia patul cel mare, nu zic de ce, că știți). Nu era încă 11 seara și planul meu de a sta cu cei mari toată noaptea nu mai era de actualitate.
Pe la miezul nopții, m-am trezit să fac pipi. Nu-mi aminteam ce căutam în vechiul meu pat. Nici nu înțelegeam de ce Leo și Nuți se tot văitau de dureri și de ce aveau convulsii în patul părinților mei. M-am speriat tare și am început să urlu ca din colți de viperă:
- Ajutooor!!!
Leo și partenera lui s-au vindecat brusc. Au sărit din pat, goi, și au început să se îmbrace, încercând să mă îmbuneze:
- Piki, taci, mă, te rog, taci! Nu s-a întâmplat nimic, totul e în ordine aici...
Cu sfială, dar și foarte îngrijorat, a intrat Sorin. M-a luat în brațe, m-a dus în bucătărie și a încercat să mă potolească. După multe stăruințe, după ce i-am văzut pe cei doi lângă mine, zâmbind și dându-mi asigurări, m-am liniștit. M-au dus înapoi să-mi continui somnul.
- Dacă mai vezi așa ceva, să nu te sperii. Tu să dormi mai departe, că totul e în ordine, da?, m-a liniștit Sorin, învelindu-mă grijuliu și sărutându-mă dulce pe frunte, ca un frate bun și iubitor ce era.
Când au venit ai mei, pe la șase, casa era măturată, vasele spălate, totul lucea. Ba chiar și așternuturile erau schimbate. Tata a spus atunci, cu ironia lui moale:
- Aici s-au dat lupte grele...
Eu însă eram cât se poate de rușinat. Făcusem pipi pe mine. Nu mi se mai întâmplase asta în anii din urmă. Și niciodată de-atunci.