Hai, că toți o știm pe doamna Nuți. Stă la bloc, în Rahova, s-a mutat acolo în '65, de când a venit în București să lucreze la tramvaie. Acum e bucuroasă că a venit vara - poate să-și pună papucii ăia împletiți de la Călimănești, pantalonii negri, trei sferturi, și bluza cu buline. Tot neagră. Ar vrea ea ceva mai colorat, dar încă e în doliu. De 20 de ani.
După domnul Cornel, șoferul de pe autobuz. Dumnezeu să-l ierte. A murit în 2004, după o tuse tabagică cruntă. L-a tot rugat să lase țigara:
- Lasă, mă, țigara aia, fir-ar mama ei a dracu! Nu vezi că te-ai stafidit și tușești de-ți ies ochii din cap?
El răspundea printre gâfâieli:
- Mai taci, fă, dân gura aia...
N-a ascultat-o. Și a murit.
Și-acum, doamna Nuți a rămas singură.
Adică are o fiică. Mărioara. Crescută cu dragoste și frică de Dumnezeu, dusă duminica la biserică, la părintele Pafnutie. A învățat Crezul, a ținut post. Dar n-a mai ținut legătura.
Mărioara e în Italia, era studentă acolo, nu mai știe dacă a terminat, dar are și un soț. Alfredo. Au venit în țară de sărbători și nici măcar n-au dat un telefon. Doamna Nuți a aflat de la o rudă îndepărtată și n-a dormit trei nopți. Are și o nepoțică
- Cigliola. A primit o singură poză, de milă, de pe un număr necunoscut. Și-a notat numele, să nu-l uite.
Pe ginere nici nu l-a văzut. S-au căsătorit acolo, fără ea.
Dar n-o întrebați prea multe. Nici doamna Stanca n-are voie, deși-s prietene. Ies împreună la cumpărături, la Mega, sau la coaforul ăla mic din cartier. Acolo râd cel mai tare.
Doamna Andra, coafeza, e de-a lor. Doamnele se tund scurt, se vopsesc castaniu - e mai practic, nu se irosește șamponul. Și mai fac și glume:
- Ar trebui să faceți reducere, că ne tundem la fel! Doi într-una! Hahaha!
Dar când începe politica, râsul prinde altă nuanță.
- Dacă ies ăștia iar, eu plec dracu din țară! Păi nu vor ei Europa? Iaca, mă fac și eu europeană: tund în Turcia! Meseria nu mi-o ia nimeni!
Și continuă, tot ea:
- Când era vorba să ne fie bine, pac! Anulează alegerile, că așa vor mușchii lor! Ete-ai dracu' iuropeni. Tot voi ați furat țara, ați vândut-o, ați omorât pe Ceaușescu. Cu el era ordine, nu datorii, nu drogați, nu băieți pensați, nu botox, nu gheii pă stradă!
Doamnele râd. Dar dau și din cap.
- Ne-am dus pe calea pierzaniei, doamnelor! Copiii noștri vor fi obligați să fie ghei, doamne iartă-mă! Ne trebuie unul ca Ceaușescu, să scoată armata pe stradă. Dar prostimea se ia după Soroș și Pleșu și alte stricăciuni...
Doamna Nuți tace un pic, apoi începe să lăcrimeze.
- Uite, de la o discuție d-asta nu mai vorbesc cu fii-mea. Ea era cu Pleșu și Liceianu și mă tot certa că nu înțeleg. Așa mă enerva...! Și într-o seară i-am deschis ușa și i-am zis să se care învârtindu-se la Pleșu al ei și să mă lase-n pace. I-am interzis să mai vină la mine. Și-acum chiar nu mai vine.
Se oprește.
O clipă pare să-i vină să spună altceva. Poate un "poate că am greșit", poate un "mi-e dor". Dar nu. Doar își șterge ochii și zice, mai mult pentru ea:
- Probabil că i-a venit mintea la cap. Și-i e rușine să recunoască...