Spuneam mai demult - treaptă mai largă, treaptă-pauză, de legătură că se impune contra-scara. Pentru că scara e oricum contra a ceva, se sprijină, dublu (de fapt triplu, sau chiar necunoscut multiplu: lateral), pe ceea ce își propune să unească, să pună în legătură.
Magic, pentru că tot, cu scara, plutim în onirism, utopie și cvasi-psihotic, pornind de la scară, să-i (re)construim suporturile, capetele: adică lumea. Scara a fost dintotdeauna, arhitectural, tehnică de punere în comunicare (pe dinăuntru sau pe dinafară, ostentativ sau ascuns, eminamente baroc deci) a unor etaje, paliere sau niveluri care păreau sau erau postulate ca fiind date, pre-existente, scările au părut a fi întotdeauna adăugate, ulterioare, soluționare tehnică a unor diferențe de nivel ontologice sau ontologizate, arhitecții au fost magicienii legării nivelurile prin scări, de aici extraordinara inventivitate a scărilor, care au devenit la un moment ornamente în sine.
Tot de aici, trecerea de la "banala" scară romană sprijinită de ziduri și de pereți, la nebunia elicei: scara ca zbor (mai degrabă secret) în sine, scara astfel construită fiind deja compatibilă cu cea spirituală. Vezi extraordinarul articol "Escalier" al lui Eugène Viollet-le-Duc din Dictionnaire raisonné de l'architecture française du XIe au XVIe siècle (B. Bance, 1861, vol. 5, pp. 287-331), din c are voi prezenta fragmente altădată, pe altă treaptă (în sus sau în jos, deși cele două sensuri nu sînt echivalente, dar scara, tehnică neutră, trebuie să le facă posibile pe anîndouă).
Între spiritualizarea (istorică) a scării și abstractizarea (post-istorică, scalară) a scării - nicio scară, sîntem fără trepte.
Înconjurați de abis, între scală și scăriță, dublu contra, să re-construim, cu aceeași infinită virtuozitate și ingeniozitate ca a arhitecților "istorici" (și ai istoriei), dublul sprijin al scării (dintre scări): Cerul și Pămîntul, și pneuma scării dintre. Invers, sprijinindu-se pe o dublă absență, scara rămasă în aer, singura existentă. Singura punte.
Fără lume și fără cosmos, nu mai avem decît scara.
Noi suntem scara. Să nu ne sărim.
(glose; fișe; preliminarii regăsite, de relansare)
Scara e nebunie, delir, raționalitate barocă, a eficienței prin și pentru ascundere.
Marile scări istoric-arhitecturale sunt rațional-delirante: fantastice.
Există un delir, o nebunie, un exces al scărilor - nu doar al celor visate, ci în primul rînd al celor construite. Delir și nebunie contrabalansate, "corectate", "reparate", azi, de dispariția lor. Supra-economie (psihică) a scărilor.
Dar scările aveau oricum vocație de a fi și secrete, disimulate: de a manifesta disimulînd, în același timp.
Scări ridicate la scară: scara puterii și scara spirituală.
Orașul, adică aglomerarea, economia spațiului și, deci, necesitatea construirii pe verticală, au amplificat nebunia scărilor.
De fapt, nu e nevoie de scară, scara e aruncată sau sărită. Doar într-o lume închipuit ierarhizată apare necesitatea tehnico-fantasmatică a scării constructibile.
Simptome, patologii: aruncarea scării și scara incompletă. Scara în aer.
Falsa (promisiune de) accesibilitate a scărilor versus scări impracticabile.
Scara-prag (protocol): ospitalitate, ieșire în întîmpinare, gazda coboară, oaspetele urcă, se întîlnesc pe scară. Scara ca loc de întîlnire (între niveluri). Pentru ca unul să poate să urce, celălalt trebuie să coboare, să-i iasă în întîmpinare. Scara e întîlnirea dintre niveluri, dintre trepte.
Scara: diagonală în spirală, trecere fals orizontală (în ciclism se spune "fals plat") pe verticală, negociere între orizontală și verticală.
Bernard Tschumi: cele 26 de "Folii" roșu aprins, cu scări elicoidale: manifestă nebunia scării.
Scara zboară: scara elicoidală, scara-elice.
Scara adăugată (pe dinafară sau pe dinăuntru), autonomizarea scării.
Scara-iluzie și încurajare: putem urca! Putem ajunge (mai) sus!
Scara-teatru baroc "în care fiecare este în același timp actor și spectator" (Jean Guillaume).
Dispariția "marii scări", nu doar a palatelor princiare, ci și a clădirilor publice republicane: înnobilare și accesibilitate.
Magic, pentru că tot, cu scara, plutim în onirism, utopie și cvasi-psihotic, pornind de la scară, să-i (re)construim suporturile, capetele: adică lumea. Scara a fost dintotdeauna, arhitectural, tehnică de punere în comunicare (pe dinăuntru sau pe dinafară, ostentativ sau ascuns, eminamente baroc deci) a unor etaje, paliere sau niveluri care păreau sau erau postulate ca fiind date, pre-existente, scările au părut a fi întotdeauna adăugate, ulterioare, soluționare tehnică a unor diferențe de nivel ontologice sau ontologizate, arhitecții au fost magicienii legării nivelurile prin scări, de aici extraordinara inventivitate a scărilor, care au devenit la un moment ornamente în sine.
Tot de aici, trecerea de la "banala" scară romană sprijinită de ziduri și de pereți, la nebunia elicei: scara ca zbor (mai degrabă secret) în sine, scara astfel construită fiind deja compatibilă cu cea spirituală. Vezi extraordinarul articol "Escalier" al lui Eugène Viollet-le-Duc din Dictionnaire raisonné de l'architecture française du XIe au XVIe siècle (B. Bance, 1861, vol. 5, pp. 287-331), din c are voi prezenta fragmente altădată, pe altă treaptă (în sus sau în jos, deși cele două sensuri nu sînt echivalente, dar scara, tehnică neutră, trebuie să le facă posibile pe anîndouă).
Între spiritualizarea (istorică) a scării și abstractizarea (post-istorică, scalară) a scării - nicio scară, sîntem fără trepte.
Înconjurați de abis, între scală și scăriță, dublu contra, să re-construim, cu aceeași infinită virtuozitate și ingeniozitate ca a arhitecților "istorici" (și ai istoriei), dublul sprijin al scării (dintre scări): Cerul și Pămîntul, și pneuma scării dintre. Invers, sprijinindu-se pe o dublă absență, scara rămasă în aer, singura existentă. Singura punte.
Fără lume și fără cosmos, nu mai avem decît scara.
Noi suntem scara. Să nu ne sărim.
(glose; fișe; preliminarii regăsite, de relansare)
Scara e nebunie, delir, raționalitate barocă, a eficienței prin și pentru ascundere.
Marile scări istoric-arhitecturale sunt rațional-delirante: fantastice.
Există un delir, o nebunie, un exces al scărilor - nu doar al celor visate, ci în primul rînd al celor construite. Delir și nebunie contrabalansate, "corectate", "reparate", azi, de dispariția lor. Supra-economie (psihică) a scărilor.
Dar scările aveau oricum vocație de a fi și secrete, disimulate: de a manifesta disimulînd, în același timp.
Scări ridicate la scară: scara puterii și scara spirituală.
Orașul, adică aglomerarea, economia spațiului și, deci, necesitatea construirii pe verticală, au amplificat nebunia scărilor.
De fapt, nu e nevoie de scară, scara e aruncată sau sărită. Doar într-o lume închipuit ierarhizată apare necesitatea tehnico-fantasmatică a scării constructibile.
Simptome, patologii: aruncarea scării și scara incompletă. Scara în aer.
Falsa (promisiune de) accesibilitate a scărilor versus scări impracticabile.
Scara-prag (protocol): ospitalitate, ieșire în întîmpinare, gazda coboară, oaspetele urcă, se întîlnesc pe scară. Scara ca loc de întîlnire (între niveluri). Pentru ca unul să poate să urce, celălalt trebuie să coboare, să-i iasă în întîmpinare. Scara e întîlnirea dintre niveluri, dintre trepte.
Scara: diagonală în spirală, trecere fals orizontală (în ciclism se spune "fals plat") pe verticală, negociere între orizontală și verticală.
Bernard Tschumi: cele 26 de "Folii" roșu aprins, cu scări elicoidale: manifestă nebunia scării.
Scara zboară: scara elicoidală, scara-elice.
Scara adăugată (pe dinafară sau pe dinăuntru), autonomizarea scării.
Scara-iluzie și încurajare: putem urca! Putem ajunge (mai) sus!
Scara-teatru baroc "în care fiecare este în același timp actor și spectator" (Jean Guillaume).
Dispariția "marii scări", nu doar a palatelor princiare, ci și a clădirilor publice republicane: înnobilare și accesibilitate.