Iubitei mele îi place origami. Avem și un joc împreună. Eu îi scriu poezii, iar ea rupe câte filă din caiet și face obiecte de hârtie. Ce-i asta, mă întreabă, arătându-mi un avion făcut din poezia despre zbor. Legea lui Arhimede, îi răspund. Greșit îmi zice, e principiul lui Bernoulli. Apoi îmi arată o lebădă. Capitoliul zic, deși acelea erau gâște. Apoi îmi arată o broscuță albă de dictando mâzgălită cu pix albastru. Eu care duc lumea în spate, răspund și ea râde. Apoi îmi arată inima ei. O bărcuță de hârtie, zic.
Caterina Tudorache
Ia, tu ce ai scris. Hai mă, iar mașinuță? Doar nu mai ești copil. La 6 ani ceri creioane, cărți. Dar tu? Ce ai scris? Un ghiozdan. Și ghete. Cei doi tăcură. Auzi, dar chiar dacă nu mai sunt copil, crezi că îmi poate aduce totuși o mașinuță? Fratele mai mare îl privi de sus. Poate nu știe ce să îți aducă. Scrii urât, nu dormi la prânz și nu ești nici cuminte. Cei doi împăturiră scrisorile și le făcură avioane. Oare trimitem cum trebuie lui Moșu'? Vezi doar că plouă. Ai dreptate, hai să le facem bărcuțe.
Daniela Toader
Are cel mai frumos zâmbet de pe pământ. Da, știe. Și cei mai frumoși ochi verzi pe care el i-a întâlnit vreodată. Când cade pe gânduri se transformă într-una dintre nimfele lui Botticelli. Da, știe. Și părul ei, atât de fin și atât de blond. Zici că-i evadată din basmele copilăriei. Da, știe. Și degetele ei lungi, ar fi putut să devină pianistă, dacă ar fi vrut. Da, știe, dar acum gata, că se grăbește. Își comandă o bărcuță de hârtie galbenă și ajunge acasă înaintea lui Petre. Pune ciorba la încălzit și-l așteaptă.
