Nu pentru că nu te mai plac, înțelege, mi-a strigat din prag, nu pentru că cealaltă e mai frumoasă sau mai deșteaptă, ci pentru că e alta. Nu toate sunteți făcute să fiți soții; unele sunteți bune de amante. El, marele regizor al vieții, ne-a împărțit pe roluri și a trântit ușa. Plâng și beau în numele tuturor femeilor înșelate, pentru că masculinitatea lui are nevoie de validare, orgoliul de mângâiere, virilitatea de confirmare. Beau, mamă. Nu ca să uit, nu ca să iert. Ci ca să-i fac vocea din capul meu să tacă.
Gabriel Moldovan
Tastez. Dau send. Pun telefonul cu ecranul în jos. Răspunsul vine prea repede. Nu sună ca ea. Ești acasă? Bea apă și întinde-te. Poza de profil e a unei străine, salvată din nu știu ce motiv ca Mama. Intru în joc. Continui. Mama mă cheamă la ea. Bucătăria e prea luminoasă pentru ora aia. Îmi dă ceai și nu pune întrebări grele. O face lin, ca și cum a mai făcut asta. Când plec, îmi pune supă la pachet. Să-mi scrii, zice. Pe drum, văd mesaj de la mama mea. Unde ești? Sunt bine, răspund. Surprinzător, chiar sunt.
Arthur Ianoși
nu de alcool, ci de curaj. Am băut orașul dintr-o înghițitură și mi-a rămas pe buze gust de neon. Pașii-mi merg strâmb, dar gândurile stau drepte. Îți scriu de pe marginea unei nopți care nu mă judecă, iar dacă mă vezi căzută, să știi că nu dorm, învăț să cad fără să cer voie. Am buzunarele pline de scuze netrimise și genunchii juliți de realitate. Toată viața m-ai vrut întreagă, dar nimeni nu crește fără fisuri. Când o să ajung acasă, o să-mi spăl vocea, nu vina, și o să te sun matinal, lucidă, cu dragoste.
