05.02.2026
Răzvan Dițescu
Petrecerea era în toi. Cântam cu toții-n cor melodia Deliei. Apoi m-am retras pe balcon, cu telefonul în mână. Mama voia să știe dacă mănânc. I-am spus că da, că viața e gustoasă. După ce i-am închis, am vomat în jardiniera cu mușcate. Cerul se învârtea lent, ca un glob disco obosit. Când am revenit în apartament, petrecerea era pe terminate. Am plecat, dar în fața blocului m-am prăbușit pe o bancă. Râdeam fără motiv, când un moș m-a întrebat dacă aștept pe cineva. I-am răspuns că pe mine.

Sanda Burță
Doarme pe covor. E-mbrăcată cu hainele de-aseară și are părul năclăit de vomă. E fata mea dar nu simt milă, doar furie. N-am mai lovit-o niciodată. Îi trăsnesc o palmă să mă țină minte, îmi zic. M-aplec deasupra ei, ridic mâna. Nu pot. Poate dacă n-o privesc, e mai ușor. Nici așa. Suspină. Atunci mi se deschid ochii. Jos pe covor, puțind a vomă și-a rom, zac eu. Strâng în pumn un test de sarcină. Două linii. Roz. Se trezește. Mă privește. Recunosc teama aia. O iau în brațe. Îl creștem împreună, îi zic. Nu-nțelege.

Nicolae Popescu
Tincuțo, mamă, să vezi ce mi se-ntâmplă cu Mbombo al tău. Îl pusăi să m-ajute cu fermoarul la rochie și nu știu cum m-atinse de mă luară toate căldurili. O fi de la el, o fi fost de la paharul de zaibăr? Nu știu, dar e pericol. Avea dreptate tac-tu, lasă-l pe ăsta din Congo, că-mi agită hormonii. Nu vrei tu unul de la noi, d-acilea, din comună? Uite, al lu' Celofan, a făcut și el Medicina, e pe leafă acum. Și te place din liceu. Mamă, nu, e prea pămpălău. Tocmai de-asta e bun, bagă-te, că ăsta nici mie nu-mi place.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2026, grupul are 14.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus