Hihi, ce drăguț e bebelușul ăsta care încearcă să meargă copăcel. Mă aplec către el și îmi dau seama, ca să fiu la înălțimea lui, mai bine mă așez pe jos, căci aplecatul îmi amețește capul și-mi deranjează echilibrul. Ce dacă sunt într-un restaurant? Mama m-a învățat că paza bună trece primejdia rea. Drăguțule, sughit. Bebelușul zâmbește știrb și mi se uită direct în ochi. Își reflectă prospețimea în ochii mei goi. Întind un deget, întinde și el și îl atinge pe al meu. Mă simt înălțată pe tavanul Capelei Sixtine.
Radu Gramatovici
Abia se strecurase-n casă, pe-ntuneric, când o luă amețeala și mâna care căuta un sprijin nimeri vaza de-o vârstă cu ea, care se sparse-ntr-un zgomot asurzitor, îi stârni senzația de greață și-o trezi pe maică-sa, care apăru chiar când fiică-sa se-mpleticea spre baie, se apleca deasupra vasului și își vărsa bojocii, tocmai la timp ca să-i strige: bețiva dracului, o să sfârșești într-un șanț, exact ca taică-tu și ca ea să-i răspundă: da, mamă, deși gândul i-era doar la un loc unde să nască, dar nu exact ca maică-sa.
Gladiola Chete
Îmi tremură mâinile pe pahar ca pe o mărturisire. În mine se bat două femei. Cea crescută să accepte și să zâmbească și cea care nu mai știe unde s-a pierdut. Aud vocea mamei ca un metronom. Fii, nu fi. Am fost. Și m-am fisurat în tăcere. Azi beau ca să astup golul, dar golul îmi răspunde. Din lecțiile ei păstrez disciplina, dar arunc vinovăția, frica, iubirea cu condiții. Când îmi ating fiica pe frunte, îi jur că nu va repara ce n-am putut eu. Dă-ți voie să greșești. Iar. Nu fi cum trebuie. Mereu.
