Monica Liana Radu
Lumea se învârte, caleidoscopic, niște brațe mă pipăie prin întuneric. Le simt, dar nu le gust. Eu caut aroma iubirii, prin bezna simțurilor și a minții. Nu mă opun, până are să vină, merge și un cocktail diluat cu efluvii de emoții sordide și muzică oriental agresivă. Guri flămânde mă caută umed și mă înghit, pierzându-mă în marasmul fără de fund, căruia mă abandonez cu frenezie. Cineva mă strigă, cred, dar nu-mi recunosc numele. Tresar. Greața se ridică brutal, iscată din măduva sufletului.
Cecilia Fofiu
Abia m-am trezit și simt mișcare în camera ei. Bat ușor la ușă și intru. Scotocește compulsiv într-un sertar cu acte, scrisori și felicitări. Chipul îi este atât de dezolat încât îmi rupe sufletul. Ce cauți mami? Banii, banii ăia de înmormântare, să ai cu ce să mă îngropi. Mi i-ai dat să-i pun bine, că dumneata, Doamne ferește, îi poți rătăci. Îți amintești? Mă privește bănuitoare, nu ți-am dat nimic, ai băut ceva? Ies și revin cu plicul cu pricina. Iată-i, zic. Pune-i bine, mi-e să nu uit de ei, se înseninează ea.
Monica Aldea
Nu e nepoata Marineascăi de la trei, mămică. Sosește curând. Bine, dacă cere de băut, renunț imediat la ea. Sigur, o caut pe Grupul Alcoolicelor Anonime pe Instagram. Mi-ai spus, mereu e ceva suspect. Deschid, a ajuns. Tânăra merge bâjbâind de-a lungul pereților. Ochelarii cu dioptrii groase măresc pupilele. Brusc, se izbește de ceva. Ce câine drăgălaș. Miți, felina, o zgârie dezaprobator. Înaintează, sărută mâna socrului și îi oferă florile. Crizanteme am ales. Trebuie să fiți mamaia Didina.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2026, grupul are 14.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
