Ce bine era, în sfârșit mă încălzeam, o moleșeală liniștitoare se instala cu fiecare înghițitură din ceaiul cu rom pe care diriga ni-l împărțea cu zgârcenie. Băiatul de lângă mine îmi zâmbea și nu mă lăsa de mână, de parcă drumul pe munte continua. Da, el m-a cărat în spate, m-a dezbrăcat de hainele ude și m-a îmbrăcat cu scurta lui de fâș. Vrei să ne culcăm la prici, mă întreba ușor stânjenit. Nu știu cum am ajuns în paturile comune din podul cabanei, dar când am deschis ochii diriginta dormea între noi.
Andreea Marza
Poate doar mama mea are darul uimitor de a suna exact când mă distrez mai bine. Amețeala e plăcută, iar Andrei dansează din ce în ce mai aproape. Zâmbește euforic. Telefonul zbârnâie în buzunar. Mama. Uff. Pot. Două minute pot fi coerentă. Fug la baie. Mă privesc în oglindă. Par trează. Răspund. Ce faci? Bine, sunt în cameră. Și ce faci în cameră? Citesc. Ce citești? Volumul I, Caii de la Letea. Îmi mușc râsul. Mama nu renunță. Ce e asta? Un fel de Moromeții. Închid telefonul. Să trecem la Volumul II.
Alexandra Buhudini
Călare pe un corb codalb, înaintam spre Căminul Cultural, prin aerul prozaic, pixelat, ce mirosea a țarină și balegă. Din picaj am urlat Facă-se voia mea, iară Căminul a explodat precum creierii unui zălud logoreic. M-am așezat turcește în fața scrumului rămas din tradiții și mi-am făcut un nechezol din el. L-am băut, sătulă de promisiuni cornute ale ulițelor. Ș-am bătut cu pulpele zborul corbului până-n urbea rece. Iată, mamă, fiica ta, cu carnea trasă-n ie, la chindie, în urbea care înghite satul plin de chingi.
