Aceasta este o parte a poveștii primului val de chinezi care, părăsind, pentru vecie, locurile în care se născuseră (devenite insuficiente pentru familiile cu foarte mulți copii - majoritatea băieți, dar cu proprietăți insuficiente pentru o viață decentă, uneori implicate în tot felul de lupte țărănești sau războaie între clanuri), și-au luat cu ei - în afară de câteva boarfe, credința (erau, așa cum sunt și azi, budiști sau taoiști), limba (mandarină, hokkien, cantoneza), dar, mai ales middle name, adică numele acela din mijloc, cel care atesta apartenența lor la un clan, la un grup, la o familie extinsă, la o regiune din țara de origine (iar, uneori, chiar la o anumită profesie). Nume pe care le păstrează cu mândrie.
În timpul dinastiei Ming (1386 - 1644), dar, cu mai mare intensitate, spre sfârșitul acesteia și în epoca ce a urmat, ultima, de fapt - Qing (stinsă în anul 1911), alți bărbați tineri (Baba), educați, cu o bună situație financiară (unii, chiar bogați), au plecat, la rândul lor, din China istorică (Imperiul de Mijloc), au navigat, s-au oprit, de exemplu, aici, în regiunea asta a Strâmtorii Melaka, și-au continuat afacerile, s-au căsătorit cu femei locale - malaeziene, indoneziene, thailandeze, burmeze (Nyonya), au continuat să își slujească zeitățile, să își venereze strămoșii, să creeze, la rândul lor, familii foarte mari, cu mulți băieți. Fără îndoială, cunoșteau foarte bine istoria clanurilor (din primul val), cunoșteau locurile în care acestea se stabiliseră, aveau legături și relații cu membrii lor, erau, adesea, înrudiți - peste secole, cu ei.
Aceasta este o parte a poveștii celui de-al doilea val de chinezi, care au format familiile Baba - Nyonya, respectiv au generat familiile Peranakan (adică, generația următoare și cele care au urmat, născute departe de China, în aceste familii mixte). Au construit, la rîndul lor, temple (budiste sau taoiste), celebrele Shophouses ori Terraced Residencial Houses sau Townhouses, cu impresionantele lor particularități (dimensiuni uriașe, cuprinzând temple dedicate zeităților tutelare, respectiv strămoșilor, camere de locuit, magazin, ateliere, depozite, bucătărie, baie; cu unele zone deschise, pentru a nu întrerupe un flux care îi ține ancorați de natură, de istorie, de tradiții), au adus gastronomia și bucătărie chineză, au creat afaceri, au cumpărat proprietăți, au devenit chinezii de peste mări.
În prezent, din diferite motive (impozite mai mici decât în alte țări, taxe universitate decente, condiții de viață mai bune decât în China suprapopulată, o piață în creștere continuă, urmare firească a creșterii rapide a populației Malaeziei - în deceniile în care Islamul s-a instalat confortabil și definitiv, poveștile de succes ale primului val, bogăția creată de cel de-al doilea val), sosirea chinezilor în această regiune continuă - integrarea lor se desfășoară bine, participarea lor în viața economică, socială, culturală este recunoscută și apreciată. Iar ponderea populației de origine chineză în total, a ajuns la 22 de procente (adică, aproape 8 milioane).
Aceasta este o parte a poveștii celui de-al treilea val de chinezi (studenți, oameni cu afaceri în domeniile de vârf ale societății contemporane). Le continuă pe cele anterioare (pentru că grija față de părinți a copiilor este la fel de importantă ca grija față de copii a părinților). Demonstrează, încă o dată, capacitatea extraordinară (într-o oarecare măsură, chiar unică) a lor de a se adapta (oriunde în lume), de a face fix ceea ce știu mai bine, de a duce mai departe istoria clanului și a numelui de mijloc pe care îl poartă, de a-și continua practicarea obiceiurilor și tradițiilor laice sau religioase. Aici, în George Town, intensitatea evenimentelor prilejuite de apropierea Anului Nou Chinez crește, magazinele și restaurantele chinezilor încep să se închidă (pentru că sărbătoarea asta este una de familie și durează mult, adesea chiar două săptămâni), templele sunt împodobite cu lampioane, altarele sunt tămâiate în permanență, sediile asociațiilor sunt neîncăpătoare (atât de mare este dorința chinezilor de a fi împreună - pentru a se simți în siguranță, pentru a reuși, pentru a demonstra că au învățat lecția de succes a strămoșilor din primele două valuri).
b. Leong San Tong Khoo Kongsi este, de departe, cel mai impunător templu construit aici, în George Town, de membri ai clanului Khoo - și cei aparținând unor sub-clanuri, Boon San Tong Khoo Kongsi și Toon Keng Tong Khoo Kongsi, (nu pe toți, pentru că, în mod cert, numele acesta de mijloc, Khoo, este răspândit peste tot în China, ci doar pe cei din Sin Kang Seah, satul Sin Aun, districtul Sam Toh, regiunea Hai Teng, prefectura Chiang Chew, provincia Hokkien). Clanul își cunoaște perfect întreaga genealogie, întinsă pe mai mult de 650 de ani, care este consemnată în documente (sunt expuse câteva volume dintr-o serie care cuprinde 25 - probabil, câte unul pentru fiecare generație).
Povestea în sine a templului a început în anul 1835, atunci când membrii clanului Khoo au acceptat ideea construirii acestuia, au strâns o parte din banii necesari, i-au investit, pentru a produce alți bani, cam 15 ani, iar în anul 1850, cu banii înmulțiți prin afaceri, clanul a cumpărat terenul necesar pentru realizarea acestuia (rolul lui era amplu: slujirea zeităților, venerarea strămoșilor, reunirea membrilor, cazarea - în caz de necesitate a noilor sosiți în clan, încheierea de afaceri, aranjarea căsătoriilor copiilor membrilor clanului). Probabil, în timp, s-au adăugat și alte proprietăți, astfel că, în prezent, în afară de templu în sine, clanul Khoo deține o scenă, orientată cu fața spre templu - pentru spectacole în stilul Operei Peking, o clădire administrativă, respectiv 62 de townhouses și shophouses, grupate, în funcție de teren, câte 4 sau 8 sau 16. Unele dintre acestea vor constitui un hotel boutique - pentru că sunt înșirate și ușor de modificat în interior (după modelul hotelului Seven Terraces, tot de aici din oraș) - clanul are, în continuare nevoie de bani pentru într-ajutorare, pentru pornirea de noi afaceri, pentru cursurile pe care le organizează pentru propriii membri. Altele sunt locuite chiar de ei. Altele sunt închiriate.
Clădirea templului este impresionantă atât la exterior (două niveluri, ornamente din piatră sculptată, din lemn sculptat, pictat sau aurit), cât și în interior (mai ales tavanul - decorat minuțios, complet, cu teme tradiționale istorice, în culori specifice culturii chineze vechi); atât la nivelul fațadei (retrasă, la etaj, față de primul nivel, pentru a permite existența unei terase), cât, poate, mai ales, la nivelul acoperișului (ornamentat cu incredibil de complexe statui, uriașe fanioane (înalte de trei metri), ce (re)prezintă animale, simboluri, scrieri de bun augur, confecționate din nenumărate piese de ceramică pictată. Țiglele (și cărămizile aparente ale fațadei) au culoarea specifică templelor chineze (roșu cărămiziu, dens, adânc). La parter (locul în care existau inițial camere pentru găzduirea noilor sosiți ori a pelerinilor, bucătăria, depozitele) este organizată o expoziție absolut necesară celui care încearcă să înțeleagă elaborata poveste istorică și culturală a acestui clan. Etajul, o zonă mult mai înaltă decât parterul, este însuși templul acestui clan, cu o zonă centrală dedicată cultului zeilor ancestrali, respectiv cu două zone identice laterale, pentru strămoșii clanului - acolo există mici tablete din lemn pe care sunt înscrise numele celor care au făcut, în timp, parte din clan, acum fiind decedați. Templul este budist, iar într-o încăpere specială (shophouse transformată în galerie de artă) se află o statuie a lui Buddha Shakyiamuni, alături de care, în reprezentări cât se poate de reușite, sub forma a 18 statui mici, din lemn sculptat și pictat, se află tot atâția arhat (cel care s-a eliberat din ciclul fără de sfârșit al reîncarnării, a atins Nirvana și cunoaște adevărata natură a existenței): Nadamidala, Nandimitra, Cudapanthaka, Ajita, Vanavasa, Vajraputra, Nagasena, Rahula, Panthaka, Kanakavatsa, Angida, Kalika, Bhadra, Nakula, Suvinda, Kanakabharayaja, Gobaka, Pindolabharadvaja.
c. Seh Tek Tong Cheah Kongsi (al clanului Cheah), Hainan Thean Hou Kongsi (un templu dedicat breslei navigatorilor pe mări și oceane), Eng Chuan Tong Tan Kongsi (cel mai vechi, 1810, al clanului Tan), Han Jiang Teochew (al clanului Teochew, aproape la fel de vechi ca precedentul), Lo Pan Hang (un templu dedicat breslei dulgherilor) sunt, alături de cel al clanului Khoo, extrem de importante pentru comunitatea chineză din George Town, bine restaurate, întreținute de clanuri sau de comunitate, vizitate de membrii clanurilor, îndeplinindu-și, în continuare, menirea pentru care au fost construite. Probabil, sunt și alte astfel de temple, dacă nu aici, în oraș, atunci, pe insula asta (Pulau Pinang) - ale altor clanuri sau dedicate celorlalte bresle, care au făcut, împreună, posibilă, existența acestor mari familii (clanuri), a acestei atât de bine sudate comunități chineze, dar și a ansamblului rezidențial și de clădiri specifice activităților comerciale, care constituie centrul istoric al orașului George Town (protejat, cum știm, de UNESCO).
