b. Marile orașe balneare din Europa - sit transnațional, care include un număr de unsprezece astfel de localități, relativ mici, cu profil turistic, cultural și balnear din Austria, Belgia, Cehia, Franța, Germania, Italia și Regatul Unit (de exemplu, Bath).
c. La ville de la villégiature d'hiver de la Riviera (Nice).
Propunerea Franței a fost acceptată de UNESCO în anul 2021, așa încât Nice apare, de atunci, pe lista patrimoniului cultural al umanității cu această descriere, pe care evit să o traduc (am încercat mai multe variante - toate sună strâmb în limba română și nu redau, deplin, sensul pe care îi cuprinde formularea originară).
Răspunzând onoarei care i se făcuse, orașul a creat, imediat, un Centru al Patrimoniului, pentru a pune corespunzător în valoare, în folosul locuitorilor, dar și al vilegiaturiștilor (!), imensul, unicul și irepetabilul patrimoniu arhitectonic din Nice. A reorganizat (și a reușit să facă un lucru excepțional, de fapt) transportul în comun (de exemplu, cu o legătură directă, rapidă, ieftină cu tramvaiul 2, între Port și Aeroport). Centrul orașului este străbătut, astfel, doar de cele trei linii de tramvai, de câteva linii de autobuze și de foarte puține autoturisme. Se ocupă de îngrijirea și punerea în valoare din perspectivă culturală a parcurilor și a grădinilor (în plus, de multe square), care sunt închise noaptea, pentru a fi protejate. Pune la dispoziția tuturor, cișmele cu apă bună de băut, rece, proaspătă, cu bule, din munți.
Locuitorii (francezi, dar și, de fapt, din toată lumea, pentru că pe străzile orașului auzi cuvinte în toate limbile Pământului) își plătesc impozitele. Turiștii, că așa ne numim, cu toții, atunci când călătorim, plătesc o taxă de sejur în valoare de 1,07 euro / persoană / noapte.
Și beneficiază, cu toții, ca răspuns, din partea administrației orașului, de ceea ce am descris aici. Dar și de activitatea pe care o desfășoară Centrul pentru Patrimoniu (care funcționează într-un sediu situat în Le Vieux-Nice - loc pentru expoziții, loc pentru discuții cu specialiștii și ghizii centrului, loc de unde îți poți obține toate informațiile, hărțile, propunerile de trasee pietonale sau ghidurile consistente de care ai nevoie). Toate acestea sunt gratuite (pentru că sunt susținute din impozitele locuitorilor și din taxa de sejur a călătorilor). După un program bine stabilit, centrul acesta, propune, contra cost, complementar traseelor pietonale care se pot realiza individual, vizite ghidate extrem de variate, de rafinate, de interesante (Cripta arheologică, Turnul Saint-Francois, Opera de Nice, Turnul Bellanda, Le Vieux-Nice, Quand Nice invente la Riviera, Art-Deco, Cartierul Saint-Barthelemy, Nice și scriitorii, Cartierul Riquier, Nice - orașul văzut de pictori, La Promenade du Paillon, un sit - o oră, fortificațiile orașului militar, Nice și Matisse).
Cel care a ajuns, de curând, să conducă Primăria Generală a târgului nostru, la fel ca toți nechemații care l-au precedat (ăla cu zaiul, ăla care abia vorbea, ăla cu leii chinezești, ăla care fura telefoane portabile de la țigănci, ăla care nu știa că locuiește într-o casă de peste 300 mp, ăla care era, concomitent, și medic, și senator, și director la două spitale, o țață, ăla care ilustrează perfect Principiul lui Peter), a descoperit, la o săptămână după alegeri, cea mai importantă sursă de bani pentru primărie: taxarea cu zece lei, echivalentul a doi euro, a turiștilor, interni și externi (pentru că, spunea, în prostia lui, că, pentru primărie, orice bănuț contează. Dar fără să sufle un cuvânt despre îngrijirea parcurilor, despre existența unui centru / unor centre dedicate turiștilor, despre cișmele cu apă bună de băut, despre toalete publice, despre poliție dedicată turistului / călătorului, despre securitatea acestuia.
Nice are un număr de 360.000 de locuitori și primește, anual, peste cinci milioane de turiști (care cheltuiesc, în medie, 1.000 euro / persoană / sejur). Târgul nostru, care are o populație de cinci ori mai mare decât Nice (cam 1,8 milioane de locuitori), a primit, anul trecut, puțin peste 1,5 milioane de turiști. Ce sens ar avea comparațiile?
Croix-de-Marbre, Musiciens, Saint-Jean-Baptiste, Mont-Boron, Cimiez, Carabacel-Bieckert sunt cele șase trasee pietonale pe care le-am parcurs, o dată sau chiar de două ori (în funcție de faptul dacă le cunoșteam, deja, sau nu, în funcție de interesul pe care mi l-au stârnit, în funcție de informațiile inedite pe care mi le ofereau despre oraș). Aș mai fi avut nevoie de două jumătăți de zi (dar, deși am rămas aici, acum, pentru a treia oară, șapte zile, tot n-au fost suficiente - pentru că am vizitat și muzeele municipale, și Muzeul Național Marc Chagall, și Muzeul de arte asiatice) pentru a parcurge (cu același interes, cu aceeași curiozitate, cu aceeași bucurie) încă două boucles de découverte (Liberation - Saint-Maurice și Saint-Sylvestre - Saint Barthelemy). Data viitoare...
Hotel des voyageurs (accepțiunea clasică a termenului de hotel - pentru că acest cuvânt, are, de fapt, și alte sensuri în limba franceză), cinema (cu 1.600 de locuri, dar, transformat, în imobil de locuințe), immeubles en serie, maison de ville, villas en serie (case înșiruite, terrased houses), villa (accepțiunea clasică, romană - de vilă, adică locuință uni-familiară, chiar dacă mare și cu multe ramificații orizontale, respectiv generaționale verticale), immeuble de rapport (clădire de apartamente), grande villa (imobil pentru mai multe familii înrudite), palais (palat - în accepțiunea de clădire luxoasă, arătoasă, unicat arhitectural, pentru locuit), villas-jumelées (locuințe gemene, simetrice în raport cu un ax central al spațiului în care au fost construite - Castor și Pollux), pavillion, biserici (ortodoxă rusă - alta decât Catedrala Saint-Nicolas, presbiteriană, anglicană, temple vaudois), villas balnéaires și maisons de santé (pentru cure balneare, pentru talasoterapie), immeubles d'habitation (destinate localnicilor, pentru locuire permanentă), hotel des ventes (un loc destinat licitațiilor), immeuble-square (o clădire construită după un plan special, orientată spre un parc sau o grădină publică), maison de location saisonnière pour hivernants (locuință pentru închiriat, destinată celor care veneau în Nice din alte părți ale Franței sau din alte țări ale Europei), restaurante de lux, un club nautic (destinat comunităților de străini, dar și notabilităților orașului), le petit séminaire (privat, destinat realizării de studii superioare), dotat și cu propria capelă.
Acest din urmă tip de construcție a devenit majoritar, începând cu a doua jumătate a secolului al 19-lea. În prima jumătate a secolului al 20-lea, proprietarii de terenuri, aristocrații bogați, arhitecții și constructorii s-au orientat spre realizarea de proiecte ample, de hoteluri mari, chiar imense pentru acea perioadă (atât de cunoscut a devenit orașul, atât de la modă era prezența în Nice a familiilor aristocrate, atât de mare devenise cererea, din partea turiștilor, a celor care veneau aici să ierneze, de fapt).
Proiectul uneia dintre aceste mari construcții destinate vilegiaturiștilor bogați francezi și europeni (Palais Prince de Galles), prevedea (și a fost realizat exact așa) realizarea unei anexe a hotelului de lux, care avea capacitatea de a adăposti, într-un garaj încălzit, 20 de autovehicule, dar și spații de locuit destinate șoferilor și servitorilor - les domestique, familiilor aflate în călătorie de iarnă, la Nice. Ce dovadă mai bună decât aceasta, pentru a demonstra importanța autoturismului, ca obiect de lux și de loisir?
Am descoperit - parcurgând încet, atent, curios cele șase trasee enumerate, tot ceea ce am descris aici. Clădiri cu două niveluri (vile) - dar, cu un singur apartament pe etaj, pentru intimitate, spațiu suficient și respect reciproc, altele cu trei sau patru etaje (la care s-a adăugat, cu timpul, unul suplimentar, în deplină armonie cu ansamblul construcției), grădini private veșnic verzi, dar și pline de platani seculari (care preced intrarea în clădire sau o înconjoară; la același nivel cu aceasta sau ținând cont de diferențele naturale de nivel inerente - orașul, în fond, fiind în formă de amfiteatru deschis, orientat spre Sud, spre Baie des Anges), adevărate blocuri, cu șapte sau opt etaje, dar, admirabil proiectate și perfect integrate între celelalte clădiri și în raport cu terenul - întotdeauna, în zonele înalte, sprijinite, parcă, de terenul care le găzduia.
Influențe culturale (nu doar arhitecturale) britanice, franceze, italiene și ruse sunt evidente. Arhitecții au avut posibilitatea, vreme de circa o sută de ani, să propună proiecte îndrăznețe, fiecare unic în felul lui, inspirându-se din curentele care erau la modă în, atunci, în Europa: Art-nouveau, Art-deco, neogotic (Biserica Anglicană), eclectic (în mod evident, cel mai complex, mai permisiv, mai căutat, mai exuberant, mai prezent), neo-venețian. Plus, desigur, stilul oriental (Alhambra), elenistic (Temple Vaudois). Și, evident, un stil care, probabil, aici s-a născut, la Nice, arhitectura balneară. Eleganță, stil, gust, respect pentru intimitate, vecini și peisaj, arhitectură mediteraneeană, la origine, clasică, apoi, din ce în ce mai îndrăzneață, inovatoare, inspirată.
Decorațiuni din fier-forjat (mai ales la intrarea clădirilor și la balcoanele acestora), aplice din plăci ceramice emailate sau din faianță decorativă, picturi, fresce, mozaic; logii, balcoane, terase, acoperișuri-terase (există clădiri la care se întâlnesc toate acestea patru - La Fiorentina), trepte monumentale, pavilioane de intrare, pergole, balustrade, colonade, ferestre gemene, balcoane bow-window, turnuri utile (care adăpostesc casa scării) sau false, decorative. Fațada a fost zona în care arhitecții s-au exprimat cât se poate de personal. Interioarele erau asemănătoare - inițial, apartamente mari, imense, destinate familiilor; apoi, după cel de-Al Doilea Război Mondial, refăcute, regândite, divizate, amenajate (și) pentru populația săracă, numeroasă.
Au rezultat (mai ales în imobilele mari și foarte mari) apartamente cu suprafețe incredibil de mici și cu prețuri (pentru mine, cel puțin), uluitor de mari. Exemplele acestea le-am notat din oferta agențiilor imobiliare, din vitrinele acestora: studio / apartament - uneori, cu două camere minuscule). Unul de 15 mp (!), cu un preț cerut de vânzător de 139.000 euro. Unul de 26 de mp, cu un preț de vânzare de 140.000 euro. Unul de 30 de mp (295.000 de euro). Unul de 32 de mp (175.000 de euro). Poziții bune, centrale, în imobile ca cele despre care am scris.
Villégiature, riviera, villa, hotel, promenade, capital d'hiver, palais, les hivernantes, loisir, les domestique. Autentic intraductibil.