Singapore. Un fel de încheiere

O săptămână în luna noiembrie 2025 (pe care am petrecut-o în Petaling Jaya, lângă capitală) și alte patru săptămâni în ianuarie 2026 (pentru alte descoperiri - în Melaka, din nou în Petaling Jaya, în Cameron Highlands - Tanah Rata, în Taiping, în George Town). În total am călătorit cinci săptămâni în Malaezia, sperând să întâlnesc mai ales malaezieni, că doar ei sunt majoritari în țara asta. Am eșuat, iar acum încerc să îmi dau seama nu atât unde am greșit, cât, de fapt, să înțeleg de ce se lasă atât de greu văzuți, ce îi face să fie atât de izolați, unde trăiesc, cu ce se ocupă. De ce pălesc în fața chinezilor și a indienilor (iar, mai nou, chiar și a arabilor), care, cu toții, reprezintă circa o treime din populația Malaeziei, restul, adică două treimi, fiind reprezentat de chiar acești malaezieni invizibili.

Drumurile mele (bine alese, bine cumpănite, bine aranjate - după criterii istorice și culturale) m-au dus, mai ales, spre lumi populate de chinezi: urmașii cuplurilor Baba (el, chinez, educat, de familie bună, tânăr, bogat, sosit pentru afaceri pe țărmurile astea) - Nyonya (ea, localnică, de asemenea, adesea extrem de tânără, în jur de 14 - 15 ani, de familie bună, devenită soție și mamă de mulți copii), respectiv urmașii celor cărora li s-a spus Peranakan - născuți fiind, din aceste cupluri mixte, aici, în zona asta excepțional de bogată cultural și de importantă economic, a Strâmtorii Melaka.

Aceleași drumuri mi-au prilejuit întâlnirea cu indienii tamil (adesea, chetti), hinduși ori musulmani (ajunși aici pentru a trăi mai bine decât acasă, pe Coasta Coromandel), instalați, și ei, foarte confortabil - lângă chinezi, în viața religioasă, ori socială, ori economică a Vestului Malaeziei (pentru că, iată, acesta este, cumva, secretul, l-am aflat: Vestul, cu imensul și unicul lui potențial comercial). Au ajuns aici, au dezvoltat afaceri, au rămas, pentru că au găsit oportunități, motive și satisfacții - care, încep să înțeleg din ce în ce mai bine, lipsesc - de exemplu, de pe coasta de Est a Malaeziei (acolo clima este diferită - mult mai ploioasă, navigația maritimă nu este necesară - pentru că nu există deschidere spre lume, comerțul este anemic, nivelul de dezvoltare economică este mai redus, iar prezența lor (la fel ca cea a chinezilor) este sporadică. Și lasă locul liber, pentru a fi ocupat de malaezieni.

Acolo - așadar, în Estul țării, la fel ca în partea ei centrală și la fel ca în capitală, Kuala Lumpur, populația este, în foarte mare măsură, reprezentată de malaezieni (inclusiv grupul etnic orang asli, cel format din aborigenii majoritari din Peninsula Malaeziei și din Borneo - respectiv celelalte grupuri etnice din Est, mult mai reduse ca populație), cunoscuți, împreună, sub denumirea de bumiputra. Din urmașii celor care au populat și stăpânit, nu numai teritoriul de azi al Malaeziei, dar și mare parte din Sumatra, din Insula Borneo, adică, Regatul Malaezian - cu mult înainte de sosirea musulmanilor și crearea Sultanatului Melaka, prin secolul al 15-lea. Numărul tuturor acestor malaezieni din lume este estimat azi ca fiind de circa 30 de milioane (cam 17,5 milioane în Malaezia, cam 8,5 milioane în Indonezia, cam 2,5 milioane în Thailanda, cam jumătate de milion în Singapore și la fel în Brunei, restul - atât cât mai rămâne, în alte țări din regiune).

Islamul (deși este prezent aici de circa cinci sute de ani), a devenit, în ultimul secol și, mai ales, după anul 1957 (când țara a devenit independentă), convingător, cumva obligatoriu, poate, chiar opresiv (fără a exista excesele din țările declarate ca fiind islamice). Puterea centrală și cea regională (din fiecare stat component al Federației Malaeziei) au oferit constant populației imaginea unei țări care ar urma să se dezvolte bine (mai bine decât perioada precedentă) urmând această cale - Islamul, eludând contribuțiile istorice ale celor două mari etnii - cea chineză și cea indiană. Ca peste tot (în lumea islamică de azi) , oamenii (localnicii, malaezienii) au avut nevoie să fie îndrumați, călăuziți, orientați - astfel încât, au înțeles, au acceptat, iar acum se bucură de rezultatul acestui proces. Care îi nemulțumește, însă, pe chinezi și pe indieni, pentru că, deși sunt plătitori loiali de taxe, nu se bucură de aceleași drepturi sociale, economice, religioase, precum malaezienii musulmani (moschei, spitale, școli - construite din bani publici, adică din taxele plătite de toți cei desfășoară afaceri, nu doar de malaezieni). Ca urmare, și-au format camere moderne de comerț, continuă activitatea clanurilor și asociațiilor istorice, participă la înființarea de școli private cu predare în limbile lor (mandarină - sau dialecte ale acesteia, respectiv tamil sau hindi), fără să mai aștepte implicarea statului malaezian.

Malaezienii, în marea lor majoritate - am senzația asta bine conturată, se auto-izolează, se poziționează - voluntar, departe de celelalte două comunități harnice, desfășoară - conștient, activități diferite de cele ale chinezilor sau indienilor (într-un - probabil, benefic, sens al complementarității), dezvoltă, mențin și trăiesc un fel de complex de inferioritate în raport cu ei. Preferă, în fond, să accepte, în continuare, să asculte, să fie supuși, să fie călăuziți de instituțiile statului malaezian musulman, pentru avantajele de care beneficiază - în viața socială și economică.

Se înțelege de la sine, cred, faptul că în Putrajaya - acolo unde funcționează Guvernul Federal și unde se află sediul puterii juridice a țării, lucrează, aproape exclusiv, malaezieni. Se înțelege, la fel de bine, faptul că în Cyberjaya (Silicon Valley locală), imensa majoritate a companiilor din IT și AI angajează exclusiv malaezieni. Ambele orașe, artificiale, au fost construite în apropierea capitalei și lângă aeroport, pentru a stimula, firesc, racordarea țării la ritmul contemporan al administrației și afacerilor, oferind, mai ales tinerilor, oportunități, posibilitatea de a se realiza familial, social și profesional, ca o dovadă suplimentară a grijii pe care statul malaezian de azi o acordă unei părți (celei majoritare, musulmane) a populației țării. Q.e.d.