05.02.2026
Următoarele 5 serii de imagini (prezentate aici timp de 5 săptămâni) înfățișează călugării și novicii budiști pe care i-am întâlnit în timpul unor călătorii în Asia, făcute între 2008 și 2016. Nu am avut nici timpul, nici informațiile sau posibilitățile logistice pentru o abordare mai amplă, astfel că, în încercarea de a mă familiariza cu ritualurile și tradițiile lor, m-am limitat la a surprinde câteva momente din viața de zi cu zi a acestor comunități.

În nordul Nepalului am locuit în Kathmandu și am vizitat mai multe temple din oraș și din împrejurimi, printre care și templul Kopan, unde am avut norocul să mă aflu chiar într-o zi de examen pentru o clasă de novici. În Luang Prabang (Laos), am urmărit ritualul zilnic prin care călugării și novicii își primesc micul dejun din donațiile întregului sat. Acolo am reușit să mă apropii de câțiva novici care m-au lăsat să îi fotografiez în spațiile în care dormeau, mâncau și se rugau. Și în Thailanda am întâlnit câteva figuri remarcabile, reușind să surprind mici scene de viață cotidiană în Bangkok, Chiang Mai și în câteva școli din zona rurală din nordul țării. În Dharamshala, un oraș din nordul Indiei, la poalele Himalayei, locul unde se găsește cea mai mare comunitate de refugiați tibetani. Am vizitat mai multe școli și temple, printre care și Namgyal Monastery, cel mai important templu unde credincioși din întreaga lume vin să primească învățături budiste de la însuși Sanctitatea Sa, Dalai Lama, pe care am avut în cele din urmă, privilegiul de a-l întâlni. În Myanmar, o țară în care budismul a fost și rămâne în centrul modului de viață, am văzut probabil cele mai frumoase scene ale vieții monahale, oriunde drumurile m-au purtat. Undeva în provincia Bagan am avut ocazia să asist la Shinbyu - hirotonisirea copiilor cu vârste între 6 și 10 ani în ordinul budist Sangha, un rit esențial în viața fiecărui bărbat din Myanmar.

Având experiența acestor călătorii în diferite regiuni ale Asiei, am avut ocazia să cunosc și să înțeleg mai bine viața din acele comunități în care se practică ambele școli majore de budism: Theravada și Mahayana. Theravada, originară din India (de unde a dispărut aproape complet), s-a răspândit ulterior în Sri Lanka, Birmania, Thailanda, Laos și Cambodgia. Cunoscută drept "Doctrina Bătrânilor", această școală este considerată cea care păstrează învățăturile originale, așa cum au fost transmise de Buddha însuși și se bazează pe canoanele scrise în limba pali, mai veche decât sanscrita. Ea promovează auto-disciplina, meditația și iluminarea personală.

Mahayana, budismul nordic, s-a dezvoltat ulterior și s-a răspândit în Tibet, Nepal, Asia Centrală, China, Coreea, Japonia și Vietnam. Denumită "Marele Vehicul", aceasta adaogă texte tantrice - tehnici de meditație pentru eliberarea energiilor interioare și depășirea limitelor impuse de minte - și practici de vizualizare menite să accelereze "vehiculul" pe calea eliberării și a atingerii stadiului final al nirvanei. Fondată la aproximativ patru sute de ani după moartea lui Buddha, Mahayana este astăzi cea mai răspândită formă de budism din lume. Textele și întreaga sa literatură sunt scrise în limba sanscrită.

Nepal a fost prima țară asiatică pe care am vizitat-o vreodată, iar șocul și uimirea au fost pe măsură. Aici, budismul și hinduismul merg mână în mână, ca două fețe ale aceleiași monede. Deși majoritatea populației se identifică drept hindusă - în proporție de peste 85% -influențele budiste asupra culturii nepaleze sunt atât de puternice, încât templele budiste și cele hinduse sunt adesea locuri de cult comune ambelor credințe. Din acest motiv, aici distincția dintre hinduism și budism nu este întotdeauna clară. Având numeroase credințe și zeități comune, acest sincretism este vizibil în majoritatea practicilor culturale și festivalurilor religioase, unde ambele comunități participă activ. Stupa Swayambhunath - un complex religios antic situat pe un deal la vest de Kathmandu, cunoscut și sub numele de "Templul Maimuțelor" - este unul dintre puținele locuri din lume unde atât budiștii, cât și hindușii se adună pentru a se închina și a-și practica ritualurile spirituale.

Nepalul este, de altfel, locul de naștere al lui Buddha însuși. Fiu al regelui clanului Shakya, Buddha s-a născut ca prințul Siddhartha în jurul anului 563 î.Hr., în Lumbini, în regiunea Terai. Născut și educat în tradiția hindusă, Siddhartha Gautama a renunțat la viața lumească în jurul vârstei de 29 de ani și a atins iluminarea sub smochinul sacru din Bodh Gaya, în Biharul de astăzi, India. Acolo și-a predicat învățăturile, iar din acel moment a luat naștere budismul. După atingerea nirvanei, Buddha s-a întors la Kapilvastu, locul copilăriei sale, și și-a convertit familia și clanul. Se crede că introducerea budismului în Nepal a început chiar în timpul vieții sale, odată cu migrația timpurie a clanului Shakya în valea Kathmandu. Mai târziu, descendenții acestora au contribuit la formarea comunității Newar, cea mai distinctă comunitate nepaleză, cu un rol esențial în modelarea istoriei și culturii Nepalului.

În Nepal, budismul a evoluat în trei curente principale: budismul Newar, budismul tibetan și budismul Theravada. Budismul Newar, dominant în Valea Kathmandu, este cea mai veche formă cunoscută în Nepal și încorporează atât elemente din tradițiile tibetane, cât și din cele Theravada. Budiștii Newar sunt organizați în caste și urmează reguli alimentare similare celor hinduse. Spre deosebire de călugării tibetani, cărora nu le este permis să se căsătorească, călugării Newar pot întemeia familii, îndeplinind în același timp funcții religioase. Budismul tibetan, derivat din școala Vajrayana, se remarcă prin ritualurile sale ezoterice, practicile tantrice și venerarea figurii lui Dalai Lama. Este predominant în rândul comunităților Sherpa, Tamang și tibetane din zonele himalayene. Theravada, concentrat pe practici de meditație și canoane scrise în limba pali, pune accent pe iluminarea individuală și este practicat în special în regiunile sudice. Acest curent a cunoscut o veritabilă renaștere în secolul al XX-lea, mai ales după perioada dificilă a exilului călugărilor din timpul regimului Rana - familia nepaleză care a instaurat un regim autocratic între 1846 și 1951.

În Nepal, călugării fac parte din peisajul cotidian. Ei poartă robe, își tund părul și trăiesc în mănăstiri - numite gumba sau vihar - și în complexe de temple extrem de variate, printre cele mai importante numărându-se stupa Boudhanath și numeroase mănăstiri din valea Kathmandu. Aceste mănăstiri funcționează adesea și ca veritabile galerii de artă, cu picturi murale, thangka (picturi religioase) și statui monumentale ale lui Buddha și ale altor zeități. Călugării joacă un rol important nu doar spiritual, ci și educațional și cultural.

Novicii - numiți samanera - provin adesea din sate sărace și ajung în mănăstiri pentru a beneficia de o educație gratuită, care include atât filosofia budistă, cât și discipline moderne precum engleza sau matematica. Mulți băieți intră în mănăstiri de la vârste fragede, mai ales în regiunile himalayene. Unii aleg viața monahală pentru tot restul vieții, dar mulți părăsesc mănăstirea după finalizarea studiilor. Vizitatorii au, la rândul lor, oportunitatea de a experimenta viața monahală, prin programe de meditație, retrageri sau cursuri de "mindfulness".

Situată pe un deal, la nord de faimoasa stupă Boudhanath, mănăstirea Kopan se înalță impunătoare și poate fi zărită de la mare distanță. Kopan este o mănăstire și un centru de meditație pentru budismul tibetan care urmează tradiția Gelug, sub îndrumarea lui Lama Zopa Rinpoche. Aproximativ trei sute de călugări de toate vârstele, profesori și personal auxiliar trăiesc și își desfășoară activitatea aici. Atât localnici, cât și străini participă pe tot parcursul anului la meditații, retrageri și învățături Dharma.

Ceea ce am înțeles după această primă călătorie în Asia este că a fi budist înseamnă mai degrabă, un mod de viață, o atitudine conștientă, în care meditația are un rol central, iar dogma rămâne secundară. Viața este percepută ca o stare trecătoare, în care întâlnești forțe contradictorii ce nu trebuie neapărat explicate. Astăzi privesc budismul mai degrabă ca pe un set de învățături filozofice sau ca pe un sistem educațional, decât ca pe o religie în sens strict.

Privind în urmă la aceste fragmente simple de viață, îmi dau încă o dată seama cât de trecător este totul. Nimic nu rămâne neschimbat: totul trăiește, moare și apoi renaște. Budiștii nu cred în eternitatea imuabilă și nici nu se tem de ea, iar ideea acestei perpetue impermanențe reprezintă în cele din urmă, însăși esența acestei credințe.

(click pe oricare fotografie pentru slideshow)







































































































0 comentarii

Publicitate

Sus