Aștept pitită în scara blocului să plece mama, apoi mă strecor ca o nălucă în apartamentul care miroase a tămâie și crini. Săraca, încă mai speră, dar pe mine acasă, printre icoanele de pe pereți și noptiere, mă aduce doar lipsa banilor. Deschid geamul, aprind o țigară și-mi arunc haina cu ținte peste El, să nu mă vadă cum păcătuiesc. Sertarul e gol. Îmi ling inelul din nas și caut mai adânc, după miros, sub saltea. Îi număr: destui pentru trei doze. Îmi pun haina pe umăr: Hai, noroc, Jesus, ai grijă de ea.
Gladiola Chete
Am primit biletele cadou de ziua mea și le-am prins într-un cui între to do list pe panoul de plută 3 luni înainte. Visam concertul Depeche Mode ca pe o revelație. Totul era pus la punct, în ziua 0. Drumul spre Cluj, dilema dacă plecăm cu o zi înainte sau în ziua sfântă, că sunt niște sute de kilometri. În mașină, tremuram de emoție, ca înainte de o minune. La ieșirea din oraș, iluminare, biletele nu erau nicăieri. Nici atunci, nici mai târziu. Credința s-a oprit pe avarii, iar idolii au cântat fără mine. Amin.
Ionuț Morariu
Adevăr vă zic vouă. Inima mea e mai umană ca mine. Epiderma mea e mai sensibilă la miracol decât mine. Iar eu, fără rost, monoton, un accident, doar exist. Ca o vară frumoasă a altora, niciodată a mea. Ca o creatură ce a cerut Tatălui iubire și a primit gogoși, înghețată și tristețe până când i s-a făcut greață de la stomac în suflet. Însă acum, natură moartă încă vie, vin către voi și strig. Nu-i bănuiți nedrept pe cei ce se spală pe mâini. Nu, nu ei mânjesc cu căcat cerul înstelat și legea morală.
