Nu mai distingeam susul de jos și dreapta de stânga. Zăpada înghețată îmi tăia obrajii, lacrimile îmi înțepeneau pe gene și nu-mi mai simțeam mâinile. Abia mai puteam să respir și o oboseală nesfârșită mă trăgea în jos. Am știut că mor, dar aș fi dat orice să mă culc puțin, să dorm doar un pic. Așa că m-am lăsat să cad în zăpadă și, înainte să închid ochii, l-am văzut pe El. Uriaș și Bun, îmi făcea semne cu mâna. M-am ridicat și am ajuns la El, care se prefăcuse într-un falnic brad. Apoi am văzut casele din vale.
Vlad Mușat
Am fost zece în celulă, fiecare arestat pentru credința lui. Nu ateii conduc lumea, ci saxofoniștii. Cel ce vei găsi acest jurnal să știi că nu fac mișto, instrumentiștii și-au creat o sectă și îi ucid pe toți cei care nu i se închină zeului Saxo. Cititorule, trebuie să-ți mai spun încă ceva. Într-o joi, fiecare a visat un alt Dumnezeu. Era prima noapte când nu ne visam propriii dumnezei. Ne-am trezit și pot spune că am avut noroc cu o cruciuliță din lemn, ascuțită în timp ce citeam rugăciunile de seară.
Horațiu Dudău
În fiecare zi ies din mine și mă rog de iertare. Tot mie. Obsesia asta, de a mă ierta, nu mă mai lasă să dorm, să mănânc. Nici măcar când sunt beat nu mă pot ierta. Ce naiba e atât de greu să ridic mâna, să mi-o așez pe creștet și să-mi zic că mă iert? La fiecare încercare însă, mă condamn pe viață, fără milă, să mă zbat între mine și mine, să ard de viu în suflet, să înnebunesc în gând, să văd în întuneric, să mă implor din ultima femeie. Obosit, i-am zis copilului din mine: ridică-te și umblă.
