De ce nu există aproape deloc budism în India, deși Buddha însuși s-a născut aici? Aceasta este, într-adevăr, o întrebare fundamentală care nu a primit din partea cercetătorilor toată atenția pe care o merită.
Budismul a înflorit în India din 300 î.Hr. până în jurul anului 1000 d.Hr. Apoi, a decăzut și a dispărut practic fără urmă fiind înlocuit de hinduism, într-un proces care a durat secole. Lipsa de atractivitate în rândul maselor rurale care au îmbrățișat hinduismul, invaziile musulmane și diminuarea sprijinului financiar din partea comunităților comerciale și a elitelor regale au fost factori decisivi în acest declin. Influența puternică a brahmanilor - cea mai înaltă clasă socială, formată din preoți, profesori și elite intelectuale responsabile de păstrarea și transmiterea cunoașterii sacre - provenea din utilizarea incantațiilor și mantrelor, dar și din stăpânirea unor domenii precum astronomia, astrologia, calendarul și divinația. Mulți budiști au refuzat să practice aceste "științe", lăsându-le în seama brahmanilor, care le-au integrat în ritualurile desfășurate în majoritatea statelor indiene. În același timp, natura tot mai ezoterică a tantrismului budist a devenit tot mai greu de înțeles pentru populațiile indiene pentru care devotaționalismul hindus, orientat spre puterea lumească, a ajuns să reprezinte o alternativă mai accesibilă.
Deși până în secolul al XII-lea budismul era deja intrat în declin, el a continuat să existe ca tradiție religioasă și culturală vie în anumite regiuni din nord, precum Ladakh și Arunachal Pradesh, iar siturile sale antice au rămas importante centre de pelerinaj. Astfel, pe măsură ce dispărea din India, literatura și cunoașterea budistă s-au mutat și s-au dezvoltat în Tibet.
Apoi roata s-a întors și o a doua ascensiune a budismului avut loc în secolele XIX și XX când Republica Populară Chineză a preluat Tibetul și tot acel fond de cunoștințe și înțelepciunea religioasă a budismului s-au întors în India prin intermediul exilaților tibetani.
Sosirea celui de-al 14-lea Dalai Lama, împreună cu cei peste 85.000 de refugiați tibetani din 1959, a avut un impact major asupra renașterii budismului în India. Când Dalai Lama a ales Dharamshala (în statul Himachal Pradesh) ca loc pentru stabilirea "capitalei în exil", mai exact în McLeod Ganj, supranumit astăzi "Mica Lhasa", atenția acordată budismului tibetan a crescut constant, atrăgând un val impresionant de simpatie și sprijin internațional. Această situație a conferit Indiei un statut unic pe harta globală a tradițiilor budiste. Țara a redevenit leagănul budismului tibetan, creând o punte simbolică cu secolul al VIII-lea, când Guru Padmasambhava, cunoscut drept "Guru Rinpoche", a plecat din Himachal Pradesh către Tibet pentru a răspândi budismul. În ultimii ani, o nouă tendință de dimensiuni internaționale a devenit tot mai evidentă: un număr tot mai mare de occidentali și de oameni din întreaga lume sunt atrași de budismul tibetan, care a căpătat un caracter global. India se află astăzi în poziția unică de a facilita consolidarea acestei mari religii născute chiar pe teritoriul său.
Prezența neîntreruptă a lui Dalai Lama timp de mai bine de șase decenii a transformat profund identitatea orașului Dharamshala. Ceea ce a fost cândva o liniștită stațiune montană colonială este astăzi o confluență între calmul himalayan și rezistența tibetană, un amestec sacru de spiritualitate budistă, speranță și conservare culturală.
În octombrie 2014 m-am alăturat unui mic grup de călători spirituali într-o călătorie în nordul Indiei și Kashmir, unde am avut privilegiul de a-l întâlni pe însuși Sanctitatea Sa Dalai Lama. Într-o dimineață senină, conform obiceiului său din perioada Învățăturilor anuale - când, timp de o oră pe zi, primește grupuri de vizitatori veniți din toate colțurile lumii - el ne-a acordat un sfert de oră de audiență în Photang, reședința sa din McLeod Ganj.
Știam că pe durata Învățăturilor de la Tsuglagkhang Complex, el ar fi urmat să apară (cel puțin într-una dintre zile), însă eu nu participasem la ele, alegând să fac o scurtă escapadă în Kashmir. În ceea ce privește obținerea unei audiențe private, dacă nu ești tibetan recent venit în exil, acest lucru este practic imposibil.
La început au venit gărzile de corp. Extrem de vigilente și înarmate cu AKM-uri scurtate, din câteva gesturi și priviri au scanat grupul nostru. Apoi a apărut Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, cea mai respectată voce a compasiunii în această lume nebună. Salutând vesel grupul, a ajuns și în dreptul meu și în acel moment privirile ni s-au întâlnit. E greu de descris în cuvinte ce am simțit. Puteam vedea scânteia din ochii lui și am simțit energia tuturor tibetanilor din toate timpurile vibrând în jur.
Evident, fotografierea nu era permisă. Am fost percheziționați minuțios la intrarea în palat unde am lăsat totul, astfel că va trebui mereu să revăd totul cu "ochii minții". A fost acceptată însă o mică pălărioară maramureșeană, adusă special de cineva din grup pentru a i-o dărui Sanctității Sale care în aplauzele noastre și-a așezat-o amuzat pe cap. Zâmbetul incredibil de pe chipul lui m-a relaxat într-un fel greu de descris. A existat totuși un fotograf oficial care a surprins acele momente și ne-a făcut câteva fotografii de grup, imortalizându-ne pe câțiva dintre noi în timp ce Sanctitatea Sa ne strângea mâinile sau ne bătea ușor pe umeri.
Al 14-lea Dalai Lama se crispează atunci când un vierme sau o insectă este rănită. Cum reușește acest om încă să zâmbească știind că alți călugări își dau foc pentru a atrage atenția asupra situației Tibetului, este dincolo de puterea mea de înțelegere. Și nu doar să zâmbească, ci să chicotească molipsitor. La un moment dat ne-a spus o glumă și, oricât ai fi încercat să rămâi serios, te trezeai inevitabil că râzi. Bărbatul de aproape 90 de ani era pur și simplu euforic.
Imersiunea în universul Dharamshalei a fost suprarealistă și senină. Rămân profund recunoscător celor cu care am împărtășit această călătorie și care m-au ajutat să ajung la această experiență. Și nu voi uita niciodată, pentru tot restul vieții, momentul în care l-am întâlnit pe al 14-lea Dalai Lama, în McLeod Ganj, casa tibetanilor în exil.
Cred că toți cei care îl întâlnesc pe Sanctitatea Sa pleacă cu sentimentul că s-au schimbat în bine. Pentru mine, acest lucru a fost cu siguranță adevărat. A fost o experiență care mi-a schimbat viața și după atâția ani, chiar în timp ce scriu aceste rânduri, strălucirea ei nu s-a stins.
Și mă rog ca într-o zi, tibetanii să fie din nou liberi.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)











































