Myanmar este una dintre cele mai devotate țări budiste din lume. Aproximativ 89% din populație practică budismul Theravada, o formă mai austeră și mai ascetică, dar și mai dificil de urmat decât budismul Mahayana, cealaltă mare ramură a budismului.
Este un lucru perfect obișnuit ca un bărbat din Myanmar să intre într-o mănăstire de două ori în viață: o dată ca samanera, călugăr novice, între 10 și 20 de ani, și apoi ca hpongyi, călugăr pe deplin hirotonisit, după vârsta de 20 de ani. Unii rămân călugări doar câteva zile, alții aleg această cale pentru tot restul vieții.
Călugării (bhikkhu - călugăr hirotonisit în limba pali) din Myanmar sunt profund respectați, ei fiind responsabili de păstrarea învățăturilor și disciplinei lui Buddha și de îndrumarea comunității budiste. Stilul lor de viață auster este construit pe simplitate și pe aspirația continuă către iluminare (Nirvana). Meditația, studiul doctrinei budiste și formarea unui caracter moral profund sunt pilonii acestei vieți monahale. Un călugăr care a depus jurămintele monahale trebuie să respecte cele 227 de reguli de conduită, printre care se numără celibatul, abstinența sexuală, purtarea hainelor doar pentru a se proteja de intemperii, evitarea somnului excesiv și consumul unei singure mese pe zi din donațiile comunității laice. Un călugăr își poate "întrerupe" jurămintele și se poate întoarce la viața laică, apoi le poate relua.
În Myanmar, bărbații își consideră viața incompletă dacă ei înșiși sau fiii lor nu au fost novici. A deveni novice pentru o perioadă aduce merite care, în viețile viitoare, îl vor ajuta pe tânărul aspirant să se apropie de Nirvana, scopul suprem al tuturor budiștilor. Prin intrarea în ordinul Sangha, novicele își sporește Karma, însă hirotonisirea aduce merite nu doar lui, ci și părinților săi. Este de datoria acestora să-și lase fiul să plece, să îmbrățișeze moștenirea lui Buddha și să se alăture Sanghei cel puțin pentru o săptămână, timp suficient pentru a învăța principiile esențiale ale vieții budiste. Familiile fără băieți pot adopta simbolic un copil orfan sau dintr-o familie defavorizată, pentru a primi această binecuvântare și a câștiga merite.
În satele mici, tinerii novici își încep viața monahală la vârsta de 6-10 ani. Pe măsură ce cresc, pot merge către orașe mai mari sau centre religioase importante, precum Bagan, Mandalay sau Yangon. Novicii trebuie să învețe multe lucruri, iar pentru un călugăr complet hirotonisit, învățarea nu se oprește niciodată. Pentru a avea acces la scripturile budiste, novicii trebuie să învețe mai întâi limba pali, apoi își aprofundează studiile doctrinare. Uneori, dacă ajung la școli mai mari, au ocazia să învețe și engleză, matematică sau fizică, iar cei mai străluciți pot urma universitatea budistă din Yangon.
Într-o călătorie în Myanmar, făcută în ianuarie 2016, într-o zonă rurală din provincia Bagan, am avut norocul să întâlnesc câteva familii birmaneze care sărbătoreau hirotonisirea fiilor lor în ordinul budist Sangha. Acesta este Shinbyu, un rit esențial în viața fiecărui bărbat budist din Myanmar.
Shinbyu începe dimineața devreme cu o procesiune către mănăstire, în care băieții sunt îmbrăcați în haine de mătase strălucitoare, brodate cu aur și poartă coroane aurii încrustate cu strasuri, pentru a simboliza statutul de prinți. Ei sunt conduși călare pe cai împodobiți, umbriți de umbrele aurite, și însoțiți de părinți, rude și tinere fete din sat îmbrăcate în cele mai frumoase haine, purtând flori de lotus, ofrande și cutii cu betel frumos ornamentate. Muzicieni și dansatoare completează alaiul. De multe ori, procesiunea se oprește la un nat - casa spiritelor - de obicei un cort mare, ridicat special pentru acest eveniment, unde au loc rugăciuni și discursuri. Uneori ceremonia se încheie direct la mănăstire, alteori băieții se întorc acasă, se schimbă și se odihnesc, urmând să plece la mănăstire în aceeași zi sau în zilele următoare.
Procesiunea la care am asistat cuprindea majoritatea acestor elemente.
O astfel de ceremonie Shinbyu poate dura până la două zile. A doua zi este mai mult legată de mănăstire, unde băieții vor rămâne timp de cel puțin șapte zile. Familiile sprijină mănăstirea prin ofrande de mâncare și bani sau se mută temporar din cortul ceremonial în incinta mănăstirii. Fiecare Shinbyu este diferit: depinde de numărul copiilor hirotoniți, de locul unde are loc - sat sau oraș - și de amploarea resurselor disponibile. În orașele mari, caii sunt adesea înlocuiți cu camionete decorate și dotate cu fotolii capitonate, iar procesiunea capătă forma unui convoi de mașini. Însă, indiferent de loc, actorii principali rămân aspiranții novici, îmbrăcați și machiați ca niște "prinți pentru o zi".
Ritualul Shinbyu simbolizează viața prințului Siddhartha Gautama în palatul regal, cu plăcerile și luxul său. Conform scrierilor budiste, la 29 de ani, Siddhartha a părăsit palatul în căutarea unei vieți ascetice, lăsându-și soția și fiul nou-născut. În lunga sa călătorie, Gautama a descoperit cele Patru Adevăruri Nobile și "Calea de Mijloc", o formă de echilibru între răsfățul senzual și ascetismul sever. Numele "Buddha" înseamnă "cel iluminat", iar odată cu Iluminarea, fostul prinț Siddhartha Gautama a devenit "Gautama Buddha", figura principală a budismului.
Deși Shinbyu este, fără îndoială, o ceremonie religioasă, ea nu este organizată de mănăstiri. Călugării susțin Shinbyu și deschid mănăstirile pentru ca familiile să vină să se roage, însă evenimentul este în esență laic: o procesiune călare prin sat, cu muzică dată tare, multă mâncare, multe flori, haine strălucitoare și un cort ceremonial mare și colorat, unde au loc cina și multe discursuri.
Ajunși la mănăstire, călugării se adună pentru ceremonia propriu-zisă. Se pregătește un ospăț, iar uneori este invitat un preot brahman angajat ca maestru de ceremonii. După ore de discursuri, rugăciuni și ritualuri, are loc momentul decisiv: călugării rad capul băieților, iar părul este strâns într-o pânză albă de către cea mai apropiată rudă. Apoi primesc robele, iar părinții le oferă bolul de pomană (thabeik) și evantaiul din frunze de palmier (yat). Novicii rămân în mănăstire sub îngrijirea călugărilor cel puțin o săptămână, timp în care respectă regulile stricte ale vieții monahale: se trezesc la ora 5:00 pentru recitări în limba pali, adună mâncare dimineața, învață meditația și primesc doar două mese pe zi - micul dejun și prânzul.
Unii rămân în mănăstire mai mult timp, câteva luni sau chiar toată viața. Pentru familiile profund devotate, Shinbyu este un moment emoționant și definitoriu. La vârsta de 20 de ani, tinerii primesc o nouă oportunitate de a intra în viața monahală, de această dată în calitate de călugări pe deplin hirotonisiți.
Privind astăzi aceste scene simple de viață monahală - ritualuri, tradiții, gesturi - îmi dau încă o dată seama cât de efemer și în cele din urmă, cât de neimportant este totul. Nimic nu rămâne pe loc: totul se schimbă necontenit, trăiește, moare și renaște cu aceiași forță. De altfel aceasta continuă idee de permanentă neparmanență este poate până la urmă, esența celui mai important concept în budism.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
