O mână spală pe cealaltă, fraiere; nu te plânge ca o fată mare, vrei să mori bătrân și sărac? Norocul tău, Geo, sunt eu. Îmi repeta asta după fiecare examen pe care îl lua pe spatele meu pentru un pachet de gumă Spearmint sau un Marlboro și, mai târziu, după ce îi făceam treburile murdare, pentru bani. Mulți bani. Însă abia acum înțeleg ce îmi spunea, când îl privesc căzut la picioarele mele, cu mâinile subțiri și unghiile îngrijite înfipte în pământ, după ce glonțul care mă căuta pe mine l-a găsit pe el.
Ionuț Morariu
Euclid zice că cea mai scurtă distanță între două puncte este o linie dreaptă. De la o vreme însă, Nelu bănuia că lema asta are un viciu ascuns. Oricât și-ar fi dat silința, între el și fericire drumul era atât de sinuos și plin de grohotiș că niciun sextant nu găsea calea dreaptă. Într-o zi el era aici și fericirea nicăieri, pentru ca în următoarea zi fericirea să fie la o aruncătură de băț și Nelu niciunde. Târziu în viață a formulat propria ipoteză: drumul de la tine până la tine nu e niciodată o linie dreaptă.
Monica Liana Radu
Soare, ajunge și o rază mică, reflectată în geam după zile oropsite de nori. Sărutul fiului sau fiicei, venit pe neașteptate, fără să-ți ceară nimic, nici măcar atenție. Surâsul unui necunoscut, care nici măcar nu ți-e adresat, mai degrabă recunoașterea umanității din noi toți. Sâmbătă dimineața devreme, cu tihna în sânge și caietul de notițe neînceput, în timp ce casa adormită-ți ascultă tăcerea. Sclipirea ochilor cuiva, după ce ai făcut dragoste, în care iubirea palpită ca o inimă. Sens, măcar din când în când.
