Cia m-ai scurtă cale spre fericire este să nu ânveț tuate prostiile. Școala vieți e cia m-ai bună. Cum ar zice nea Gogu, dupe șantier, sincretismul pseudoformelor este o abstragere din concret a esențelor plurivalente. Da io cred că m-ai bine nu. Lasă cultura pentru culturiști d-ăia, Patapevici, Jvarțănegăr, Pleșu, iei știe pă vorbe. Un om m-ai prost știe pă fericire. S-au, vorba lui nea Gogu, hermeneutica ființei primordiale este iluzia. Neam certat, ca făcut-o pe nevastăm-ea idiotsincrazie d-ăia. Huo, nea Gogu.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
E timpul, zice femeia cu mască din prag, spun o rugă-n gând, iau loc în scaunul cu rotile, pornim, uși se deschid și se-nchid, un lift ne duce undeva, alte uși, alte măști, o sală rece, pielea mi-e vânătă sub cămașa subțire, m-așez pe un pat de metal, las bărbia-n piept, acul intră-n spate, mă-ntind, necunoscuți îmi leagă mâinile-n cruce, reflectoarele mă orbesc, mâini străine îmi cotrobăie prin vintre, un plâns ascuțit sfâșie tăcerea, dau drumul lacrimilor și te văd, boț de carne cu sprâncene blonde ce-mi ești.
Gladiola Chete
Spilcuit ajunge la simpozionul despre hormonii fericirii, cu pas grăbit și frunte senină. Vorbește despre dopamină, acordă interviuri, semnează cartea lui despre fericire ca stare durabilă, toate într-o succesiune perfect cronometrată. N-are timp nici măcar pentru un gând intim, deși corpul îi trimite notificări insistente. Oprit de reporteri și întrebat care e drumul sigur spre fericire, zâmbește înțelept, înghite în sec, roșu până în vârfurile urechilor: Cel mai scurt. Savant, dispare, eliberator, spre toaletă.
