Monica Aldea
Anul 26 după două mii și 5 ceasuri evropienești. Graiuri Adeveritoare, de la primul descălecatu al lui Florinel Întâiul, înainte mergător și drept cuvântătorul. Statornicit-a de ani mulți (văleatu 2012) divan de fericire. Din audzitele lui și ale altora. Adunat-a povestași iscusiți de-au scris cap și începătura neamului. Datu-s-a fericirea la toți, câtu vedeai cu ochii. La urmă n-o mai ajunsu. Chizmind și socotind, unul se îndărăptă. Pentru aistea nevrednicu cronicar dzicu-aut Dometi aut nihil.
Paula Butnariu-Bompa
Ajunsese să își tragă sufletul după ea ca pe o sanie prea încărcată, prin nămeți de netrecut. Lacrimile îi erau țurțuri și visurile fulgi mari de zăpadă ce îi cădeau în față, unul câte unul. Se poticnea. Întâi a aruncat din sanie așteptările. Erau multe. Majoritatea nici nu-i aparțineau. Sub ele a descoperit stresul. L-a împins cu forță. Simțea cum fără presiune, fără incertitudini, controla mai bine mersul. Prinsese puteri. A decis să arunce tot. În sania goală a așternut un fulg și a făurit o nouă cărare.
Alina Pădurariu
Îl găsesc în fiecare dimineață în fotoliul lui, ca într-un ritual tăcut. Privirea îi rătăcește prin fereastra deschisă, plină de povești care, dacă le asculți, te fac recunoscător pentru propria viață. Timpul pare că se oprește respectuos în jurul lui. O lacrimă îi alunecă uneori pe obrazul aspru, dar bun. Zâmbește fără motiv, cu ochii larg deschiși, murmurând ceva doar de el știut. Mă așez lângă el, îl cuprind în tăcere, îi recunosc mirosul. Ne adăpostim în amintiri pe care nimeni nu ni le poate fura.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2026, grupul are 14.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
